Numeri 13:33 - Biblia în versuri 201433 Pe fiii lui Anac apoi, Acolo, i-am mai văzut noi. Din neamul uriașilor, Coboară seminția lor. Ca și lăcustele eram, În fața lor, când ne găseam.” Gade chapit laPlis vèsyonNoua Traducere Românească33 Acolo am văzut uriași (anachiții provin din uriași). Când ne uitam la ei, parcă eram niște lăcuste, și chiar așa păream în ochii lor“. Gade chapit laBiblia în Versiune Actualizată 201833 Am remarcat că acolo sunt și uriași – de fapt, anachiții provin din uriași. Când ne uitam la ei, parcă eram niște lăcuste; și așa ne priveau și ei!” Gade chapit laVersiunea Biblia Romano-Catolică 202033 Acolo am văzut uriași, pe fiii lui Anác, din [neamul] uriașilor: noi păream, în ochii noștri, ca niște lăcuste; tot așa eram în ochii lor”. Gade chapit laBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu33 Apoi, am mai văzut în ea pe uriași, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriașilor: înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste.” Gade chapit laTraducere Literală Cornilescu 193133 Și acolo am văzut pe uriași, pe fiii lui Anac, din uriași; și noi eram în ochii noștri ca niște lăcuste și tot așa eram și în ochii lor. Gade chapit la |
În acea vreme, se aflau, Pe lume, uriași. Erau… Câți – nu ne spune Biblia – dar Un lucru se desprinde clar: Erau; și s-au perpetuat Și după ce și-au fost luat, Ai Domnului fii, de neveste, Din pământence, iar aceste, Cu mulți copii, i-au dăruit. Din uriași, s-au zămislit Vitejii ce-au făcut din nume, În vremurile vechi, renume.
(Doar Og, cel care-nscăunat Fosta-n Basan, ca împărat, A mai rămas, dintr-un popor – Din cel al Refaimiților. Patul pe care l-a avut Acesta, e, din fier, făcut Și-acum, la Raba, se găsește – Cetate-n care stăpânește Poporul lui Amon. Socoți, Lungimea lui, la nouă coți, Iar patru e lățimea lui, Și-i după cotul omului.)”
A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Cinci coți în înălțime-avuse, Și-o suliță, în mâini, ținuse. Aceasta mare se vădea Și sul de țesător părea. Groaznic era la-nfățișare, Când îți rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag avuse, Pe care-n mână îl ținuse. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
Cu Anachimii, mai apoi, A purtat Iosua război, Până când el i-a nimicit. Ținutu-n care-a locuit Neamul acela cuprindea Întinderi mari, căci începea Din muntele Hebronului Și ajungea hotarul lui, Pân’ la Debir, Anab și-apoi, Pe coastă se-ntorcea-napoi, În muntele lui Israel Și-n Iuda. Iosua, astfel, Îi șterse cu desăvârșire, Din țara care, moștenire, S-a dat pentru al său popor.
Domnul atunci – ai auzit – Despre un munte a vorbit. Dă-mi mie muntele acel, Căci Anachimii stau în el. Ei au cetăți mari și-ntărite Care din piatră sunt zidite. Dar cred că Domnul e cu mine Și nimeni, piept, nu îmi va ține, Încât în urmă socotesc Să pot ca să îi izgonesc Din locu-n care-au locuit, După cum Domnu-a poruncit.”