Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Psalmi 141:5 - Biblia în versuri 2014

5 Mai bine vreau să fiu lovit De cel care-i neprihănit, Căci loviturile primite Vor fi atunci, bine venite. Voiesc ca să fiu pedepsit De cel care-i neprihănit, Căci îmi va fi pedeapsa lui, Asemeni untdelemnului Care-i turnat pe capul meu. Nu voi întoarce capul eu, De la pedeapsă, niciodată. Dar ruga mea va fi-nălțată În contra răutăților.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

5 Să mă lovească cel drept – aceasta este bunătate! Să mă mustre el – aceasta este ulei pentru capul meu! Să nu-mi feresc capul! Căci rugăciunea mea va fi mereu împotriva răutăților lor.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Să mă lovească omul corect, pentru că el manifestă bunătate (atunci când acționează)! Să mă certe el, pentru că nu îmi voi feri capul de un asemenea „ulei”! Dar rugăciunea mea va fi (concepută) tot împotriva faptelor rele ale celor nedrepți!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Să mă lovească cel drept și cel credincios să-mi facă reproșuri, nu-mi voi mai turna niciodată pe cap untdelemn înmiresmat și rugăciunea mea va fi continuă împotriva răutăților lor!

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este bine-venită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu! Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălța întruna împotriva răutății lor.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Lovească‐mă cel drept, este bunăvoință; și să mă mustre: este untdelemn pe cap; capul meu nu‐l va lepăda, căci chiar în răutatea lor, rugăciunea mea este pentru ei.

Gade chapit la Kopi




Psalmi 141:5
23 Referans Kwoze  

Decât s-asculți dulcele cânt Al celui care e nebun, Este un lucru mult mai bun Să îl asculți pe înțelept, Mustrarea celui mai deștept. Înseamnă-ți ale lui cuvinte!


Eu mustru și îi pedepsesc, Pe cei pe care îi iubesc. De râvnă, plin să te vădești De-acum, și să te pocăiești!


„Deci fraților, dacă, cumva, Are să cadă cineva, Într-o greșeală, vreau ca voi, Cu al blândeții duh apoi, Să știți ca să îl ridicați Și astfel, sprijin, să îi dați – Căci voi nu mai sunteți firești, Ci ați ajuns duhovnicești. Seama să ieie orișicine, La ce îl va privi pe sine, Ca să n-ajungă, la sfârșit – Cumva – să fie ispitit.


Cel înțelept este privit Cu stimă și e prețuit Ca aurul cel mai curat, De către cel ce-a fost mustrat, Dacă omul acela are Urechile ascultătoare.


În batjocoritor, lovește, Căci prostul se înțelepțește. Mustră pe omul priceput Pentru greșeala ce-a făcut, Și-astfel știință dobândește.


Netotul doar dispreț i-arată Tatălui său care ar vrea Învățătură să îi dea; Acela însă e deștept Și tot mereu mai înțelept, Care ia seama la mustrare.


Pe când prorocul mai vorbea, Îi zise: „Pleacă de la mine! Te-am făcut sfetnic eu, pe tine? Oare la mine ai venit Pentru că vrei să fii lovit?” Prorocu-a zis, când a plecat: „Acuma sunt încredințat Că Dumnezeu te-a părăsit Și astfel, fi-vei nimicit, Pentru că rău, tu te-ai purtat Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”


Aminte ia, la tot ce-ți spun: O candelă e sfatul bun, Lumină e învățătura. Îndemn, mustrare, sunt măsura Și calea vieții. Ocrotit


Revarsă-Ți bunătatea mare, O, Doamne, peste-aceia care Sunt oameni buni și dovediți Precum că sunt neprihăniți!


În bunătatea arătată, Fă ca să fie revărsată, Peste Sion, a Ta-ndurare, Iar zidurile cele care Ierusalimul le avea, Fă-le să fie aievea!


Tu, niciodată, nu mă lași Și-n față la ai mei vrăjmași Masa-mi întind la-al Tău îndemn. Capul mi-l ungi cu untdelemn, Și umpli-al meu pahar astfel Încât mereu dă peste el.


Dușmanul”. Acum, ascultați: Iubiți și binecuvântați Pe cei care vă dușmănesc, Iar celor care vă urăsc, Bine le faceți! Vă rugați – Dacă sunteți persecutați – Pentru cei cari vă asupresc, Pentru cei cari vă prigonesc.


Planuri, nicicând, nu izbutesc, De-s lipsă cei ce chibzuiesc; Dar izbutesc când sunt mulți sfetnici Care se dovedesc că-s vrednici.


Ca, fratele, să-ți pizmuiești În inimă-ți, căci este rău. Să-l mustri pe seamănul tău, Făr’ să te-ncarci cu-al său păcat, Din pricină că l-ai mustrat.


Dacă mustrarea o iubești, Atunci știința o-ndrăgești; Cel cari mustrarea n-o primește, Că este prost se dovedește.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite