1 Vai, vai! Cum s-a mai nimerit Că aurul s-a înnegrit! Vai, vai! Cum s-a mai preschimbat, Acuma, aurul curat! Vai, vai! Cum s-au mai risipit Pietrele ce-au alcătuit Sfântul Locaș al Domnului, Pe marginile drumului!
Te scoală-n toiul nopților Și glas să dai gemetelor, Când vor începe să se-așeze Străjile puse să vegheze! Asemeni unei ape, cată De-ți varsă inima, pe dată, În fața Domnului! Spre El, Întinde-ți mâinile și-astfel, Să poți să capeți vindecare Pentru copii tăi, pe care Îi vezi la colțul uliței, Răpuși de gheara foametei!
Vai, de cetatea cea frumoasă, Ce se vădise credincioasă, Căci a ajuns, curvă, să fie! Ea a avut credincioșie. Dreptatea locuia în ea Și judecăți bune avea. Acum, s-a stins a ei lumină, Căci ea, de ucigași, e plină!
El, la Ierusalim, s-a dus Și-a poruncit, foc, de s-a pus, Îndată, Casei Domnului Și casei împăratului, Precum și caselor pe cari, Cetatea le avea, mai mari.
Vai ție! Vai, cum ai căzut Din cer, tu care-ai fost făcut Luceafărul strălucitor! Vai ție, fiu al zorilor! Vai ție, cum ai fost lovit Și la pământ ai fost trântit, Tu, care-ai fost biruitor Al tuturor neamurilor!
Îmi zise: „Fiu al omului, Casa ce-o are Israel, În fața Mea, este la fel Cu zgura; căci – de bună seamă – Fier, cositor, plumb și aramă Oamenii ei s-au dovedit A fi-n cuptorul de topit. Precum zgura argintului Sunt ei, în fața Domnului.
„De-aceea, iată ce voi face: Samaria o voi preface Într-un morman de pietre mari, Pe câmp aflate, un loc cari Are să fie potrivit Pentru al viilor sădit. Pietrele-n vale-i prăvălesc Și temelia-i dezgolesc,