„De-ți va fi greu, cumva, vreodată, Ca să rostești o judecată Asupra unei pricini care La un omor e privitoare, La ne-nțelegeri sau rănire – Iscând, astfel, nemulțumire Și ceartă în a ta cetate – Iată cum fi-vor rezolvate: Ai să te scoli și-ai să te sui Atunci, în fața Domnului, La locu-ales de Domnul tău Spre-a-Și așeza Numele Său.
Când la Ierusalim, ‘napoi, Se-ntoarse Iosafat apoi, A pus și-aici judecători, Pe cei ce-au fost conducători Ai caselor cele pe care, Neamul lui Israel le are, Și-apoi, pe preoți și Leviți. Aceștia fost-au rânduiți Judecători ai Domnului, În pricina poporului.
Pe Abia, el l-a adus – Pe fiul Macăi – și l-a pus Mai mare peste-acei copii Care au fost drept ai săi fii, Căci în al său loc, a cătat, Să-l lase-n urmă, împărat.
Tot căpitan, era Benaia – Iar Iehoiada e cel care, Acesta, drept părinte-l are. Mai mare-al Cheretiților – Precum și-al Peretiților – A fost Benaia așezat, Fiind pus, chiar de împărat. Fiii lui David – negreșit – Dregătorii au dobândit.
Pe al său scaun de domnie, Când o să stea, să i se scrie O copie – să aibă parte De astă lege – într-o carte. Deci preoții care-au să fie Din a lui Levi seminție, Această carte, să i-o dea, Mereu s-o aibă-alăturea.
Tot un pridvor avea să fie Pentru-al său scaun de domnie. Acolo, Solomon ședea Atunci când judecăți ținea. Pridvoru-acele – negreșit – „Al judecății” s-a numit. Scânduri de cedru a luat, Cu care-apoi a îmbrăcat Pridvorul tot – fără-ndoială – De la tavan, la pardoseală.