17 Căci orișicare-ntâi născut Este al Meu – cum ați văzut – Chiar dacă-i fiul omului, Sau puiul dobitocului. Eu, Mie Mi i-am închinat Și, pentru Mine, i-am luat Atuncea chiar, în ziua-n care Lovit-am, fără de cruțare, Pe-ntâi născuții care sânt Din al Egiptului pământ.
17 Toți întâii născuți ai fiilor lui Israel sunt ai Mei, atât dintre oameni, cât și dintre animale. I-am sfințit pentru Mine în ziua în care i-am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului.
17 Toți primii-născuți ai israelienilor, sunt ai Mei: atât dintre oameni, cât și dintre animale. Mie Mi i-am închinat atunci când i-am lovit (cu moartea) pe toți prim-născuții de pe teritoriul Egiptului.
17 Căci al meu este orice întâi născut dintre fiii lui Israél, dintre oameni și dintre animale: în ziua când i-am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, i-am consacrat pentru mine.
17 Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atât din oameni, cât și din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toți întâii născuți în țara Egiptului.
17 Căci orice întâi‐născut din copiii lui Israel este al meu din om sau dobitoc; mi i‐am sfințit în ziua în care am bătut pe orice întâi‐născut în țara Egiptului.
„Ascultă dar, al Meu cuvânt: Să-Mi pui deoparte, ca și sfânt, Pe orișicare-ntâi născut, Pe cari poporul l-a avut. Primii născuți în Israel, Ai Mei sunt. În același fel, Va trebui să faceți voi, Cu dobitoacele apoi. Primul născut dar, la un loc – Fie că-i om sau dobitoc – Să-l pui deoparte, ca și sfânt, Căci toți aceștia, ai Mei sânt.”
Tot prin credință, a păzit El, Paștele, și-a folosit Stropirea sângelui; astfel, Nimicitorul – pe acel Care era întâi născut – Să îl lovească, n-a putut.
Atunci, cum oare, pedepsit, Va fi cel cari s-a arătat Că, în picioare, L-a călcat, Pe-Acela care e, mereu, Fiu, pentru-al nostru Dumnezeu, Și-a pângărit prin fapta lui, Sângele legământului – Sânge cu care-a fost sfințit – Și astfel, L-a batjocorit Pe Duhul harului apoi?
Atuncea, cum de afirmați Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit De Tatăl, Eu care-am venit În lume, căci El M-a trimis, Cum prin Scripturi vi s-a promis?! Și-aceasta, doar pentru că Eu Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!
După aceea, Eu le-am dat Cu dragoste, al Meu Sabat, Pentru ca el un semn să fie, Pus între noi, pentru vecie, Spre a se ști că Domn sunt Eu Și-s Cel care-i sfințesc, mereu.
Căci orșicare-ntâi născut Este al Meu. Cum ați văzut Când în Egipt ați locuit, În ziua-n care i-am lovit Pe-ntâi născuții țării, Eu – Mie – Mi-am închinat, mereu, Pe cei dintâi născuți, pe care Poporul Israel îi are – Fie din neamul omenesc, Fie din cel dobitocesc. Primii născuți, ai Mei sunt! Eu Sunt – și voi fi – Domnul, mereu.”
„Nimeni, nicicând, nu va putea, Pe cel dintâi născut, să-l dea – Pe care-l are vita lui – Spre închinare Domnului; Căci toți întâi născuții sânt, De drept, ai Domnului Cel Sfânt – Fie că-s boi, fie că-s miei, Numai ai Domnului sunt ei.
Am să sfințesc cortul numit „Al întâlnirii” și, sfințit, Va fi altarul cortului, Precum și-Aron și fiii lui Care, în slujbă-Mi vor fi toți, Sfințiți fiind ca și preoți.
Când miezul nopți a venit Peste Egipt, Domnu-a lovit Pe cei dintâi născuți ai lui: Din casa Faraonului – De pe-al său scaun de domnie – Pân’ la acel ce-a fost să fie Primul născut al celui care Era, atunci, în închisoare; Și-n neamul dobitoacelor Pieriră-ntâi născuții lor.