Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Psalmi 10:14 - Biblia în versuri 2014

14 Dar Tu vezi tot, căci Tu privești Necazurile, suferința, Și doar Tu, Doamne, ai putința Să iei în mâini pricina lor. Tu ești nădejdea tuturor. În Tine, cel ce s-a vădit Precum că e nenorocit, Și-a pus toată nădejdea lui. De-asemenea, orfanului, Mereu îi dai sprijinul Tău.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

14 Tu însă vezi necazul și întristarea; Te uiți, ca să le iei în mâna Ta! Ție Ți se încredințează cel neajutorat; Tu ești ajutorul orfanului.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Totuși, Tu vezi necazul și tristețea. Te uiți la ele ca să le iei cu mâna Ta! Ție Îți este oferit cel care nu se poate apăra singur, ca să ai grijă de el. Tu ești ajutorul orfanului!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 14(35) reș Dar tu vezi, tu iei în seamă truda și indignarea și le iei în mâinile tale. În tine se abandonează cel nenorocit; tu îl ajuți pe cel orfan.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Dar Tu vezi; căci Tu privești necazul și suferința, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit și Tu vii în ajutor orfanului.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Tu ai văzut, căci privești nenorocirea și necazul ca să le iei în mâna ta. Ție ți se încredințează cel fără ajutor: Tu ai fost ajutorul orfanului.

Gade chapit la Kopi




Psalmi 10:14
35 Referans Kwoze  

Tată le e orfanilor Și-Apărător văduvelor, El – Dumnezeu – cari Se vădește Că în locaș sfânt locuiește.


Pe cei străini îi ocrotește, Pe cei orfani îi sprijinește Și-asemenea, văduvelor Le dăruiește ajutor. Dar îi răstoarnă, ne-ncetat, Pe cei cari răi s-au arătat.


Asirianul – negreșit – Nu va scăpa nepedepsit. Nu vrem să mai încălecăm Pe cai și să ne închinăm Zicând unei lucrări – știută Că-i de-ale noastre mâini făcută – „Tu ești al nostru Dumnezeu!”, Căci de la Tine, tot mereu, Orfanul – precum s-a văzut – Parte de milă a avut.”


Lasă-i pe-ai tăi orfani, căci Eu, În viață am să-i țin mereu, Iar văduvele-ar face bine Să-și pună-ncrederea în Mine!”


Iată dar, ce te sfătuiesc: Încredințează-ți Domnului Soarta, să ai sprijinul Lui, Căci El – nicicând – n-a-ngăduit Să cadă cel neprihănit.


Domnul, dreptate, îi împarte Orfanului și-i ține parte; Pe văduvă o ocrotește, Iar pe străin, El îl iubește Și hrană-i dă și-mbrăcăminte.


Asupra Lui, s-aruncați voi, Grijile care le aveți, Pentru că El – o să vedeți – Cum că, de voi, se îngrijește Și tot mereu, vă ocrotește.


Deci, cei care, pe-al vieții drum, Pe voia Lui, suferă-acum, Mereu să se îmbărbăteze Și-apoi, să își încredințeze, Netemători, sufletul lor, În credinciosul Ziditor. În urmă, trebuie – oricine – Să facă doar ce este bine.”


Din astă pricină, acum, Sufăr, pe-al vieții mele drum, Aceste lucruri. Dar, rușine, Mie nu-mi este, căci știu bine, În ce anume am crezut, Iar după câte am văzut, Eu sunt convins, precum că El Are putere și, astfel, O să păzească, ne-ncetat, Ceea ce I-am încredințat, Până când acea zi anume Are să vină, peste lume.


Ai Tăi ochi sunt neîntinați. Ei sunt atâta de curați Încât nu pot să suferească Nelegiuirea s-o privească! Cum ai putea privi la cei Ce se arată-a fi mișei, Sau la cei răi cari s-au vădit Că-l sorb pe cel neprihănit?


Pustiitorul năvălește Asupra lui și-l nimicește. Vitejii Babilonului Sunt prinși și cad în mâna lui Și-n urmă, arcurile lor Zdrobite-s de pustiitor. Căci Domnul e un Dumnezeu Care răsplată dă, mereu, Și dăruiește, la oricine, Doar plata ce i se cuvine!


Mereu, ai Mei ochi urmăresc Cărările pe cari pășesc, Căci înaintea Feței Mele, Nu pot a fi ascunse ele. Nelegiuirile făcute De ei, nu-Mi sunt necunoscute.


Prezenți, ochii lui Dumnezeu, În orice loc vor fi, mereu; Nimeni – bun, rău – de a Sa față, Ascuns nu este. Pom de viață,


Doamne, Tu vezi durerea mea. De-aceea Doamne, nu tăcea! În disperare strig la Tine: Să nu Te depărtezi, de mine!


