Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Numeri 3:10 - Biblia în versuri 2014

10 Aron și-ai lui fii să păzească Slujba primită, preoțească. Străinul care a venit, La voi și-n urmă, a-ndrăznit Să se apropie, să știți, Cu moartea, să îl pedepsiți.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

10 Să-i pui pe Aaron și pe fiii lui să-și păzească preoția, iar străinul care se va apropia să fie omorât“.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Să ceri lui Aaron și urmașilor lui să își respecte datoria în ce privește preoția; iar străinul care se va apropia (ca să se implice în ea), să fie omorât.”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Pe Aaròn și pe fiii lui să-i desemnezi să păzească preoția lor; însă străinul care se va apropia să fie dat la moarte!

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Pe Aaron și pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoției lor, iar străinul care se va apropia să fie pedepsit cu moartea.”

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Și pe Aaron și pe fiii săi să‐i numeri și să‐și păzească preoția; și străinul care se va apropia să fie omorât.

Gade chapit la Kopi




Numeri 3:10
25 Referans Kwoze  

De câte ori cortul Meu pleacă, Leviții au să îl desfacă; Iar când acesta e oprit, La loc, ei îl vor fi-ntocmit. Străinul care-a cutezat – Cumva – de s-a apropiat De cort, să fie pedepsit: Cu moartea, fi-va el, lovit.


Moise și-Aron cu fii lui, Ședeau ‘naintea cortului, Cu fața către răsărit, Căci ei aveau de-ndeplinit Ceea ce Domnul poruncise – Cu Moise-atuncea când vorbise – Referitor la Israel. De-asemenea, străinu-acel Cari, îndrăzneală, va avea De cort de a se-apropia, Urma să fie pedepsit, Fiind, de moarte-astfel, lovit.


Acela care e chemat Pentru o slujbă, ne-ncetat, De acea slujbă să se țină. Cel care e chemat să vină, Învățătură ca să dea, De-nvățături se va ținea.


Iată ce trebuie să știi: Acuma, tu și ai tăi fii Va trebui ca să păziți, Neîncetat, și să-mpliniți Doar slujba preoției, care E la altar referitoare Și pe aceea ce privește, În urmă, tot ce se găsește Dincolo de perdeaua care Este, în cort, despărțitoare. Această slujbă, voi să știți, Căci trebuie să o-mpliniți. Slujba de preoți, așadar, Vă este dată vouă-n dar. Străinul care va avea Curajul de-a se-apropia De toate-acestea, negreșit, Cu moartea, fi-va pedepsit.”


Dacă ar fi El, pe pământ, Preot n-ar fi, căci aici sânt Cei care, daruri, după Lege, Știu să aducă, se-nțelege.


Deci starea voastră e schimbată, Căci nu-i străin nimeni, din voi, Și nici nu-i oaspete apoi, Ci cetățeni vă dovediți, Căci cu cei sfinți, vă socotiți Drept ca făcând parte, mereu, Din casele lui Dumnezeu,


Nu ați făcut ce-am poruncit Păzind ce trebuie păzit, Pentru că n-ați luat aminte La ale Mele lucruri sfinte. Pe-acei străini, voi i-ați adus Și-apoi, în locul vost’ i-ați pus Să facă ei slujba pe care Locașul Meu cel sfânt o are.”


Ei vor păzi ce-ai să le spui, Vor avea grija cortului, Dar din al lor rând, nimenea Nu poate a se-apropia Nici de uneltele pe care Locașul Meu cel sfânt le are Și nici de-al Meu altar apoi, Să nu piară nici ei, nici voi.


Au fost, un semn de amintire, Plăcile ce le-a făcut el, Pentru întregul Israel. În felu-acesta, nu-ndrăznea Cel ce străin se dovedea, Față de-Aron – de neamul lui – Să Îi aducă, Domnului, Tămâie, precum a făcut Core și-ai lui, căci a știut Ce-a pățit el și ceata lui, După porunca Domnului.


Un foc, atuncea, a ieșit – Cari, de la Domnul, a venit – Iar oamenii care-aduceau Tămâie și care erau La două sute cincizeci inși, De flăcări, au sfârșit, cuprinși.


Să-ncingi pe-Aron și fiii lui, Cu brâiele și să le pui Scufii, pe capetele lor – Pe capetele fiilor. Astfel, slujba de preoție, Veșnic, a lor are să fie. Prin lege, ea le va fi dată, Iar legea nu va fi schimbată, Căci ea e veșnică, să știi. Atunci Aron și ai săi fii Au să Îmi fie-nchinați Mie Și-Mi vor sluji în preoție.


Aceștia toți își împlineau Slujba pe care o aveau Lângă locașul cel pe care, Al întâlnirii cort îl are, Până când Solomon venise Și la Ierusalim zidise O casă, în cetatea lui, Care să fie-a Domnului. Ei făceau slujba rânduită, Așa cum fost-a poruncită.


Dar Dumnezeu, când l-a zărit, S-a mâniat și l-a lovit Pe Uza, pentru-al său păcat. Îndată, jos, el a picat – Lângă chivotul Domnului – Și a murit în fața lui.


Domnul, pe cei ce-au locuit Chiar la Bet-Șemeș, i-a lovit, Căci în chivot ei s-au uitat. Moartea – pe loc – i-a secerat, Atuncea, pe cincizeci de mii Dintre-ai lui Israel copii, La care s-au adăugat – În urmă – șaptezeci, de-ndat’. Poporu-ntreg s-a tânguit, Pentru că Domnul l-a lovit, Îngăduind așa urgie, Asupra lui, atunci, să vie.


„Mereu, fiți cu luare-aminte: Din lucrurile cele sfinte, Nu va mânca nici un străin Și nici aceia care vin, La preot, oaspeți să îi fie. De-asemenea, să se mai știe Că de la ele e oprit Și-acela care e tocmit, Cu ziua doar, ca să muncească.


Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat:


Iată că voi sunteți lăsați, De Domnul, să v-apropiați. Ție și neamului Levit, Domnul, ăst drept, v-a dăruit Și-acuma, iată că voiți, Și preoția, s-o primiți!


O casă a lui Dumnezeu, Și s-a gândit atuncea: „Eu Voi face un efod și iată, Și terafimi voi face-ndată.” Precum a zis, a și făcut. Întâi efodul l-a țesut, Iar după ce l-a isprăvit Și terafimi a întocmit. Când totul fost-a terminat, Pe-un fiu de-al său el l-a luat Și-apoi, ca preot, l-a sfințit.


Căci preotul a fost ales De Dumnezeu, bine-nțeles, Ca în Numele Domnului Să-I împlinească slujba Lui În toate zilele – și el, Și-apoi și fiii săi, la fel.


O casă fost-a înălțată, În acel loc, casă aflată Pe înălțimi. În ea erau Preoți, cari slujbe împlineau. Ei, din popor, erau veniți, Căci după neam, n-au fost Leviți.


Eu am răspuns: „Dar dragul meu, Cum pot fugi, la Templu, eu? Crezi că un om, asemeni mie, Poate – la Templu – ca să vie, Să intre să se-adăpostească Și-apoi – în urmă – să trăiască? În Templu, n-am să intru eu!”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite