13 Ei se gândeau în acest fel, Că de-l vor câștiga pe el, Am să mă tem și, negreșit, Voi face cum m-a sfătuit Și săvârși-voi un păcat, Pentru că ei au căutat, Pe mine, să mă defăimeze Și numele să mi-l păteze.
13 El fusese plătit pentru ca, făcându-mă să mă tem, să urmez sfatul lui și să păcătuiesc. Atunci, ei mi-ar fi distrus reputația ca să mă facă de rușine.
13 Și, câștigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem și că am să urmez sfaturile lui și să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară.
În jur, aud doar vorbe rele Și mă încearcă spaime grele. „Învinuiți-l!” – aud eu, Strigându-mi-se, tot mereu. „Haideți dar toți, să ne unim Și astfel să-l învinuim!” Toți oamenii care erau În jurul meu și cari trăiau Cu mine-n pace, mă pândesc, Să vadă când mă poticnesc Și zic: „Poate se lasă prins! De noi, va trebui învins! Să punem dar, mâna pe el Și să ne răzbunăm, astfel!”
„Atuncea, ei s-au adunat Și-n acest fel s-au îndemnat: „Haideți dar toți, să ne unim Și rele lucruri să urzim, Contra lui Ieremia, care Ne-amenință fără-ncetare! Căci legea nu o să ne piară Din lipsă de preoți în țară, Și nici sfatul bătrânilor, Din lipsa înțelepților. Nu va pieri cuvântu-apoi, Din lipsă de proroci, la noi. Cu vorba să-l ucidem dar, Când va-nțelege că-n zadar E toată vorbăria lui Și că nu-i pasă nimănui De tot ce-a spus. Să n-avem teamă Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”
Prin ea, astfel, el mi-a vorbit: „Printre popoare s-a zvonit, Iar Gașmu spune că acei Ce se vădesc a fi Iudei – Avându-te pe tine-n frunte – Sunt gata ca să mă înfrunte. Voi să vă răsculați voiți Căci de aceea construiți Zidul acela. Tu dorești, Peste Iudei, să-mpărățești.
Dar cei curvari, sau cei fricoși, Ori ucigași, necredincioși, Precum și toți aceia care Aduc, la idoli, închinare, Sau vrăjitori, ori mincinoși, Sau cei ce se vădesc scârboși, Au parte de-un anume loc: Acela-i iazul cel de foc. A doua moarte – negreșit – Vor avea ei, de moștenit.”
De o vorbire sănătoasă, Fără cusururi și serioasă, Ca să rămână de rușine Cel cari, potrivnic, ți se ține, Să nu mai poată spune-apoi, Nici un cuvânt rău, despre noi.
Deci, văduvele cele care Sunt tinerele, fiecare, Voiesc a fi iar, măritate, La a lor casă, așezate, S-aibă copii pe lângă sine, Să fie bune gospodine, Și să nu dea, cumva, afară, Nici un motiv pentru ocară, Potrivnicului. Să știți voi,
Dar eu lucrez, neîncetat, Căci vreau să fie retezat Orice prilej, al celor care Caută, fără încetare, Motiv, ca să le vină bine, De-a fi asemănați, cu mine, În toate lucrurile lor, Prin care ei, laude, vor.
Pe dată, martori mincinoși Au fost găsiți, și-n față scoși, Ca să depună mărturie: „Iată, așa precum se știe, Oricând și-oriunde se găsește, Doar hule, acest om rostește, În contra locului cel sfânt,
Toți căutau ca să găsească – Preoți, bătrâni și cărturari – Pe cineva, vreun martor cari, O mincinoasă mărturie, Să facă și motiv să fie, În contra lui Iisus, prin care, Să poată ca să Îl omoare.
Tu, fiu al omului, n-ai teamă! Nu le lua vorbele-n seamă Și nici să nu te înspăimânte, Atuncea, ale lor cuvânt, Chiar dacă ei sunt mărăcini Sau sunt ca tufele de spini Pe lângă tine, și chiar dacă Sunt niște scorpii ce te-atacă. Totuși, tu nu-i lua în seamă! De-ale lor vorbe, să n-ai teamă! De-asemenea, de fața lor, Să nu te-areți tu, temător, Căci sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită.
Cu mâna lor. Dar tu, acum, Te pregătește pentru drum! Scoală! Încinge-ți coapsele Și du-te-apoi și spune-le Ceea ce am să-ți poruncesc! Fii tare, căci te însoțesc! Nu tremura în fața lor, Să nu te vadă temător, Căci altfel, te voi face Eu, De teamă-a tremura, mereu.
De cine, oare, te sfiai? De cine, oare, te temeai, Când M-ai uitat și negreșit, Necredincioasă te-ai vădit? De Mine n-ai vrut a te teme, Căci Eu tăceam de multă vreme.
Căci vreau, aminte, să luați, Voi care, precum vă e firea, Cunoașteți ce-i neprihănirea. Ascultă-Mă popor al Meu, Cari ai în inimă, mereu, Doar Legea Mea. Nu lua-n seamă Ocările și n-avea teamă De oameni, de cuvântul lor.
Știut-am că nu Dumnezeu E-Acela care l-a trimis, Iar vorbele ce mi le-a zis, Nu de la Domnul le-a primit, Ci el, așa, mi-a prorocit, Căci Tobia și Sambalat, O plată, în argint, i-au dat.