52 Va trebui să-i izgoniți Pe cei ce-n țară îi găsiți. Zdrobiți toți idolii pe care, Ciopliți în piatră, țara-i are. Icoanele ce le-au turnat Oamenii țării, imediat, Voiesc să fie nimicite. Toate-nălțimile menite Pentru-a aduce jertfe, voi O să le dărâmați apoi.
52 să-i alungați pe toți locuitorii țării dinaintea voastră. Să le distrugeți toate chipurile de piatră și toate chipurile turnate și să le nimiciți toate înălțimile.
52 să îi alungați pe toți locuitorii țării pe care îi veți găsi acolo înaintea voastră. Să le distrugeți toate statuile de piatră și toate figurile turnate. Să le distrugeți și toate locurile înalte dedicate închinării la zei.
52 să-i izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le distrugeți toate [lucrurile] lor sculptate, să le distrugeți toate chipurile lor turnate și să le devastați toate înălțimile lor!
52 să izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le dărâmați toți idolii de piatră, să le nimiciți toate icoanele turnate și să le nimiciți toate înălțimile pentru jertfe.
52 să alungați pe toți locuitorii țării dinaintea voastră și să pierdeți toate chipurile lor și să pierdeți chipurile turnate ale lor și să pustiiți toate înălțimile lor.
„De-a face idoli, vă feriți! Nici chipuri, să nu vă ciopliți Și nici stâlpi, pentru amintire! Iată, vă dau acum de știre, Ca nu cumva să încercați – În țară – ca să ridicați Pietre ce sunt împodobite, Chipuri în ele-având cioplite, În fața cărora apoi, Spre-a vă-nchina, să mergeți voi! Aminte să luați, mereu, Că vă sunt Domn și Dumnezeu!
A te-nchina, să te păzești Și-asemenea să nu slujești, Cumva, la ai lor dumnezei! Nici în purtări, să nu te iei După popoarele acele. Să nu cumva să faci ca ele, Ci vreau ca să le nimicești. Oriunde ai ca să găsești, Ale lor capiști înălțate, De-ndat’ trebuie dărâmate.
Am spus, de-asemenea apoi, „Să nu-ncheiați vreun legământ, Cu cei care, în țară, sânt, Ci toate ale lor altare Să le surpați, fără-ncetare”. Voi, însă, seama, n-ați ținut, De vorba Mea. De ce-ați făcut Altfel decât cerut-am Eu?
Cu neamurile care sânt, Acuma, pe al vost’ pământ, Nicicând să nu v-amestecați. De-asemenea, să căutați Să nu rostiți nume pe care Vreun dumnezeu de-al lor îl are. Ăști dumnezei ce-n țară sânt, Nu-i folosiți în jurământ. Să nu-i slujiți, să nu-ncercați, În fața lor, să vă-nchinați.
Israele, ce pot a zice – Acuma – eu, decât, ferice! Ferice că îți este bine! Cine mai este ca și tine? Tu ești poporul Domnului, Ești mântuit de brațul Lui. Mereu, pentru al tău popor, El este scut și ajutor. El este sabia prin care, Slăvit ești tu, printre popoare. Vrăjmașii tăi, cei dușmănoși, Au să se-arate prietenoși; Are să calce-al tău popor, Mereu, peste-nălțimea lor.”
Iosua, astfel, a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit Lui Moise – robul Domnului – Care-a lăsat – la rândul lui – Lui Iosua, porunca dată De Domnu-n vremea-ndepărtată.
De-aceea, el a construit – Pe muntele acela care Ierusalimu-n față-l are – Un loc înalt și l-a-nchinat Lui Chemoș – zeul adorat De Moabiți. Tot acel loc, L-a închinat și lui Moloc, Acela cari era slăvit De întreg neamul Amonit.