Plângerile 1:16 - Biblia în versuri 2014

¹⁶ De-aceea plâng, neîncetat, Pentru că S-a îndepărtat De mine, Cel care putea Ca mângâiere să îmi dea, Care putea să mă vegheze Și viața să-mi învioreze. Vrăjmașul meu a biruit Și pe-ai mei fii, el i-a zdrobit.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

¹⁶ De aceea îmi plâng ochii; din ochi îmi coboară lacrimi. Căci Mângâietorul S-a îndepărtat de mine, El, Cel Ce îmi înviora sufletul. Fiii mei sunt îngroziți, căci dușmanul a învins.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁶ Acestea sunt motivele pentru care plâng; iar ochii îmi sunt plini de lacrimi, pentru că Cel care mă încuraja, S-a îndepărtat de mine – tocmai El, Cel care îmi revigora viața. Fiii mei sunt îngroziți pentru că dușmanul a învins.”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁶ ayn De aceea, eu plâng, ochii mei, ochii mei fac să curgă lacrimi, căci s-a îndepărtat de mine cel care mă mângâie, cel care îmi face sufletul să-și revină; fiii mei sunt devastați pentru că dușmanul este puternic.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁶ De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața; fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit.”

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁶ Pentru aceste lucruri plâng; ochiul meu, ochiul meu curge cu apă; căci mângâietorul care să‐mi răcorească sufletul este departe de mine. Copiii mei sunt nemângâiați, căci vrăjmașul a biruit.

Plângerile 1:16 Referans Kwoze

Plângerile 1:2

Noapte de noapte-amarnic plânge, Iar lacrima i se prelinge Pe-obraji și nu e nimenea Ca mângâiere să îi dea, Pentru că fost-a părăsită De cei de cari era iubită Și-acum, toți oamenii acei Au devenit vrăjmașii ei.

Plângerile 2:18

Inima lor s-a ridicat Și către Domnul a strigat… Tu zid, al celeia pe care Sionul drept fiică o are, Lacrimi să verși, necontenit, Ziua și noaptea, negreșit! Nu-ți da răgaz pentru odihnă, Iar ai tăi ochi să n-aibă tihnă!

Plângerile 2:11

Nu mai am lacrimi. De văpaie, Fierb ale mele măruntaie. Ficatul, jos, mi s-a vărsat, Din pricină că m-am uitat Și am văzut prăpădul care Îl macină, fără-ncetare, Acum, pe bietul meu popor, Din pricina copiilor Cari în cetate sunt aflați, Pe-ale ei uliți, leșinați.

Ieremia 14:17

„Spune-le-așa: „Mereu oftez Și zi și noapte lăcrimez. Din plâns, nu pot să mă opresc, Pentru că ai mei ochi zăresc Fecioara, fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are, Cât de adânc e chinuită Și cât de greu este lovită De-o rană mare, arzătoare, Întinsă și usturătoare.

Ieremia 13:17

Iar dacă voi vedea că încă N-am să fiu ascultat de voi, Pe-ascuns eu am să plâng apoi, Căci sunteți plini doar de mândrie Și pentru că în grea robie – Smulsă fiind din țara Lui – Va merge turma Domnului.

Psalmi 119:136

Ai mei ochi plâng, pentru că iată Că Legea Ta este călcată.

Osea 9:12

Chiar dacă ei copii-și cresc, Iată că am să îi lipsesc De toți copii-aceia cari Nu vor ajunge oameni mari. Vai o să fie de acel Popor atunci când, de la el, Am să-Mi întorc a Mea privire Și n-am să mai am, de el, știre!

Plângerile 1:9

Necurăția s-a lipit De haina lui, necontenit, Iar el nici măcar nu gândea La ce sfârșit poate avea. Căzut-a greu de tot și iată, Nimeni nu-l mângâie vreodată. „Vezi-mi a mea ticăloșie Doamne și milă să Îți fie, Căci cel care mă dușmănește, Iată-l ce mult se semețește!”

Ieremia 9:21

Căci pe fereastră s-a urcat Moartea și iată, a intrat În casele împărătești Și în palatele domnești. Pe-ai noștri fii i-a nimicit, În ulițe când i-a găsit, Iar în piețe-a secerat Pe-ai noștri tineri, de îndat’.”

Ieremia 9:10

„Munții, acum, să-i plâng aș vrea; Câmpiile de-asemenea Vreau să le plâng, să le jelesc, Căci arse sunt și se topesc. Nimeni nu va mai îndrăzni, Pe-al lor cuprins de-a mai veni. N-o să se-audă-n largul lor Nici behăitul turmelor, Iar păsările cerului Și fiarele pământului – O parte – vor fugi din țară, Iar altă parte au să piară.

Ieremia 9:1

O, dacă era capul meu Cu apă plin, plângeam mereu. Ochii de mi-ar fi fost izvor De lacrimi pentru-al meu popor Și pentru morții cei pe care Fiica poporului îi are, Eu aș fi plâns, nemângâiat, Noapte și zi, neîncetat!

Qohelet 4:1

Apoi, privit-am cu-ntristare La asuprirea de sub soare; Și iată, toți cei apăsați Sunt cu obraji-nlăcrimați. Nimeni, pe oamenii acei, Nu-i mângâie. Lăsați sunt ei, Pradă asupritorilor, Supuși ai silniciei lor.

Psalmi 69:20

Ocara, inima-mi, rănește, Iar boala, trupul-mi, ofilește. Milă aștept, s-aibă cumva, Față de mine, cineva, Însă degeaba am sperat. Mângâietori am așteptat, Însă nici unul nu apare.

Ieremia 8:18

„Durerea, vreau să mi-o alin, Dar inima-mi geme de chin.

Psalmi 106:42

Vrăjmașii au ajuns, astfel, Să-l stăpânească pe popor, Smerindu-l prin puterea lor.

Isaia 54:11

Nenorocito! Întristată, Cari ai rămas nemângâiată Și de furtună ești lovită! N-ai să mai fii tu, necăjită! Cu antimoniu te gătesc: Cu el am să împodobesc Pietrele tale scumpe. Iată, Tu vei fi iarăși ridicată Și din safir are să-ți fie Făcută noua temelie.

Ieremia 15:5

Ierusalime, oare cine, Milă, mai are-acum, de tine? Cine să te mai plângă, oare? Sau cine mai este, sub soare, Să vină în a ta cetate Spre-a te-ntreba de sănătate?