10 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Al lui Aron toiag să-l pui, Din nou, în cortul Domnului, Căci vreau ca semn să fie el, Pentru întregul Israel – Pentru cei cari se răzvrătesc – Și-n acest fel, am să opresc Cârtirile, din fața Mea. Când ăst toiag, îl vor vedea, Toți au să știe, bunăoară, Cum să se poarte, să nu moară.”
10 Domnul i-a zis lui Moise: „Pune înapoi toiagul lui Aaron înaintea Mărturiei. Să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiți ca să se pună astfel capăt nemulțumirilor lor față de Mine și să nu moară“.
10 Iahve i-a zis lui Moise: „Pune înapoi toiagul lui Aaron înaintea Declarației. Să fie păstrat ca o dovadă pentru ce s-a întâmplat cu cei revoltați; și astfel, să se oprească protestele lor împotriva Mea, ca să nu moară.”
10 Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei și să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiți, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor și să nu moară.”
10 Și Domnul a zis lui Moise: Du înapoi toiagul lui Aaron înaintea mărturiei, ca să fie păstrat ca semn pentru copiii răzvrătirii, ca să pui capăt cârtirilor lor împotriva mea ca să nu moară.
Aici fusese așezat Altarul, care-a fost lucrat Din aur și s-a folosit Pentru tămâie. Negreșit, Alăturea altarului, Chivotul legământului Era, de-asemeni, așezat – Și el, în aur, ferecat. Un vas de aur s-a adus – Cu mană – și-n chivot s-a pus. Toiagul lui Aron – la fel – Acolo a fost pus și el; Toiagul cari înfăptuise Minuni, atuncea înfrunzise. Tot în chivot, s-a mai aflat Și legământul încheiat De Dumnezeu – precum a zis – În tablele de piatră scris.
„Pământule – neîncetat – Și cerule, luați aminte La ale Domnului cuvinte! Așa vorbește Dumnezeu: „Niște copii am hrănit Eu. Eu i-am crescut și i-am vegheat Dar ei, însă, s-au răsculat Și împotrivă-Mi au pornit.
Iată, acum sufletul meu Se afl, între lei culcat. În jurul meu s-au adunat Oameni cari varsă flăcări. Ei Au dinți-asemeni unor lei; Săgeți și suliți s-au vădit A le fi dinții negreșit, Iar limba lor – de-asemenea – Este la fel ca sabia.
Dintre cei ce l-au însoțit În luptă, unii s-au vădit Răuvoitori și au strigat: „Oameni-aceștia n-au luptat, Pentru că nu au fost cu noi. Astfel, din prada de război, Nimica, nu le datorăm. Trebuie numai să-i lăsăm, Nevestele, să și le ia – Copiii de asemenea – Și-apoi, să plece, unde vor!”
Au fost, un semn de amintire, Plăcile ce le-a făcut el, Pentru întregul Israel. În felu-acesta, nu-ndrăznea Cel ce străin se dovedea, Față de-Aron – de neamul lui – Să Îi aducă, Domnului, Tămâie, precum a făcut Core și-ai lui, căci a știut Ce-a pățit el și ceata lui, După porunca Domnului.
Din ele, fi-vor făurite Mai multe plăci, cu care voi Acoperiți altaru-apoi, Căci toți cei care le-au purtat Și-au ispășit al lor păcat Și au plătit cu viața lor. În fața-ntregului popor, Aceste plăci au drept menire Spre a sluji de amintire, Căci s-au sfințit și-au fost aduse Și-n fața Domnului sunt puse.”
Moise a zis poporului: „Iată porunca Domnului: „Să se păstreze un omer, Umplut cu mana cea din cer, Pentru urmași, ca ei să știe Ce pâine v-am dat în pustie, Ca să aveți ce să mâncați, După ce-ați fost eliberați Din al Egiptului ținut.”
Iată, din zilele Ghibei, Mereu, păcătuit-au ei, Căci Israel s-a adunat Acolo, și s-a așezat, Ca să nu îl apuce-apoi, La Ghibea chiar, acel război Cari împotrivă s-a făcut La toți cei răi, cum s-a văzut.
Aron, atuncea, a ieșit, După porunca Domnului Dată lui Moise – robul Lui – Și, mana, el a adunat-o, Preț de-un omer și-a așezat-o Lângă chivot, să se păstreze Pentru cei cari au să urmeze.
Moise, din fața Domnului, Luă toiegele și-apoi S-a dus, cu ele înapoi, Și-a strâns întreaga adunare, Ca să le vadă fiecare. Toți cei care toiege-au dat, ‘Napoi atunci și le-au luat.
Să nu uiți cum ai ațâțat, Mereu, a Domnului mânie, Atunci când fost-ai în pustie. De când Egiptu-ai părăsit Și pân’ acum, tot răzvrătit Ai fost, în contra Domnului.