19 Fărădelegea arătată De-acest popor, de astă dată – Doamne – Te rog a o ierta, După marea-ndurare-a Ta, Așa precum Tu ai iertat De-atunci chiar, de când au plecat Din al Egiptului ținut Și pân’ aici, tot ce-a făcut.”
19 Te rog, iartă nedreptatea comisă de acest popor și procedează cu el conform remarcabilei Tale compasiuni, așa cum ai iertat acest popor din Egipt și până acum!”
Și-apoi, Domnului, I-a vorbit: „De trecere am dobândit, Doamne, în fața Ta apoi, Te rog, să mergi și Tu cu noi. Acest popor, e-adevărat Că este încăpățânat, Dar iartă-ne, căci am greșit! Fărădelegi ce-am săvârșit, Păcatele ce le-am avut Și tot ceea ce am făcut, Te rugăm, Doamne-a ne ierta Și ia-ne-n stăpânirea Ta!”
Păcatul lui e foarte mare! Dacă voiești, îi dă iertare! De nu Te învoiești, mai bine, Te rog, ca să mă ștergi, pe mine, Din cartea Ta, din al Tău scris!”
Căci rugăciunea cu credință, Îl va scăpa de suferință. Domnul, în felu-acesta, are Ca să îi deie vindecare, Iar dacă a făcut păcate, Acelea îi vor fi iertate.
Dar care Dumnezeu, sau cine Se mai aseamănă cu Tine, Nelegiuirile iertând Și cu privirea-apoi trecând Păcatele cele pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare, Cei care sunt o rămășiță De-a moștenirii Tale viță? Iată dar că a Lui mânie Nu o să țină pe vecie, Căci o plăcere mult mai mare, Găsește El, în îndurare!
Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.
Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.
Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Nu zăbovi! Lucrează bine, Din dragoste doar, pentru Tine! Căci al Tău Nume e chemat Peste cetate, ne-ncetat, Și peste-al Tău popor, mereu!”
Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”
Tu să-l asculți, din cerul Tău Și iartă-i tot ce-a făcut rău. În țara lui cea minunată Cari pentru-ai săi părinți e dată, Tu Doamne-ndură-Te apoi, Și adă-l liber, înapoi!
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Voi face precum ai dorit, Ca tu să crezi cu-adevărat Că trecere ai căpătat În fața Mea și că, anume, Pe tine te cunosc pe nume!”
Căci El, nici o fărădelege, Nu vede-n Iacov și, la fel, Nici răutăți, în Israel. Domnul e Dumnezeul lui: E-n mijlocul poporului, E Împărat în Israel, E veselie, pentru el.
Când auzit-am ce-ai vestit, Doamne, pe loc m-am îngrozit. Însuflețește-a Ta lucrare, În cursul anilor pe care I-ai rânduit! Fă-Te știut! Fă-Te, în lume, cunoscut, În vremurile viitoare. Dar în mânia-Ți arzătoare, Doamne, mereu să-Ți amintești De rânduielile-Ți cerești!
Lăcustele de cari vorbesc Distrus-au, cu desăvârșire, Iarba, de pe întreaga fire. Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Îndură-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”