10 Am auzit – de-asemenea – Că partea ce se cuvenea Leviților, nu li s-a dat, Căci nimenea nu i-a chemat Să-și ia tainul. Ei erau Pe la moșia ce-o aveau. Cu cântăreții se vădea A fi la fel și-asemenea Era și cu aceia care, Templul, în slujba sa, îi are.
10 Am mai aflat că leviților nu li se dăduseră părțile cuvenite, astfel încât leviții și cântăreții care făceau lucrarea se întorseseră fiecare în grabă la moșia lui.
10 Am mai auzit că nu se mai dăduseră lucrurile stabilite pentru leviți. Astfel, leviții și cântăreții care aveau o slujbă (în Templu), se întorseseră fiecare la proprietatea lui.
Am hotărât ca fiecare, Din cea dintâi roadă pe care O va lua din plămădeală, Din daruri cari – fără-ndoială – Sunt jertfe date de mâncare, Din rodul pomilor pe care Livada lui o să îl dea, Din untdelemn de-asemenea Și-apoi din mustul viei lui Să îi dea Casei Domnului, O parte, pusă ca să fie De-ai Lui preoți, în visterie. Am hotărât ca fiecare, De pe pământul ce îl are, Parte să dea – fără-ndoială – Pentru Leviți, drept zeciuială. Aceste părți trebuiau date, De pe ogoarele aflate În preajma cetățuilor Ce sunt ale Leviților.
„E potrivit” – vă întreb Eu – „Să-nșele-un om, pe Dumnezeu, Așa precum M-ați înșelat Chiar voi?” Dar voi M-ați întrebat: „Cu ce Te-am înșelat noi, oare?” „Cu darurile de mâncare Și cu a voastră zeciuială, M-ați înșelat, fără-ndoială.
Pe vremea lui Zorobabel Și-a lui Neemia – la fel – Întreg poporu-a dăruit, Partea care s-a cuvenit A fi a ușierilor, Precum și-a cântăreților. Lucruri sfințite-au dăruit Leviților, cari – negreșit – Au dat feciorilor pe care Aron, urmași, în lume-i are, La rândul lor, lucruri sfințite Ce le erau lor, cuvenite.
„Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Din moștenirea ce-o primiți, Va trebui să dăruiți, Niște cetăți, Leviților – Ele sunt locuința lor. Lângă cetăți, un loc apoi – Jur împrejur – să lăsați voi.
Astfel, întregul nost’ popor, Cu cetele Leviților, Pun în cămările pe care Casa lui Dumnezeu le are, Daruri care din grâu sunt date, Din must și untdelemn luate. Tot în acele cămări sânt Uneltele Templului sfânt; Apoi, lângă acestea, stau Și preoții cari slujbe au, Cu ceata ușierilor, Precum și-a cântăreților. Astfel, am hotărât apoi, Precum că nimeni dintre noi Nu va lăsa Casa pe care Al nostru Dumnezeu o are.
A poruncit poporului – Și celor care se vădeau Că la Ierusalim ședeau – Să dea, mereu, preoților – Și-asemenea Leviților – Partea care se cuvenea Ca pentru Domnul să o dea, Ținând, astfel, cu scumpătate, Poruncile de El lăsate.
Jertfe, din oi, n-a adus el. Arderi de tot n-am căpătat, Cu care cinste să-Mi fi dat. Dar Iacove, Eu – negreșit – Pe tine nu te-am chinuit Cu darurile-acelea care Se dovedeau pentru mâncare, Daruri pe care trebuia Să le aduci în fața Mea. Cu jertfe de tămâie-apoi, Eu nu v-am chinuit pe voi.