Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Psalmi 42:5 - Biblia în versuri 2014

5 De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. El este a mea mântuire.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

5 Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi. El este ajutorul meu.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 „Sufletul meu, de ce te întristezi și gemi în interiorul meu? Speră în (ajutorul lui) Dumnezeu; pentru că din nou Îl voi lăuda. El este Salvatorul

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Îmi aduc aminte de aceasta și sufletul se topește în mine, cum treceam prin mulțime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu în strigătele de bucurie și de mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu; căci încă îl voi lăuda pentru mântuirea feței sale.

Gade chapit la Kopi




Psalmi 42:5
28 Referans Kwoze  

Taci, înaintea Domnului, Și să îți pui nădejdea-n El. Pe-acela care-n calea lui A izbutit, în nici un fel Să nu te mânii. Ai văzut Că planul rău se împlinește, Așa precum și l-a făcut.


Din capătul pământului, Către înaltul cerului, Privesc cu inima mâhnită Și strig: „Pe stânca întărită Așează-mă, o, Domnul meu! La ea, nu pot să ajung eu, Pentru că stânca – văd prea bine – E prea înaltă pentru mine!


„Fecioara fi-va-nsărcinată: Un Fiu, ea o să zămislească – Emanuil o să-L numească.” Numele-nseamnă tălmăcit „Domnul cu noi”. Când s-a trezit


De câte ori teama îmi vine, Încrederea mi-o pun în Tine.


Suflete-al meu, de ce gemi, oare, Mâhnit și plin de întristare? Pune-ți nădejdea-n Dumnezeu, Căci iar am să Îl laud eu. El este mântuirea mea Și Domn îmi e, de-asemenea.


De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. Nu mai fi plin dar, de mâhnire, Căci El mi-aduce mântuire.


David era-n mare strâmtoare, Căci toți voiau să îl omoare Cu pietre, căci erau mâhniți, Furioși și-n contra lui porniți, Pentru tot ce s-a întâmplat. Dar David s-a îmbărbătat Și s-a-ncrezut în Dumnezeu, Care l-a sprijinit, mereu.


Fața să-și ‘nalțe Dumnezeu, Asupră-ți, și să-ți dea, mereu, Pacea pe cari doar El o are.”


Știu bine că voi fi ucis, Dar nu-i nimic: ce am de zis, Voi spune! Nu mă voi lăsa! Am să-mi susțin, în Fața Sa,


Nădejdi – atunci – voi avea eu Și-am să Te laud tot mereu.


Eu mă încred în Dumnezeu Și de aceea pot să zic Că nu am teamă de nimic. Ce pot să-mi facă, oare, mie, Niște bieți oameni, de-au să vie?


Aceia cari – de bună seamă – De Domnul știu ca să se teamă, Asculte glasul Robului Venit din partea Domnului! Cel cari în beznă-a rătăcit, Căci de lumină-a fost lipsit, Să vină-n fața Domnului – Cu-ncredere-n Numele Lui – Și să se bizuie, mereu, Numai pe Domnul Dumnezeu!


Îmi amintesc de Dumnezeu Și de aceea gem mereu. Gândesc adânc și-apoi simt bine, Cum duhul se mâhnește-n mine.


Nu prin puterea sabiei Ce o aveau, ajuns-au ei În țară de-a fi stăpânit. Nu al lor braț i-a mântuit, Ci doar lumina Feței Tale Și dreapta Ta, care – pe cale – I-a însoțit neîncetat, Căci dragoste le-ai arătat.


Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”


Plin de durere am umblat, Ca pentru-un frate-adevărat, Ca pentru un prieten care Apropiat e. Jale mare Asemeni mamelor, și eu Simțeam în ceasu-acela greu, Iar capul mi-l țineam plecat – În acea vreme – ne-ncetat.


Că sufletu-Mi e obosit… De întristare e lovit… Abia poate să o mai poarte, Căci întristarea e de moarte. Rămâneți să vegheați, cu Mine, Și poate-am să Mă simt mai bine.”


Sunt gârbov și m-am istovit, Căci toată ziua am umblat Doar de-ntristare apăsat.


Voi însă, ca la sărbătoare, O să cântați și-o să vă fie Sufletul plin de veselie, Precum e cel ce s-a vădit, De cânt de flaut, însoțit, Mergând spre muntele pe care Al nostru Dumnezeu îl are, Mergând voios către Acel Cari Stâncă-i pentru Israel.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite