36 Balac, de cum a auzit Cum că Balaam vine-nsoțit De căpeteniile sale, Îndată, i-a ieșit în cale, În locul cel mai depărtat Care, în țară, s-a aflat. La ale-Arnonului hotare, Ieșitu-i-a-n întâmpinare – Deci chiar la granițele-aflate, Lângă-a Moabului cetate.
Din Roma-n cale ne-au ieșit – În locul care s-a numit „Fortul lui Apiu” – mai mulți frați. De alți-am fost întâmpinați, În locul care s-a chemat „Trei Cârciumi”. Ei ne-au așteptat, Fiindcă toți au auzit Cum că venim și, s-au grăbit, A ne ieși-n întâmpinare. Văzând a lor mulțime mare, Pavel, Domnului, s-a rugat, I-a mulțumit, și-mbărbătat, În al său suflet, s-a simțit.
Apoi, când iarăși a pornit Către pustiu, a ocolit Hotarele Edomului Precum și-ale Moabului, Și a ajuns în partea care Moabu-n răsărit o are. Poporu-atuncea a trecut Peste Arnon, cum s-a văzut, Căci apele Arnonului, Hotar îi sunt, Moabului.
În acel timp, am cucerit, De la cei care au domnit În țara Amoriților, Toate ținuturile lor Ce sunt dincoace de Iordan – Cum Dumnezeu avuse-n plan – Pornind de la râul Arnon, Până la muntele Hermon.
Sculați! Treceți râul Arnon! Vi-l dau în mână pe Sihon – Pe Amoritu-nscăunat, Peste Hesbon, ca împărat – Precum și țara lui. Porniți La luptă și vă războiți Cu el și cu al său popor, Să cuceriți ținutul lor!
Moise-a ieșit în fața lui Și-apoi, ‘naintea socrului, Jos, l-a pământ, s-a aruncat Și-n urmă, el l-a sărutat. De sănătate se-ntrebară Și-apoi, în al său cort, intrară.
Cum a primit această știre, Iosif, în față, le-a ieșit Și, în Gosen, i-a întâlnit. Apoi, în brațe, l-a luat, Pe Iacov, și l-a sărutat, Plângând mereu, pe gâtul lui.
Când ochii și i-a ridicat, Chiar lângă cort, a observat Pe trei bărbați care vorbeau, Stând în picioare, și-l priveau. Grabnic, Avram a alergat, Pân’ la pământ li s-a-nchinat,
Chedorlaomer, cu fârtații – Adica cu toți împărații – Au fost învinși. Victorios, Avram, când, înapoi s-a-ntors, În valea împăratului – Sau „Șave” – înaintea lui, Venit-a, ca să țină sfat, Chiar al Sodomei împărat.
Când Samuel a apărut. Saul îndată l-a văzut Și a plecat, în graba mare, Să-i iasă în întâmpinare, Căci a voit, calea, a-i ține, Ca să-i ureze-apoi, de bine.
Îngerul Domnului a zis: „Du-te – așa cum ai promis – Cu acești oameni. Ia aminte! Să nu vorbești alte cuvinte, Decât acelea pentru care, Eu îți voi da, încuviințare.” Balaam, la drum, iar a pornit – De căpetenii însoțit – Către al lui Balac ținut, Așa precum i s-a cerut.
Către Balaam, Balac a zis: „Dar oare, eu nu am trimis Oameni, să vină după tine? De ce nu ai venit la mine? Sau poate că tu te gândești Că, cinste, nu o să primești?”