Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Osea 5:15 - Biblia în versuri 2014

15 În locuința Mea, apoi, Mă voi întoarce înapoi, Până când ei mărturisesc Că vinovați se dovedesc Și până când – apoi – vor vrea Să caute iar, Fața Mea. Când în necaz ei au să fie, Grabnic la Mine au să vie.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

15 Voi pleca și Mă voi întoarce la Locul Meu, până când își vor recunoaște vina. Ei vor căuta fața Mea; în necazul lor, Mă vor căuta cu ardoare“.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Voi pleca și Mă voi întoarce în locul Meu – până când își vor recunoaște vina. Ei vor căuta fața Mea. În situația lor foarte dificilă, Mă vor căuta în mod real.”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Voi merge și mă voi întoarce la locul meu până se vor recunoaște vinovați și vor căuta fața mea: în asuprirea lor vor tânji după mine.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Voi pleca, Mă voi întoarce în locuința Mea până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Mă voi duce, mă voi întoarce la locul meu, până vor cunoaște că sunt vinovați și vor căuta fața mea: În strâmtorarea lor mă vor căuta cu tot dinadinsul.

Gade chapit la Kopi




Osea 5:15
51 Referans Kwoze  

Doamne, ei toți Te-au căutat Când în strâmtoare s-au aflat. Atuncea când i-ai pedepsit, Cu rugi, la Tine, au venit.


Când El, de moarte, îi lovea, Întreg poporul se-ntorcea Să-L caute pe Dumnezeu.


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Să recunoști că ai greșit, Că te-ai purtat nelegiuit, Că necredință-ai arătat Atuncea când ai alergat Să îți găsești alți dumnezei – Deși străini îți erau ei – Și că nu ai voit, mereu, Ca să asculți de glasul Meu.


Ei, lemnului, i-au spus mereu: „Iată că tu ești tatăl meu!”, Iar pietrei i s-au închinat Zicându-i: Viață, tu mi-ai dat!” Mi-au întors spatele când bine Le-a mers și au uitat de Mine, Dar au strigat, în strâmtorare: „Te scoală și ne dă scăpare!”


Stăpânul, ușa, o să-nchidă Și n-are să o mai deschidă, Când voi, ce-afară ați rămas, Veți bate și, cu jalnic glas, Veți zice: „Doamne, Te rugăm, Deschide-ne, ca să intrăm!”


Se vor întoarce înapoi, Să-L cate pe Cel cari, mereu, E al lor Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lor împărat Care, drept David, e chemat. Vor tresări-n vremea din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Privind la Fața Domnului Și-apoi la bunătatea Lui.”


Atunci, vă veți aduce-aminte De răul cel de mai ‘nainte, Pe care voi l-ați făptuit Și scârba vă va fi lovit Din pricina păcatelor Precum și-a urâciunilor Cari ale voastre se vădesc.


Aceia cari au să trăiască, De Mine au să-și amintească În mijlocul neamurilor, Pe unde rămășița lor Are să fie izgonită Și va ajunge-a fi robită. Am să zdrobesc, în acea țară, Inima lor cea preacurvară – Cari necredință a vădit – Și ochii lor care-au curvit Cu idolii ce i-au avut. Scârbă li se va fi făcut, Din pricina păcatelor, Precum și-a urâciunilor Pe care ei le-au săvârșit.


Noapte de noapte, îmi tânjește Sufletul meu, căci Te dorește. Ești căutat de duhul meu, În mine Doamne, tot mereu, Când judecățile Îți sânt Îndeplinite, pe pământ. Toți cei de pe a lumii față, Ce este drept, atunci învață.


Iată că Domnul a ieșit, Acum, din locuința Lui Și din înaltul cerului, El se pogoară pe pământ, Iar pe-nălțimile ce sânt Pe a lui față, El pășește!


Vor merge cu ale lor oi Și cu cirezile de boi, Să-L caute pe Domnul lor, Dar Domnul, de al Său popor, S-a depărtat și nicidecum Ei nu-L vor mai găsi, acum.


În ea, vă veți aduce-aminte De ce-ați făcut mai înainte, De felu-n care v-ați purtat, De felu-n care v-ați spurcat Și vouă înșivă, de voi, Vi se va face scârbă-apoi, Din pricina păcatelor Și a fărădelegilor Pe care le-ați făcut mereu.


