17 Cei cari la masa mea mâncau, O sută cincizeci se vădeau. Erau Iudei și slujitori Și-asemenea și dregători. Apoi, alăturea de ei, Se adunau și toți acei Cari dintre neamuri se vădeau Și care, pe la noi, veneau.
17 Mai mult, aveam la masa mea o sută cincizeci de bărbați dintre iudei și dintre dregători, în afară de cei care veneau dintre națiunile care erau în jurul nostru.
17 În plus, aveam la masa mea o sută cincizeci de bărbați dintre iudei și dintre administratori, în afară de cei care veneau acolo și aparțineau de popoarele din jur.
17 Și chiar la masa mea erau o sută cincizeci de bărbați din iudei și din dregători, afară de cei ce veneau la noi de la popoarele care erau în jurul nostru.
Strânge întregul Israel, La muntele chemat Carmel. Ia și prorocii cei pe care Idolul vostru – Baal – îi are. Sunt patru sute și cincizeci Acei proroci. Când ai să pleci, Să-i strângi și pe acei pe care A voastră Astartee-i are. Căci dacă stai să îi socoți, Ei, patru sute, sunt, de toți. La masa Izabelei stau, Unde, de hrană, parte au.”
„Apropie-te!” – l-a-ndemnat David apoi. „De bună seamă, Nu trebuie să ai vreo teamă, Pentru că te-am chemat la mine, Cu gândul de a-ți face bine, Așa precum aveam în plan, Din pricina lui Ionatan. Vreau ca să-ți fie dăruite Pământurile stăpânite, Cândva, de Saul. Vei avea – Mereu – un loc, la masa mea.”
Precum a dat David porunci – Doar la Ierusalim a stat Mefiboșet, la împărat, Căci era oaspetele lui, La masa împăratului. Mereu, fusese slăbănog, Căci de picioare-a fost olog.
„Tatăl meu, David, a murit, Fără ca să fi reușit Să-nalțe-o casă, Domnului, Din pricina războiului Cu care l-au înconjurat Ai lui vrăjmași, neîncetat. Domnul i-a pus, pe fiecare, Apoi, sub ale lui picioare.