16 Neguțătorii tăi se-arată A fi mai mulți în număr, iată, Decât sunt stelele pe care Cerul cel necuprins le are. La tine s-au îngrămădit, Căci ca lăcustele-au venit, Ca puii de lăcustă care Aripile-și întind, să zboare.
Așa după cum aveți știre Că e a cerului oștire Ce nu poate fi numărată Și-asemeni după cum se-arată Nisipurile mărilor Și ale țărmurilor lor – Ce nici nu pot fi măsurate De multe câte-s adunate – Așa îl voi spori mereu, Pe David – cari e rob al Meu – Și pe Leviții care sânt În slujba Mea, pe-acest pământ.”
Ai înmulțit fiii pe care, Neamul lui Israel îi are, Încât fiii poporului, Precum stelele cerului, Ajunseră-n număr să fie. I-ai adunat de prin pustie Și-apoi le-ai dat, drept moștenire, Țara pe cari, în stăpânire, Părinților lor le-a fost dată, De mult, în vremea-ndepărtată.
Te binecuvântez pe tine Și foarte mult te înmulțesc. Al tău neam, Eu am să îl cresc Cât stelele din ‘naltul zării Și cât nisip pe țărmul mării. Va stăpâni peste acei Care vor fi vrăjmașii ei – Va stăpâni cetatea lor.
L-a scos afară și i-a spus: „Privește cerul! Colo sus! Numără stelele, de poți, Sau, într-un calcul, să socoți Câte, pe bolta sa, vor sta – Așa va fi sămânța ta!”
Dar cine-a fost Acela care S-a dovedit a fi în stare Să hotărască-n acest fel, În contra Tirului, când el Fusese un împărțitor Al tuturor cununilor, Când niște voievozi păreau Cei care negustori erau Și când cei care-au locuit, În el, mereu s-au dovedit Drept oamenii cei mai bogați Care sunt pe pământ aflați?
Iată că tot ce a lăsat Lăcusta Gazam, nemâncat, Va înghiți lăcusta care, Numele de Arbeh, îl are. Apoi, tot ceea ce-a lăsat Lăcusta Arbeh nemâncat, Va înghiți lăcusta care, Numele de Ielec, îl are. În urmă, tot ce a lăsat Lăcusta Ielec nemâncat, Va înghiți lăcusta care, Numele de Hasil, îl are.