18 Toți acei oameni și-au luat cădelnițele, au pus foc și tămâie în ele și au stat în zona de la intrarea în cortul Întâlnirii împreună cu Moise și cu Aaron.
Vițelul său, Aron să ia Cădelnița. Să pună-n ea Cărbuni aprinși – adică jar – De pe al Domnului altar. Loc, trebuie să-i mai rămâie, Să pună doi pumni de tămâie – Tămâia cea mirositoare, Mărunt pisată – după care, Va duce tot ce va avea, În partea de după perdea. Astă perdea are menire, În cort, de-a face despărțire.
Cădelnițe, să vă luați. Tămâie-apoi, să așezați Și fiecare, cu a lui, Va sta în fața Domnului. Cădelnițe-au să fie, deci, Cam două sute și cincizeci. Tu și Aron, de-asemenea, În mâini, cădelniți, veți avea.”
În spatele perdelei dar, Tămâia s-o pună pe jar. Dacă tămâia-n acel loc Are a fi pusă pe foc, Va face-n fața Domnului, Un nor de fum. Menirea lui E de-a-nveli-n pâcla-i subțire, Capacul pentru ispășire Cari, pe chivot, e așezat. În acest fel, va fi cruțat De la pieire; iar apoi, Se va întoarce înapoi
„Lui Eliazar – fiul pe care Aron, preotul vost’, îl are – Aceste vorbe să îi spui: „Scoate din para focului, Toate cădelnițele-acele. Leapădă-apoi, focul, din ele, Căci toate-acestea sunt sfințite.
Când Ozia ajunse mare – Când s-a simțit destul de tare – Inima lui s-a înălțat Și spre pieire l-a-ndreptat. Față de Domnul, s-a vădit Precum că a păcătuit, Intrând în Templul Domnului Și aducând, pe-altarul Lui, Tămâie, deși nu avea