Să nu Te-ndepărtezi de mine, Căci în necazul care vine Să mă lovească zdrobitor, Sunt singur, fără ajutor.


Tu – din înaltul cerului – Ascultă rugăciunea lui Și fă dreptate, ne-ncetat. Să-l osândești pe vinovat. Și fă ca vina arătată, Asupra lui să se abată. Apoi, nevinovatului, Ca nevinovăția lui, Să-i faci dreptatea să îi fie, În fața Ta când o să vie!


„În acest loc, ieri, am văzut Ce faptă rea s-a petrecut: Sângele cel nevinovat – Al lui Nabot – a fost vărsat, Precum și al fiilor lui. De-aceea, împăratului, Am să îi fac – și Eu – la fel!” Du-te și ia trupul acel Și du-l pe-al lui Nabot pământ, După al Domnului cuvânt.”


El zise-atunci: „Iată, sub soare, Sunt șaptezeci de împărați. Aceștia fost-au adunați Sub masa mea și își strângeau Hrana, de-acolo. Toți erau, Cu degetele mari, tăiate; Însă li s-a făcut dreptate, Pentru că după cum văd eu, Îmi răsplătește Dumnezeu, Căci îi plătește omului După măsura faptei lui. Bezec-Adoni-a fost luat Și la Ierusalim mutat. Acolo, el a viețuit Și-apoi, în urmă, a pierit.


Nici o făptură nu se-ascunde, De El, căci – peste tot – pătrunde. Nimic nu e acoperit, Ci totu-i gol, necontenit, Față de Cel cu care noi Avem de-a face, să știți voi.


Ce ai cu Mine, Tirule? Ce ai, și tu, Sidonule? Dar tu ce ai, țară pe care Neamul de Filisteni o are? Vreo faptă, vreți să-Mi răsplătiți? Vreți, împotrivă-Mi, să porniți? Fără zăbavă-ntoarce-voi Faptele voastre peste voi, Iar capetele voastre, pradă, Iată că lor, au să le cadă.


„Hai spuneți, ce veți face oare, Voi toți, atunci, în ziua-n care Veni-va, ca și un șuvoi, Pedeapsa morții, peste voi?” La cine-oare-o să fugiți Ca ajutor să dobândiți?” „Unde veți pune, la păstrare, A voastră bogăție, mare?”


Dar oare, poate cineva, În loc ascuns să stea, cumva, Fără ca să pot să-l văd Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Nu umplu Eu acest pământ Și cerurile, câte sânt?


Dar Dumnezeu a auzit Copilul. Îngeru-a vorbit, Strigând, din cer, către Agar: „Să nu te temi, căci e-n zadar! Domnul, copilul a văzut


„Ridică-ți ochii! Te-ai uitat? Toți țapii și berbecii care, Pe oi și capre, sunt călare, Sunt toți pestriți, seini, bălțați; Deci ție au să-ți fie dați, Pentru că iată, am văzut – Laban – ceea ce ți-a făcut.


Apoi, spre ai lui Israel Copii, ochii Și-a aplecat Și cunoștință a luat Atuncea, de acel popor, Precum și de necazul lor.


Ca nu cumva să asuprești Pe văduvă și pe orfan.


Zălog, când de la cineva, O haină iei, la asfințit Înapoiaz-o, negreșit;


Poate că la necazul meu, O să privească Dumnezeu, Și se va îndura de mine, Încât are să-mi facă bine, Chiar dacă blestemat mereu, De acest om, astăzi, sunt eu.”


Ioas, în urmă, a uitat Ce bunătate-a arătat, Pe vremuri, Iehoiada – care, Pe Zaharia, fiu, îl are – Față de el, și-a-ngăduit Ca morții să fie sortit. Pân’ Zaharia a căzut Lovit de pietre, a putut Ca să mai strige: „Dumnezeu O să vă judece, mereu! Domnul vă vede, negreșit, Și judecă ce-ați făptuit!”


Și n-ai să-Ți lași robul să cadă În mâinile vrăjmașe, pradă. Știu că mereu, Tu mă veghezi Și în loc larg ai să m-așezi.


Celor care sunt părăsiți, Le dă familii. Fericiți, Se află prinșii de război, Căci El îi izbăvește-apoi. Aceia cari se răzvrătesc, În loc uscat doar locuiesc.


Pe cel ce-i mândru și pe-ai lui Îi surpă mâna Domnului; Dar ale văduvei hotare Le întărește-al Său braț tare.


Văzut-ai că sunt apăsat. De-aceea, Doamne, Te arată Și fă-mi dreptate, de îndată.


Văzut-ai cum au uneltit În contra mea și-au plănuit Să se răzbune toți, pe mine.


Am să le vindec vătămarea Adusă de neascultarea Ce-au arătat-o, ne-ncetat! Îi vor iubi, cu-adevărat, Căci de la ei s-a abătut Mânia care M-a umplut!


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite