Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Obadia 1:18 - Biblia în versuri 2014

18 Un foc va fi casa pe care Iacov în stăpânire-o are, Iar a lui Iosif o să fie O flacără ce-i veșnic vie. A lui Esau casă se-arată Precum miriștea cea uscată, Pe cari focul o va aprinde. Jur împrejur o va cuprinde Și are să o mistuiască. Nimic n-o să se mai găsească Apoi, din casa cea pe care Esau în stăpânire-o are. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit!

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

18 Casa lui Iacov va fi un foc, iar Casa lui Iosif – o flacără. Casa lui Esau va fi o miriște pe care o vor aprinde și o vor arde. Și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor al Casei lui Esau, căci Domnul a vorbit!

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

18 Urmașii lui Iacov vor fi un foc; și poporul format din descendenții lui va fi o flacără. Dar urmașii lui Esau vor fi ca paiele pe care le vor aprinde; iar focul le va consuma. Iahve vă asigură că astfel nu va mai rămâne niciunul dintre cei care provin din Esau!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

18 Casa lui Iacób va fi un foc și casa lui Iosíf, o flacără; dar casa lui Esáu va fi pleava: o vor arde și o vor devora și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor în casa lui Esáu, căci Domnul a vorbit.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

18 Casa lui Iacov va fi un foc și casa lui Iosif, o flacără, dar casa lui Esau va fi miriștea pe care o vor aprinde și o vor mistui, și nu va mai rămâne niciunul din casa lui Esau”, căci Domnul a vorbit.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

18 Și casa lui Iacov va fi un foc și casa lui Iosif o flacără și casa lui Esau miriște, și vor arde între ei și‐i vor mistui; și nu va rămâne niciunul din casa lui Esau. Căci Domnul a vorbit.

Gade chapit la Kopi




Obadia 1:18
23 Referans Kwoze  

În ziua ‘ceea, pe cei cari Vor fi în Iuda cei mai mari, Eu îi voi strânge la un loc Și-i voi preface într-un foc Ajuns sub lemne așezat Sau este sub un snop aflat. Vor mistui orice popor, Din dreapta și din stânga lor. Ierusalimul – negreșit – Are să fie locuit Pe locul vechi, cum e știut, Că fost-a el, de la-nceput.


Apoi, Lumina cea pe care Neamul lui Israel o are, Se va preface într-un foc. Sfântul lui Israel, pe loc, În flacără mistuitoare Se va preface, lovind tare – Doar într-o zi – toți ai lui spini Și tufele de mărăcini.


De-asemeni, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Precum e leul printre fiare Se va vădi printre popoare, Sau ca un pui de leu apoi, Aflat în turmele de oi, Cari sfâșie fără cruțare Și calcă totul în picioare, Încât nimeni nu va putea, La altul, ajutor, să-i dea.


Tu să le spui: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu Așa vorbește: „Iată, vreau, Toiagul cel de lemn, să-l iau, Căci al lui Iosif se vădește Și-n astă vreme se găsește La Efraim, la Israel – La semințiile din el Cari sunt tovarășele lui – Și-alăturea toiagului Lui Iuda am să-l potrivesc, Pentru că am să le unesc Pe amândouă, ca să fie Doar un toiag, pentru vecie, În mâna Mea. Eu te îndemn,


De-aceea, cum e mistuită – De foc – miriștea și-nghițită – De flacără – iarba uscată, Și rădăcina lor se-arată Asemeni putregaiului. Nu ajung vremea rodului, Căci ale lor flori duse sânt, Precum țărâna e, de vânt, Pentru că au nesocotit Cuvântul care-a fost rostit De al oștirii Dumnezeu Și L-au disprețuit mereu, Pe Domnul Dumnezeul Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


Când cineva are să vie Și, pe această temelie, Argint sau aur, o s-așeze, Ori pietre scumpe-o să dureze, Sau lemn și fân o să zidească, Ori trestii doar o să clădească,


Precum mănunchiul spinilor – Așa vor fi de încâlciți. Când vor fi beți, vor fi-nghițiți De foc, precum este mâncată Miriștea care e uscată.


Precum voi, care ați șezut Pe sfântu-Mi munte, ați băut Paharu-n care s-a aflat A Mea mânie, necurmat Și neamurile-asemenea A Mea mânie au s-o bea. Vor bea și vor sorbi din el Și au să fie-apoi la fel, De parcă n-ar fi fost vreodată.”


Vinul, cu largi pahare-l beau; Cu untdelemn, pe trup, se dau, Iar de al lui Iosif prăpăd Nu se-ntristează și nu-l văd!


Răul, urâți-l și fugiți! Doar binele, să îl iubiți, Căci poate-atunci, Cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu Va avea milă de-a cea viță Ce-i a lui Iosif rămășiță.


Vin uruind, ca niște cară, Și pârâie precum o pară De foc, pe munți, când întâlnește Miriștea și o mistuiește. Par o oștire întărită Care de luptă-i pregătită.


Îmi zise: „Fiu al omului Du-te de adă o bucată De lemn și scrie, de îndată: „Și pentru Iuda și la fel Pentru toți cei din Israel Care îi sunt tovarăși”. Ia Altă bucată și pe ea, Să scrii: „Lui Iosif, lemn pe care Neamul lui Efraim îl are Și-apoi casei lui Israel, A lui tovarășe”. Astfel,


Sunt ca miriștea, ca și locul Pe care îl cuprinde focul. Căci nu sunt ca niște cărbuni, Pe lângă care să te-aduni Atunci când vrei să poposești Cătând un loc, să te-ncălzești.


Stânca pe cari se sprijinește, Plină de groază, se topește, Iar căpeteniile lui Tremură-n fața steagului” – A glăsuit Domnul, Cel care Chiar în Sion, focul Își are, Și-al Său cuptor nemaivăzut Este-n Ierusalim ținut.


Mărturisesc că am greșit! Tocmai de-aceea, am venit Astăzi, și-s primul care iasă – Din toată a lui Iosif casă – În fața înălțimii tale!”


Căci răutatea ăstui loc Arde asemeni unui foc Care înghite mărăcini, Precum și tufele de spini, Lovind pădurea-n al său drum, ‘Nălțând din ea mari stâlpi de fum.


Cuprinsă e de foc și pară, Acum, sărmana noastră țară, Căci al oștirii Dumnezeu S-a mâniat. Poporul meu E ars cu foc. Nimeni nu are, Pentru al său frate, cruțare.


Nu voi mai fi-ngăduitor Și n-o să scape nimenea, În anu-n care va cădea Pedeapsa peste Anatot, Căci îi voi nimici de tot.”


Pe-aceia care se vădesc Că în Azdod azi locuiesc, Cu cel ce este așezat În Ascalon drept împărat, Am să îi șterg de peste fire Și-i spulber cu desăvârșire. Către Ecron întoarce-voi A Mea mânie mai apoi, Iar cei ce-au mai rămas în țară La Filisteni, toți au să piară. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”


„Iată dar că o zi anume Are să vină peste lume! Ea vine amenințător Și arde precum un cuptor! Când acea zi are să vie, Precum miriștea au să fie Cei cari trufași se dovedesc Și cei cari rele săvârșesc, Pentru că arși vor fi de ea. Nimic nu le va rămânea Când acea zi are să vină: Nici ramură, nici rădăcină” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Poporu-atunci s-a răsfirat Și, în Egipt, a căutat Miriște-n locul paielor.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite