Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Psalmi 74:1 - Biblia în versuri 2014

1 Doamne de ce, mă-ntreb într-una, Ne lepezi pentru totdeauna? De ce Te mânii Doamne – spune – Pe turma de pe-a Ta pășune?

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

1 Dumnezeule, de ce ne respingi tot timpul? De ce Te mânii pe turma pășunii Tale?

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Dumnezeule, de ce ne respingi continuu? De ce Îți declanșezi mânia violentă împotriva turmei de pe pășunea Ta?

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Poem. Al lui Asáf. De ce, Dumnezeule, ne respingi pentru totdeauna? Pentru ce s-a aprins mânia ta împotriva turmei pășunii tale?

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii pe turma pășunii Tale?

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Dumnezeule, pentru ce ne‐ai lepădat în veac? Pentru ce fumegă mânia ta împotriva oilor pășunii tale?

Gade chapit la Kopi




Psalmi 74:1
30 Referans Kwoze  

Cel cari, astfel, va cugeta, Iertare nu va căpăta Nicicând, din partea Domnului. Atuncea, gelozia Lui Și cu mânia Sa-nfocată Se vor aprinde dintr-odată, În contra omului acel Și au să cadă, peste el, Toate blestemurile zise, Care în astă carte-s scrise. Domnul va șterge al său nume, În felu-acesta, de pe lume.


Să știți că Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu. El ne-a făcut. Suntem ai Lui: Turma pășunii Domnului.


Atuncea, noi – al Tău popor – Noi – turmă a pășunilor Cari ale Tale sunt – mereu, Vom lăuda pe Dumnezeu, Iar laudele Tale-apoi, Din neam în neam, le-om vesti noi.


El este Domnul nost’, iar noi Îi suntem turma cea de oi, Aflată pe a Lui pășune, Hrănindu-se cu roade bune. Domnul, mereu, Își ocrotește Turma și o povățuiește… O, dacă voi, în astă zi, Glasul Său blând l-ați auzi Și de ați asculta de El!


Dar Tu ne-ai lepădat, văd bine, Și ne acoperi de rușine, Pentru că nu Te mai grăbești, Oștirea noastră s-o-nsoțești.


De-aceea, zic Eu: turmă mică, Tu, niciodată, să n-ai frică, Fiindcă ești a Tatălui Și-ți dă Împărăția Lui.


„Eu vă sunt Dumnezeu și-apoi, Voi sunteți ale Mele oi” – A zis Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.


În urmă, Domnul a mai spus: „Iată cât e cerul, de sus! Dacă se va-ntâmpla, cumva, Să îl măsoare cineva, Iar temeliile – vreodat’ – Pe care este așezat Pământul, fi-vor măsurate De cineva și cercetate, Atuncea doar, neamul acel Cari este al lui Israel, Am să îl leapăd, negreșit, Pentru tot ce a făptuit!”


„Vai de păstorii cei pe care Sărmana Mea turmă îi are, Pentru că ei Îmi risipesc Turma și-apoi o nimicesc!”


Cât timp ține mânia Ta, Doamne, și când va înceta Să ardă ea, precum un foc?


„Ne leapădă Domnul, pe noi? Nu va mai fi El iertător, Precum și binevoitor?


De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. Nu mai fi plin dar, de mâhnire, Căci El mi-aduce mântuire.


„Pe a Mea viață, vă spun Eu, Care sunt Domn și Dumnezeu, Iată că ale Mele oi De pradă au ajuns și-apoi Sunt pentru jaful fiarelor Pentru că ele n-au păstor. Iată că toți păstorii Mei S-au pășunat numai pe ei, Fără vreo grijă de acele Care Îmi sunt oi ale Mele”


Ascultă dar, poporul meu, Învățătura mea, mereu! Aminte ia, necontenit, La vorbele ce le-am rostit!


Nu ești Tu, Doamne, oare-Acel Care ne-ai lepădat și-astfel, Oștirea noastră nu voiești În bătălie s-o-nsoțești?


O, Doamne, Tu ne-ai lepădat! Ne-mprăștii, căci Te-ai mâniat! Doamne, îndură-Te de noi Și ne ridică iar, apoi!


De-aceea, Lui, cari se vădea Precum că este Stânca mea, Vreau să Îi pun o întrebare: „De ce mă uiți acuma, oare? De ce să umblu întristat, De toți dușmanii apăsat?”


Pe nări, El, fum, a aruncat Și foc, din gură, a vărsat. Cărbuni aprinși țâșneau din ea Și-n jurul lor totul ardea.


Doamne, de ce Te-ai depărtat? De ce Te-ascunzi neîncetat, Atunci când valuri de necaz Întunecă al meu obraz?


„De ce să faci așa un rău” – Pe Domnul, Dumnezeul său, Moise, atunci, L-a întrebat – „Poporului ce l-ai scăpat Din al Egiptului ținut Și pe cari liber l-ai făcut? De ce să lași, acum, să vie, Peste popor, a Ta mânie?


Iată că rămășița Mea – Aceea care se vădea Că moștenire Îmi e Mie – De-acum, lăsată o să fie În mâinile vrăjmașilor.


Domnul vorbește! Dumnezeu Cheamă pământul, tot mereu, De la ivirea soarelui Și pân’ la asfințitul lui.


E gata a Lui bunătate? Făgăduințele lăsate, De El, acum s-au risipit Și pe vecie au pierit?


Pâine cu lacrimi, Tu i-ai dat Și lacrimi doar, l-au adăpat.


N-ai să ne-nviorezi apoi, Ca să ne bucurăm și noi Că ești al nostru Dumnezeu?


Cu toate-acestea Doamne – iată – Tu ești Cel care ne e Tată. Tu ești olar, noi suntem lut, Iar Tu ești Cel ce ne-a făcut. Suntem cu toți, a Ta lucrare.


Oare, de tot ne-ai lepădat? Atât de mult, te-ai mâniat? Peste măsură, oare-apoi, Să Te fi supărat, pe noi?”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite