Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Psalmi 7:9 - Biblia în versuri 2014

9 Ah! Răutatea, o oprește! Pe cei răi nu-i lăsa să stea, Ci Tu Doamne, îl întărește Pe cel care-i neprihănit. Căci Tu doar ești Acela care, Rărunchi și inimi ai citit. O Domnul meu, Cel drept și mare!

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

9 Oprește răutatea celor răi și întărește-l pe cel drept, Tu, Care cercetezi inimile și adâncul ființei, Dumnezeule drept!

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Oprește răutatea oamenilor răi; și oferă forță celui corect – Tu, Cel care analizezi inimile și rinichii! Dumnezeule, Tu ești corect!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Domnul judecă popoarele; judecă-mă, Doamne, după dreptatea și după integritatea care este în mine!

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Ah, pune odată capăt răutății celor răi și întărește pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile și rărunchii, Dumnezeule drept!

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Oh, pune capăt răutății celor răi și întărește pe cel drept: Tu care cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule drepte.

Gade chapit la Kopi




Psalmi 7:9
36 Referans Kwoze  

„O Doamne, Domn al oștilor, Care ești drept judecător, Tu care-n inimi poți să vezi Și cari rărunchi-i cercetezi, Mă lasă să mă pot uita Și eu, la răzbunarea Ta, Pe care Tu o pregătești În contra lor, să-i pedepsești, Căci a mea pricină, cutez, Ție să Ți-o încredințez!”


„Eu, Domnul – cel care veghez Întotdeauna – cercetez Adâncul inimii. Doar Eu Încerc rărunchii, tot mereu, Și plată-i dau la fiecare, După purtarea ce o are. Astfel, răsplata tuturor E dată după rodul lor.”


Doamne, Tu care, tot mereu, Ești al oștirii Dumnezeu Și-ncerci pe cel neprihănit, Tu cari în inimi ai privit Și-apoi rărunchi-ai încercat, Nu mă lăsa nemângâiat! Îngăduie-mi a mă uita Și eu, la răzbunarea Ta, Asupra lor! Necazul meu, În mâna Ta îl așez eu.


Iar ție, Solomon, doresc, Un sfat să îți mai dăruiesc: Învață să-L cunoști, mereu, Pe-al tatălui tău Dumnezeu. Din inimă să Îi slujești, Poruncile-I să le păzești Cu suflet binevoitor, Mereu, în fața tuturor. Căci Domnu-i Cel cari cercetează În inimi, și care scrutează În ceea ce ne-nchipuim Și-n tot ceea ce ne gândim. Dacă tu Îl vei căuta, Aproape, El – mereu – va sta. O să se lase – să știi bine – Astfel, a fi găsit de tine. Dar dacă o să-L părăsești, Atuncea poți să te gândești Că lepădat vei fi, mereu, De către-al nostru Dumnezeu.


Domnul i-a zis lui Samuel: „De ce privești așa, la el? Nu te uita la-nfățișare, Nici la statura ce o are, Pentru că Eu l-am lepădat Și nu va fi el, împărat. Domnul, la inimă, privește Și nu la ceea ce izbește – Mai întâi – ochiul omului.”


Loviți, cu moartea, au să fie Copiii ei și o să știe Biserica, precum că „Eu Sunt Cel cari cercetez, mereu, Rărunchi și inimi”, iar apoi – Când am să Mă întorc, la voi – Răsplată-i dau, la fiecare, După ce fel de fapte are.


Doamne, mereu mă cercetezi Și mă cunoști, căci Tu mă vezi.


N-ar ști al nostru Dumnezeu, Care – în inimi – tot mereu, E în măsură să privească Iar taina s-o descoperească?


Întotdeauna întărește Dumnezeu, pașii omului, Dacă plăcere El găsește În lucrul și în calea lui.


Mă cercetează, Domnul meu, Și-apoi încearcă-mă, mereu. Printr-un cuptor de foc, să-mi treci Rărunchii și-astfel să mă-ncerci. Tot prin cuptor, de-asemenea, Trece apoi inima mea!


Domnul, pe cel neprihănit, Îl va-ncerca, necontenit. Însă urăște Duhul Său – Întotdeauna – pe cel rău Cari silnicia o iubește.


Zdrobește brațul celui rău, Iar făr’delegea săvârșită, Nu o lăsa nepedepsită! Să piară dar, din ochii Tăi, Sămânța oamenilor răi!


A Celui care se vădește Că ne-ncetat vă întărește Prin Evanghelia ce-am adus Și prin cuvântul lui Iisus – Cari este propovăduit – Să-I fie slava, potrivit Descoperirii ce-a făcut-o Asupra tainei ce-a ținut-o, Atâtea veacuri, bine-ascunsă, Ca să rămână nepătrunsă,


Doamne, dacă vei căuta La mine și-mi vei cerceta Inima noaptea, vei vedea Că nu găsești nimic în ea. Încearcă-mi-o cu-a Ta măsură, Să vezi că tot ce am în gură – Adică ceea ce vorbesc – E numai ceea ce gândesc.


Atunci, un înger a venit – Trimis de Domnul – și-a lovit, Față de toți, pe împărat, Pentru că slavă nu a dat Lui Dumnezeu. El a căzut, Iar viermi-ndată l-au umplut, Și-n felu-acesta, a murit.


Te scoală Doamne și-i ajunge! Sparge-le dinții și le smulge Măselele, pentru că ei Sunt numai niște pui de lei!


Și faci dreptate la acei Cari sunt orfani, sau asupriți, Să nu mai fie îngroziți Sărmanii oameni care sânt Numai o mână de pământ.


Va-ntinde corturile lui – Corturi ale palatului – Pe locurile care sânt Chiar între muntele cel sfânt Și prea slăvit, și între mare. Apoi, în locu-acela are Să se arate-al său sfârșit. Nimeni nu se va fi găsit Ca să îi fie-alăturea, Pentru ca ajutor să-i dea.”


Și din mocirlă-apoi m-a scos, Din hăul cel întunecos Al gropii fără fund în care Pieirea doar, sălaș, își are. Pe stâncă-n urmă, m-a suit Și pașii mi i-a întărit.


El, pașii oamenilor Săi, Îi va păzi, pe-ale lor căi; Însă cei răi sunt nimiciți Și-n întuneric risipiți. Căci omul n-o să biruiască Doar prin puterea-i omenească.


„Iuda, umilul rob supus, Al Domnului Hristos Iisus – Cel cari, pe Iacov, frate-l are – Către toți cei chemați – pe care, Dumnezeu Tatăl i-a iubit Și i-a vegheat, necontenit, Păstrându-i astfel, ne-ndoios, Pentru al Său Iisus Hristos:


Dar Dumnezeul harului – Cel care-n bunătatea Lui, La a Lui slavă, va adus, Acuma, prin Hristos Iisus – După ce o să suferiți Puțin timp doar, desăvârșiți O să vă facă. Vă-ntărește, Putere-apoi, vă dăruiește Și veți ajunge, negreșit, Cu toți, atunci, de neclintit.


Și-n inimi să vă întăriți, Fără prihană dovediți, În fața Tatălui de Sus Și-a Domnului Hristos Iisus, Precum și a poporului Alcătuit de sfinții Lui.”


Nu mi-a spus el, „E sora mea”? Nu tot la fel, mi-a spus și ea? Aveam dar, inima curată – Căci nu știam că-i măritată – Și mâinile nevinovate,


Tu – din înaltul cerului – Ascultă rugăciunea lui Și fă dreptate, ne-ncetat. Să-l osândești pe vinovat, Și fă ca vina arătată, Asupra lui să se abată. Apoi, nevinovatului, Ca nevinovăția lui Să-i faci dreptatea să îi fie, În fața Ta când o să vie!


Doar Domnul este, negreșit, Scăparea celui asuprit – Celui ce este în necaz – Înseninând al lui obraz.


Căile Lui, eu le-am păzit Și nicicând n-am păcătuit Față de Dumnezeul meu,


Trezește-Te, Te scoală-ndată Și-a mea dreptate o arată! Apără-mi pricina mereu, Căci îmi ești Domn și Dumnezeu!


O, fă-mi dreptate, Domnul meu! Apără-mi pricina mereu, În fața unui neam fălos, Care se-arată nemilos! Mă scapă de sub greul jug Al celor plini de vicleșug Și făr’delegi, neîncetat!


Spuneți la neamuri, ne-ncetat, Că „Domnul este Împărat!” Iată că El împărățește, Iar faptu-acesta dovedește Că lumea-i tare-ntemeiată Și nu poate fi clătinată! Popoarele sunt judecate De către Domnul, cu dreptate.


În fața Domnului, strigați, Pentru că vine Cel Prea Sfânt, Să judece acest pământ! După credincioșia Lui, Popoarele pământului, Atuncea fi-vor judecate, Căci Domnul face-va dreptate.


În fața Domnului Cel Sfânt, Cari judecă acest pământ! Atuncea, cu nepărtinire, Va judeca întreaga fire. Va judeca, după dreptate, Popoarele-n lume aflate.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite