65 Astfel, cel ce-a fost așezat Drept dregător, nu i-a lăsat Ca – de atuncea înainte – Să mai mănânce lucruri sfinte, Până când unul din preoți Avea să-ntrebe, pentru toți – Ca să se știe – pe Urim Și de asemeni pe Tumim.
Apoi, Neemia – cel care, Rangul de dregător îl are – Ezra – cari preot era, dar Se dovedea și cărturar – Și cu Leviții au vorbit Poporului și-au glăsuit: „Ziua aceasta, minunată, Lui Dumnezeu Îi e-nchinată. Acuma voi, atenți să fiți! Nu plângeți și nu vă bociți!” Poporu-ntreg se tânguia, Când slova Legii se citea.
Pe-al judecății sfânt pieptar, Când ai să-l faci, vei pune dar, Și o măsură de Urim, Însă și una de Tunim. (Iată cum se traduc aceste: „Tunim”, „Desăvârșire” este; Pentru „Urim” e potrivit „Lumină” a fi tălmăcit.) De câte ori va fi intrat, În cort, Aron va fi purtat Această judecată-n el, A fiilor lui Israel. Pe inimă, o va purta, La Domnu-n față, când va sta.
Iată-i pe cei care-au semnat: Primul Neemia-i chemat, Iar tatăl său se dovedea Precum că e Hacalia. Cel care-n urmă-i a semnat Drept Zedechia s-a chemat.
Astfel, cel ce-a fost așezat Drept dregător, nu i-a lăsat Ca – de atuncea înainte – Să mai mănânce lucruri sfinte, Până când unul din preoți Avea să-ntrebe, pentru toți – Ca să se știe – pe Urim Și de asemeni, pe Tumim.
El despre Levi-a zis: „Tumim Și totodată și urim, Încredințați – acuma – sânt, În grijă la bărbatul sfânt – La cel cari fost-a ispitit Pe când la Masa s-a găsit, Pe care apoi, Tu l-ai certat Când la Meriba Te-ai aflat.”
Lui Eleazar, spune-i astfel: „Te rog, întreabă, pentru el – Ca nu cumva, noi să greșim – De judecata lui Urim Care-i ‘naintea Domnului, Ca să urmăm porunca Lui.” Iar Iosua – și-apoi cu el, Întreg poporul Israel – Are să iasă așadar, Cum porunci-va Eleazar; Și vor intra-n același fel, Atunci când poruncește el.”
Să n-o coacă, cu aluat, Căci astă parte, Eu le-am dat, Din darurile de mâncare, Cari ale Mele sunt și care, Anume fost-au pregătite Și sunt, de flăcări, mistuite. Darul acesta e prea sfânt, Așa precum, de-asemeni sânt Și jertfele de ispășire, Sau cele ce au drept menire De a fi jertfe pentru vină.
Apoi, ceea ce va rămâne Din daru-acesta, se cuvine Ca preoților a fi dat. Deci de Aron va fi luat, În urmă, restul darului, Precum și de feciorii lui. Din darurile câte sânt, Acesta e un dar prea sfânt, Adus în fața Domnului, Și ars de para focului.”
Apoi, ceea ce va rămâne Din daru-acesta, se cuvine Ca preoților a fi dat. Deci de Aron va fi luat, În urmă, restul darului, Precum și de feciorii lui. Din darurile câte sânt, Acesta e un dar prea sfânt, Adus în fața Domnului Și ars de para focului.
Oameni-acești și-au căutat Spița de neam, dar n-au aflat Nimic, în cartea spițelor, În ce privește neamul lor Și dați au fost – precum se știe – Afar’ apoi, din preoție.
Unii – dintre aceia cari, Peste familii sunt mai mari – De bună voie, fiecare, Daruri au dat, pentru lucrare. Cel care-a fost, peste popor, Ales să fie dregător, A mers și-a dat la visterie, Darici de aur cari o mie S-au dovedit la numărat; Potire – cincizeci – a mai dat; Veșminte a mai dăruit Cari preoțești s-au dovedit. În număr, ele fost-au deci, Atunci, cinci sute și treizeci.