Și slava Domnului, de-ndat’, De pe cetate s-a-nălțat Și-a mers pe muntele pe care Cetatea-n răsărit îl are.


Atuncea, slava Domnului Și toată măreția Lui Care pe heruvimi a stat, Se ridică și s-a-ndreptat, Apoi, spre pragul cel pe care, Casa-l avuse la intrare, Astfel încât noru-a putut, Templul ca să îl fi umplut, Iar slava Domnului făcea, Întreaga curte, de lucea.


El zise: „Fiu al omului, Vezi ce fac ei? Vezi cât de mari Sunt urâciunile pe cari Le săvârșește Israel, Spre a mă-ndepărta, astfel, De sfântul Meu locaș? Ce crezi? Să știi, însă, că ai să vezi Și alte urâciuni pe cari Le fac și sunt cu mult mai mari!”


Tocmai acuma, Domnul – iată – Iese din locuința Lui, Căci vrea, pe ai pământului Locuitori, să îi lovească Și astfel să îi pedepsească Pentru nelegiuirea lor. Apoi, sângele morților, Pe față fi-va arătat, Căci de pământ, afară dat, Sângele lor are să fie. Uciderile, să se știe Că nu vor fi acoperite, Ci toate fi-vor dezvelite.


„Acesta este locul Meu, Unde voi locui mereu. Aici Mă voi fi odihnit, Căci acest loc, Eu l-am dorit.


Le umple fața de rușine, Ca să Te caute pe Tine Și-apoi, cât vor trăi pe lume, Să caute Sfântul Tău Nume!


În fața semenilor lui, Va cânta slavă Domnului Zicând: „Eu am păcătuit, Dar Domnul nu m-a pedepsit! Iată, dreptatea am călcat Și totuși, Domnul m-a iertat,


Dacă acest popor al Meu Asupra căruia, mereu, Este chemat Numele-Mi Sfânt, Se va smeri pân’ la pământ Și-n rugăciuni apoi va sta, Când Fața Mea va căuta, Iar de la căile acele Ce s-au vădit precum că-s rele Se va abate, negreșit, Îi iert păcatul săvârșit Și țara-n care locuiește Poporul se tămăduiește.


Iubirea mea o dăruiesc Acelor care mă iubesc. Acel care se străduiește Cu dinadinsul, mă găsește.


Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor


De moarte, fi-veți izbăviți!” Atunci, au zis cei zece frați: „Suntem, cu toții, vinovați, Pentru tot ceea ce-am făcut, Căci noi prea bine am văzut Cât de înspăimântat striga Fratele nost’, când ne ruga – Și totuși, nu l-am ascultat. Acuma știm de ce-a picat Necazu-acesta, peste noi”.


Norodu-atuncea a venit La Moise: „Am păcătuit, În contra Domnului” – au zis Oameni-acei. „El a trimis – Cum ai văzut – șerpii apoi. Tu roagă-te dar, pentru noi, Să depărteze de popor, Șerpii, acum.” La vorba lor, Moise, pe Domnul, L-a rugat,


Căci astfel, spus-a Dumnezeu: „Din a Mea locuință, Eu Privesc în liniște, în zare, Peste căldura arzătoare A soarelui, prin roua-ntinsă Peste câmpia necuprinsă, Prin arșița ce a crescut Când secerișul a-nceput.


Fii răzvrătiți, acuma, voi Veniți degrabă înapoi, La Dumnezeul vostru Sfânt, Căci numai Eu, Stăpân, vă sânt. Eu sunt Acela care vreau, Pe unul dintre, voi să-l iau, Dintr-o cetate; pe alți doi Dintr-o familie-i iau apoi Și după ce am să v-adun Iar, în Sion am să vă pun.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, care – iertător – I-a scos din tot necazul lor.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, cari i-a ajutat. Vădindu-Se îndurător, I-a scos din tot necazul lor.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, cari i-a ajutat. Vădindu-Se îndurător, I-a scos din tot necazul lor.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, cari i-a ajutat. Vădindu-Se îndurător, I-a scos din tot necazul lor.


La mersul nostru, să luăm Seama și să îl cercetăm, Ca să putem veni apoi, La Domnul nostru, înapoi.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite