1 Fusese Eliașib cel care, Pe-atunci, ajunse preot mare. Cu ai săi frați, el a pornit La lucru și au construit O poartă, cea „a oilor”. Când încheiară lucrul lor, Au sfințit poarta și-au adus Ușile-apoi, de i le-au pus. Ei au sfințit-o începând Din turnul Mea și ajungând La un alt turn, ce se vădea, Hananeel, că se numea.
1 Marele preot Eliașib împreună cu frații săi dintre preoți s-au ridicat și au reconstruit Poarta Oilor. Ei au sfințit-o și i-au pus porțile. Au reconstruit până la Turnul Celor o Sută, pe care l-au sfințit, și până la Turnul lui Hananel.
1 Marele preot Eliașib împreună cu rudele lui care erau dintre preoți, au început să reconstruiască „Poarta Oilor”. Au sfințit-o și i-au pus porțile. Ei au reconstruit până la „Turnul celor o sută” – pe care l-au sfințit – și până la „Turnul lui Hananel”.
1 Marele preot Eliașíb s-a ridicat împreună cu frații săi, preoții, și au construit Poarta Oilor. Au sfințit-o și i-au pus ușile; au sfințit-o de la turnul Méa până la turnul lui Hanáneel.
1 Marele preot Eliașib s-a sculat împreună cu frații săi, preoții, și au zidit Poarta Oilor. Au sfințit-o și i-au pus ușile; au sfințit-o de la turnul Mea până la turnul lui Hananeel.
1 Și Eliașib, marele preot, și frații săi, preoții, s‐au sculat și au zidit poarta oilor. Au sfințit‐o și i‐au pus ușile și au sfințit până la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.
Spre porțile lui Efraim. De-acolo, corul a plecat Spre poarta veche, de îndat’. În acest fel, ajuns-am noi La poarta peștilor apoi. De turnul lui Hananeel Trecut-a-n urmă coru-acel; Spre turnul Mea ne-am îndreptat, De unde, iarăși, am plecat Spre poarta oilor. Sfârșirăm Ocolul ce îl săvârșirăm, La poarta temniței, iar noi,
Domnul mai glăsuise: „Iată, Vin zilele când, ridicată, Astă cetate o să fie. Se va zidi din temelie, Pentru cinstirea Domnului, Pornind din poarta unghiului Și ajungând la turnul cel Ce este-al lui Hananeel.
Ierusalimul, atuncea, O renumită scăldătoare. Erau, acolo, cinci pridvoare, Drept adăpost bolnavilor. Chiar lângă Poarta Oilor, Se afla ea, și s-a numit Betesda. Ea a găzduit
Precum e șesul cel pe care Valea Iordanului îl are, Așa va fi țara, pornind Din Gheba, la Rimon sosind, În părțile cele aflate La miazăzi de-acea cetate Care-i Ierusalim chemată. Cetatea fi-va înălțată Și-n liniște învăluită, Din poarta care e numită Drept „a lui Beniamin” pornind, La poarta cea dintâi sosind, Până la poarta unghiului, Până în fața turnului Pe care l-a-nălțat acel Ce se chema Hananeel Și pân’ la teascurile care Cel ce e împărat le are.
Unul din fiii ce-i avea Cel cari, Ioiada, se numea – Fiul lui Eliașib, cel care Era, pe-atunci, preotul mere – A fost, de ginere, luat De Horonitul Sambalat. Îndată, eu am poruncit Să fie – grabnic – izgonit.
Întreaga ceată de preoți, Precum și cu Leviții toți – După ce-ntâi s-au curățit – Întreg poporul l-au sfințit, Precum și porțile aflate În zidurile din cetate. Au mai sfințit, de-asemenea, Și zidul ce o-mprejmuia.
În urmă, când am isprăvit Întregul zid de construit Și-am pus ușile porților Pe toate în canatul lor, Pe ușieri eu i-am chemat, Pe cântăreți i-am adunat Și pe cei care sunt Leviți Și-n slujbe fost-au rânduiți.
Când încă nu am terminat Lucrarea – căci n-am așezat Nici ușile-n canatul lor, Aflat în zidul porților – Vestea că lucrul s-a sfârșit, Iute ca vântul, s-a lățit. Lucrul acesta fu aflat, Îndată, și de Sambalat, De Tobia și de cel care Arab fusese, din născare Și cari, Gheșem, fost-a numit. Aceștia toți au auzit Căci gata e zidul acel Și nu mai sunt spărturi în el.
Apoi Baruc, acela care, Părinte, pe Zabai, îl are, Pornind din unghi, a înălțat Zidul și l-a continuat Făcându-l, astfel, ca să iasă Lână a lui Eliașib casă; Iar Eliașib era cel care, Rang a avut, de preot mare.
Mai marii oștii – când se-adună Poporul – astfel, au să spună: „Omul care a ridicat O casă nouă, dar n-a stat Încă, în ea, plece-napoi! Să nu mai vină la război, Să nu se-ntâmple, bunăoară, Ca-n toiul luptei, el să moară Și-apoi, un altul să îi ia Casa și să se-așeze-n ea.
Să știi și să-nțelegi, căci iată, De când porunca este dată Pentru a fi iarăși zidit Ierusalimul, negreșit, Și pân’ la vremea cea în care, Unsul (Mesia) va apare – Deci până la Cârmuitor – În curgerea vremurilor Sunt șapte săptămâni aflate. Când ele fi-vor încheiate, Urmează altele, sortite Piețele a fi zidite Și gropile. E vremea care Se va vădi de strâmtorare, Iar săptămânile acele Sunt șasezeci și două ele.
Zidul a fost continuat De Meremot. El l-a-nălțat Până la capătul pe care, Casa lui Eliașib îl are, Căci zidul pe cari l-a făcut, Din poarta casei l-a-nceput. Fiu al lui Urie e el, Precum și-al lui Hacoț, la fel.