Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Proverbe 6:17 - Biblia în versuri 2014

17 Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat,

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

17 ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 ochii sfidători, limba mincinoasă, mâinile care fac să curgă sânge nevinovat,

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 ochii semeți, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 ochii mândri, limba mincinoasă și mâinile care varsă sânge nevinovat;

Gade chapit la Kopi




Proverbe 6:17
34 Referans Kwoze  

E gura mincinosului, Urâtă-n fața Domnului; Cei care-n adevăr își fac Lucrarea lor, Îi sunt pe plac.


Când mâinile vă-ntindeți voi, Îmi întorc ochii, iar apoi, Chiar dacă Mă veți ruga mult, Eu n-am să vreau să vă ascult. N-am să v-ascult, oricât ați plânge, Căci pe-ale voastre mâini, e sânge!”


Pe-acela care s-a vădit Că în ascuns și-a clevetit Aproapele, îl nimicesc. Pe-aceia cari, trufași, privesc, N-am să îi sufăr, niciodată.


Toți cei care minciuni rostesc Pierduți sunt, căci îi pedepsești.


Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!


Priviri trufașe aruncate Și inimile îngâmfate E candela ce li s-a dat Răilor, plină cu păcat.


„Întotdeauna, blestemat, Va fi cel care-a cutezat Ca sângele neprihănit Să-l verse, pentr-un dar primit!” Prin „Amin!”, întregul popor Va întări cuvântul lor.


Nu Dumnezeu vă este Tată, Ci diavolul, pentru că, iată, Că voi, cu toții, vă siliți, Ca poftele, să-i împliniți. El, ucigaș, s-a arătat, De la-nceput și nu a stat În adevăr, fiindcă-n el Nu este adevăr, defel. Întotdeauna, când mințește, Din ale sale doar, vorbește. În acest fel, ni se arată Că este al minciunii tată.


Domnul a glăsuit apoi: „Fetele care sunt la voi – Fiice al Sionului – În mijlocul poporului Umblă cu gâturile-ntinse, Mândre și cu priviri aprinse De pofte. Iată că pășesc Mărunt și că își zornăiesc Verigile de la picior. De-aceea, creștetele lor,


Limba care minciuni rostește, Doboară pe cel ce-l urăște; Iar gura cea lingușitoare, De moarte este vestitoare.


Poporul care e smerit, De Tine este mântuit. Priviri trufașe dovedite, În fața Ta vor fi smerite.


Și pentru sângele vărsat – Ce s-a vădit nevinovat – Cu care, precum e știut, Ierusalimul l-a umplut.


Pentru a nu se fi vărsat Sânge de om nevinovat, În țara pe cari Dumnezeu Ți-o dă s-o stăpânești, mereu; Să nu fii vinovat găsit, Pentru omorul săvârșit.


Omul – atunci – neîndoios – Își va pleca privirea-n jos, Iar semeția omului Precum și îngâmfarea lui Vor fi smerite, negreșit. Când acea zi va fi venit, Doar Domnu fi-va înălțat.


Însă, și cei trufași mai sânt: Ei își țin ochii ridicați.


Un martor credincios nu minte; Dar unul mincinos, cuvinte Nedrepte – fără vreo măsură – Va arunca mereu, din gură.


Să amuțească pe vecie Buzele care, cu trufie, Și cu-ndrăzneală doar, vorbesc Când cu dispreț minciuni rostesc, Ca să-l lovească negreșit, Pe cel ce e neprihănit!


Afară-s numai vrăjitori, Câini, ucigași, închinători La idoli, precum și curvari, Alăturea de toți cei cari Iubesc minciuna și se-adună, Ca să trăiască în minciună!


La fel și voi, tinerilor, Supuși să fiți bătrânilor, Și-n legături, voiesc să fiți, Doar cu smerenie-mpodobiți. Căci împotrivă-i Dumnezeu, La toți cei mândri, dar mereu, Celor smeriți, El le dă har.


Dacă cuvintele cuminți În gura omului nebun Nu-s potrivite, pot să spun Că nici vorbirea mincinoasă La omul de viță aleasă Nu-i potrivită. E privit


De îți vor spune: „Hai cu noi! Întindem curse mai apoi, Și sânge mult va fi vărsat! Prindem pe cel nevinovat, În lanțuri, fără vreun temei!


Eu n-am o inimă-ngâmfată, Nici – de trufie – încărcată Nu mi-e privirea. Domnul meu – Iată – un simplu om sunt eu. Nu mă ocup de lucruri cari Sunt prea înalte și prea mari.


Cel rău – trufaș – zice mereu: „Nu pedepsește Dumnezeu! Căci Domnul nici măcar nu este, Ci totul este o poveste!” Astfel de gânduri, cel rău are.


Căci ei aleargă-n graba mare Să facă rău. Ceata se strânge Avidă ca să verse sânge.


Sunt șase lucruri rău privite De Dumnezeu, ba sunt urâte Chiar șapte lucruri, pot a spune:


Omul – cu cugetu-ncărcat De sângele ce l-a vărsat – Fuge spre groapă, s-o găsească. Lăsați-l! Nimeni, nu-l oprească!


Dar să luați seama, căci iată Ce se întâmplă, de cumva, Mă va ucide cineva: Cetatea voastră, dar și voi, Drept vinovați veți fi apoi, Căci sângele mi l-ați vărsat, Iar el este nevinovat, Pentru că Domnul m-a trimis Ca să vă spun tot ce v-am zis!”


Manase-n urmă a vărsat Mult sânge care s-a vădit Nevinovat, neprihănit. Pe lângă tot ce a făcut, Ierusalimul l-a umplut De sângele ce l-a vărsat, Trăgând pe Iuda în păcat.


Dar eu, prin marea-Ți îndurare, Pot ca să intru-n casa Ta Și să mă-nchin, cu frică mare, În sfântu-Ți Templu, când voi sta.


Trufașa inimă-i mereu Scârbă-n fața lui Dumnezeu; Dar hotărârea Sa-i luată: Nepedepsită, nu-i lăsată.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite