Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Matei 7:15 - Biblia în versuri 2014

15 „De-acei proroci ce mint, vegheați Să nu ajungeți, înșelați. Ei au să vină, pe la voi, Lupi, îmbrăcați în piei de oi.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

15 Păziți-vă de profeții falși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar, în interiorul lor, sunt niște lupi răpitori.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Feriți-vă de falșii profeți. Ei vin la voi îmbrăcați în blană de oi, în timp ce în interior sunt niște lupi răpitori.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Feriți-vă de profeții falși care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori!

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

15 Păziţi-vă de profeţii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi lacomi.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.

Gade chapit la Kopi




Matei 7:15
54 Referans Kwoze  

„Eu, preaiubiților mei frați, Vă-ndemn acum, să cercetați Duhul, atent, ca tot mereu, Să știți dacă-i din Dumnezeu. Vă rog dar, să nu dați crezare, Oricărui duh, la întâmplare. Căci mulți proroci, azi au ieșit, Și mincinoși, s-au dovedit.


Mulți mincinoși au să se nască Proroci; iar singura dorință A lor, va fi, de-i cu putință, Pe cât mai mulți, să îi înșele.


Seama luați ca nu cumva, Să vă înșele cineva, Care, la voi, are să vie, Vorbind de vreo filosofie, Sau atacând a voastră fire, Cu vreo deșartă amăgire, A datinilor omenești, Sau cu învățături firești, Pe care, doar la început, Lumea aceasta le-a avut. Ele n-aduc nici un folos, Dacă nu sunt după Hristos,


Fiara, după ce-a fost învinsă, Ajunsa-n urmă a fi prinsă; Cu ea, prorocul mincinos A fost și el prins, ne-ndoios. El este cel care făcea Semne, cu care-i amăgea Pe toți cei cari au căpătat Semnul și-apoi, s-au închinat Icoanei fiarei. Amândoi, Prinși și-aruncați au fost apoi – De vii – într-un anume loc, Care e iazul cel de foc. Pucioasă, iazu-acela are Și arde fără încetare.


Căci printre voi, s-au strecurat Oameni care s-au arătat, Pentru osândă, pregătiți – Scriși pentru ea – și dovediți Drept niște oameni păcătoși. N-au fost, nicicând, evlavioși, Și-n desfrânare au schimbat, Harul pe care ni l-a dat Al nostru Domn și Dumnezeu. Ei au tăgăduit, mereu, Pe singurul Stăpân, de sus, Pe Domnul nost’, Hristos Iisus.


Toți căpitanii – acei cari, Peste cetate sunt mai mari – Știu ca să judece doar dacă, Daruri, au ca să li se facă. Preoții știu să dea povețe Poporului și să-l învețe, Numai atuncea când, o plată, Urmează să le fie dată. Prorocii lui au dovedit Că pentru bani au prorocit. Și iată-i că mai îndrăznesc, Pe Domnul, de se bizuiesc, Zicând: „Dar nu e Dumnezeu, În al nost’ mijloc, tot mereu? Tocmai de-aceea, mai apoi – Nicicând – atinși nu vom fi noi, De valul de nenorocire Ce se abate peste fire!”


Dar voi, cari dinainte știți Acestea, vreau să vă păziți Și nu cumva, să vă lăsați Târâți, de toți acești stricați, În rătăcirea lor și-apoi, Tăria, să vi-o pierdeți voi;


Vai zic, va fi de orișicine, Când lumea-l va vorbi de bine, Căci tot de bine, i-a vorbit Și pe prorocii ce-au mințit!”


Cei răi și-nșelători, mereu – Încredințat fii, dragul meu – Din rău în rău, au să pășească, Pe alții au să-i amăgească, Și-apoi – la urmă – dovediți Vor fi ei înșiși, amăgiți.


O vreme rea are să vie, Când oamenii nu au să fie, În stare, de a asculta, De-a suferi și-a căpăta O sănătoasă-nvățătură. Atunci, ei fi-vor în măsură S-asculte doar ceea ce vor – Deci, ceea ce le place lor – Și-nvățături au să își dea, După cum, poftă, vor avea.


Păziți-vă, necontenit, De câini-aceia! Negreșit, De lucrătorii răi, să știți, De-asemenea, să vă feriți! De scrijeliți-acei, apoi, Fugiți, întotdeauna, voi!


Atunci, copii, n-o să mai fim Și nici nu o să mai plutim, Încoace-ncolo, tulburați Și, de învățături purtați – Prin viclenia unora Și șiretenia altora – Cari știu a folosi, din fire, Mijloacele de amăgire;


Din pricină că, între noi, Au reușit să intre-apoi Frați mincinoși, cari au pândit Ce libertate am primit Noi, în Hristos, cu gând să știe Cum să ne ducă, în robie.


Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Feriți-vă de lăcomie! Voiesc, acum, ca toți să știe, Că nu stă viața omului, În plinul avuției lui.”


În urmă, toți aceia cari Sunt căpitanii lui cei mari Se-arată-asemeni lupilor Ce își sfâșie prada lor. Să verse sânge, au pornit; Suflete pierd, necontenit, Să-și stingă lăcomia mare, De bani, ce-o are fiecare.


Apoi, în urmă, am văzut Trei duhuri care-au apărut Din a balaurului gură, A fiarei ce-i pe-a lui măsură Și-apoi din a prorocului Cel mincinos, din slujba lui. Aceste duhuri arătate, Sunt niște duhuri necurate Care aduc – precum îmi pare – Cu broaștele, la-nfățișare.


Seamă luați dar, bine, voi, Ca vorbele deșarte-apoi, Să nu vă-nșele, căci se știe, Că a lui Dumnezeu mânie, Cade pe cei ne-ascultători.


Deci, seama să luați la voi, Să nu se-ntâmple, mai apoi, Ce-au spus proroci-n cartea lor:


Dar cel plătit, nu are oi – El nu-i păstor, are simbrie – Și-atunci, când lupul o să vie – La staul – va fugi de-ndată, Lăsând turma neapărată. Lupul, la oi, se repezește, Le-mprăștie și le răpește.


Oare cum nu vă dumiriți, Că nu de pâine v-am vorbit, Atunci, când v-am povățuit Să vă feriți de aluat? Lucrul acesta a-nsemnat O pildă. Deci ca Fariseii, Să nu fiți – nici ca Saducheii!”


Iisus le-a spus: „Atenți să fiți, De-un aluat să vă feriți: De cel al Fariseilor, Precum și-al Saducheilor.”


De oameni, voi să vă păziți, Căci vă vor da în judecată, În adunări; au să vă bată


Când acea zi are să vie, Plini de rușine au să fie Prorocii, pentru visul lor Împărtășit către popor. Manta de păr, n-au să-și mai ia Ca să se înfășoare-n ea, Să meargă-apoi să prorocească, Pe oameni ca să îi mințească.


Iată că toți aceia cari, În al tău mijloc sunt mai mari, Fără-ncetare uneltesc, Căci sufletele, ei voiesc Să le înghită. Sunt la fel, Precum este leul acel Care, răcnind, a sfâșiat Prada. Căci ei au adunat Mari bogății; au dobândit Lucruri cari scumpe s-au vădit, Iar numărul văduvelor Crescut-a în mijlocul lor.


Voi, prin minciuni, necontenit, Mâhniți pe cel neprihănit, Deși Eu nu l-am întristat. Voi, să-ntăriți, ați căutat, Brațele celui ce e rău. N-ați încercat, din drumul său, Să îl întoarceți înapoi, Viață făgăduindu-i voi.


Gata! Acum s-a isprăvit Cu toți prorocii cei pe care Neamul lui Israel îi are, Cari la Ierusalim ședeau Și despre pace-i proroceau, Cu toate că nu este pace! Eu, Domnul Dumnezeu, voi face Așa după cum v-am vestit Și totul fi-va împlinit.”


De-aceea, parte va avea Șemaia, de pedeapsa Mea. Astfel, Nehelamitului – Și-asemenea seminței lui – Nu am ca să îngăduiesc Să vadă binele ceresc Pe care, pentru-al Meu popor, Am să îl fac în viitor. Nici el și nici urmașii lui, În mijlocul poporului, Nu au ca să mai locuiască. Ai săi nu au să dăinuiască, Pentru că el, necontenit, Doar răzvrătire-a prorocit Și împotriva Domnului A ațâțat poporul Lui.”


Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Despre Ahab acela care, Părinte, pe Colaia-l are, De fiul lui Maaseia Cari, Zedechia, se numea – Pentru că ei au prorocit Minciuni doar – astfel a vorbit: „Am să îi las s-ajungă dar, În mâini la Nebucadențar, La cel care este pe tron, Drept împărat, în Babilon. Acesta îi va doborî Îndată și-i va omorî. Sub ochii voștri, în robie, Uciși, aceștia au să fie.


Cum că femeia s-a-mbătat, De tot sângele sfinților, Precum și-al mucenicilor Care trăit-au pe pământ Și cari, ai lui Iisus doar, sânt. Când am văzut-o, m-am mirat,


Până la Pafos au umblat, Pe insulă, în lung și-n lat. Pe un Iudeu, au întâlnit, Acolo, Bar-Iisus numit. Un fals profet fusese el, Și-un vrăjitor. Omul acel,


Bătrânul zise: „Știu prea bine, Dar află c-a venit la mine Un înger al lui Dumnezeu – Pentru că sunt proroc și eu – Și-n felu-acesta, mi-a vorbit: „Du-te și adă-l, negreșit, Pe acel om, la tine-acasă. Așează-l dar, la a ta masă, Dă-i să mănânce și să bea!” Bătrânul, însă, îl mințea, Căci n-a venit nimeni la el, Să îi vorbească-n acest fel.


Când vor cădea, un ajutor Are să li se deie lor. Alăturea, au să le fie Unii, doar din fățărnicie.


Portița vieții s-a vădit Strâmtă, iar calea ei e-ngustă Și-astfel, puțini sunt cei ce-o gustă.”


Iar diavolul cari i-a-nșelat, A fost, pe dată, aruncat, În iazul cel de foc, în care, Pucioasă e, unde își are Fiara un loc – neîndoios – Și cu prorocul mincinos. Acolo, fi-vor chinuiți Și au să fie-n veci munciți.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite