14 Nu trebuia ca să pândești Pe la răspântii, să-i lovești Și să-i ucizi pe-aceia cari Se dovedeau a fi fugari! Pe cei care au izbutit Ca din necaz să fi fugit, Nu trebuia să-i prinzi și-apoi Să-i dai dușmanului, ‘napoi!
14 Nu trebuia să stai la intersecțiile drumurilor ca să omori pe cei care fugeau; și nici nu trebuia să predai dușmanului pe cei care scăpaseră din dezastrul asediului.
14 Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimicești pe fugarii lui, și nici nu trebuia să dai în mâna vrăjmașului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui!
Atunci când peste frate’ tău, Venit-a ceasu-acela rău În cari necazul l-a lovit, Nu trebuia ca mulțumit Tu să privești! De-asemenea, Atuncea tu nu trebuia, De bucurie plin să fii, Când peste-ai lui Iuda copiii, Ziua pieirii a venit! Nu trebuia să fi vorbit Cu semeție-n ziua care Se dovedea de strâmtorare!
Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Ținutul Tirului le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu Îmi schimb planurile Mele, Căci au luat prinși de război, Dându-i Edomului apoi, Fără ca seamă ei să ție, De legământul de frăție.
Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Gaza și-al ei ținut le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu-Mi schimb Eu, gândurile Mele, Căci au luat prinși de război, Dându-i Edomului apoi.
Vai! Ziua ‘ceea este mare. Cu altă zi, seamăn, mai are? Lovit e Iacov, în obraz, De vremea ‘ceea de necaz. Dar Iacov fi-va izbăvit, Din vremea ‘ceea, negreșit.
Când l-au găsit, au cuvântat: „Venim să-ți înmânăm solia De la-mpăratul Ezechia. Ascultă dar, ceea ce-a zis, Atuncea când el ne-a trimis: „Aceasta e o zi amară: E de necaz și de ocară. Zi de pedeapsă se arată Și gata e să se abată Peste-al Iudeilor popor. Din pântecele mamelor, Copiii stau să se ivească, Dar nu-i putere să se nască.
Căci trebuie să ne sculăm, Către Betel, ca să plecăm. Acolo, am să înalț eu, Altar, Domnului Dumnezeu, Cari glasul mi l-a ascultat Când, la necaz, eu L-am strigat. Domnul, mereu, m-a însoțit, Cât timp, eu am călătorit.”
Acuma, dacă n-au fost vrednici, Ieșiți pe drumuri! V-așezați Pe la răspântii și chemați Pe toți pe care-o să-i găsiți, Căci vreau, la nuntă, să-i poftiți!”
Ele vor zice: „Sfătuiește Și vino dar, de mijlocește! Ne-acoperă pe fiecare, Cu umbra ta-n amiaza mare, De parcă vălu-ntunecat Al nopții ne-ar fi-nconjurat! Ascunde-i pe cei urmăriți Și nu-i vinde pe cei fugiți!
Lasă-i să se adăpostească, La tine ca să locuiască Aceia care sunt scăpați, Cari din Moab sunt alungați! Fii pentru ei, locul în care Oameni-acești găsesc scăpare, De-acela care se vădește Că țara lor o pustiește. Căci apăsarea nu durează, Iar pustiirea încetează Și cel ce calcă a lor țară, Foarte curând, are să piară.