Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Matei 3:2 - Biblia în versuri 2014

2 Le-a spus așa: „Vă pocăiți! Veniți la calea Domnului! Împărăția cerului

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

2 și zicând: „Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat!“.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 zicând: „Pocăiți-vă, pentru că Regatul ceresc este aproape!”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 El zicea: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!”.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

2 El zicea: „Pocăiţi-vă, fiindcă Împărăţia cerurilor s-a apropiat!”

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 El zicea: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”

Gade chapit la Kopi




Matei 3:2
61 Referans Kwoze  

De-atunci, a propovăduit Iisus, și zis-a tuturor: „Acuma, a cerurilor Împărăție – toți să știți – E-aproape. Deci, vă pocăiți!”


El zis-a: „Timpu-i terminat! Vă pocăiți, ne-ntârziat, Că-mpărăția Domnului, Apropiată-i omului!”


Însă în vremea cea pe care Această-mpărăție-o are – În vremea-n care-nscăunați, Pe tron, sunt ai ei împărați – Acela care, tot mereu, E-al cerurilor Dumnezeu Va ridica o-mpărăție Cari veșnică are să fie. Află că nimeni, peste ea, A fi stăpân, nu va putea, Căci nimicite, de ea, sânt Domniile de pe pământ. De-aceea, astă-mpărăție Va dăinui pe veșnicie.


El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.


Să vină-mpărăția Ta Și să se facă voia Ta, Precum în cerul Tău cel sfânt, La fel și-aici – jos – pe pământ.


Că dacă este întristare După cum Dumnezeu voiește, Aceasta-ndată se vădește Că v-a aduce pocăință, Cari va-ndrepta, orice ființă, Spre mântuire și, de care, Nimeni, ca să se plângă, n-are. Tristețea lumii, înspre moarte – În schimb – are ca să vă poarte.


Astfel, să propovăduiți: „A cerului Împărăție, Aproape-i – gata e să vie!”


Acum, vă pocăiți dar, voi! Veniți la Dumnezeu apoi, Ca să vă ierte-ntreaga vină Și-n seamă, să nu vă mai țină Păcatele, iar drept urmare, Vremuri să dea, de-nviorare.


Și între îngeri, o să fie Cu mult mai multă bucurie – În cer – dacă, de-aici, de jos, Se pocăiește-un păcătos.”


Vă spun că nu! Însă, să știți, Că dacă nu vă pocăiți, La fel, o să pățiți și voi!


Dar dacă dracii, îi scot Eu, Cu degetul lui Dumnezeu, E semn că-mpărăția Lui – Împărăția Domnului – La voi, sosit-a. Când cel tare


Nici o întârziere nu-i, În ce urmează-a fi-mplinit, Din ceea ce-a făgăduit, Căci nu-ntârzie niciodată – Precum cred unii – ci arată Doar îndelunga Lui răbdare, Avută pentru fiecare. El vrea, ca nimeni să nu piară – Nimeni să nu rămână-afară – Dorind ca orișice ființă Să vină către pocăință.


Să știți dar, toți, că Dumnezeu Nu ține-n seamă, ce-a făcut Omul, atunci când n-a știut. El iartă deci, orice ființă, De vremile de neștiință, Însă, acum, oamenilor, Le poruncește, tuturor, Degrabă, să se pocăiască Oriunde-ar fi să se găsească.


Când aste lucruri auziră, Încet, cu toți se potoliră, Iar, în final, ei L-au slăvit, Pe Domnul: „El a dăruit, Și Neamurilor, pocăință” – Au zis apoi. „Le dă putință, La toți dar, să se pocăiască Și astfel, viață, să primească.”


Petru răspunse, tuturor, De-ndată: „Ascultați! Să știți, Trebuie să vă pocăiți Și fiecare dintre voi Să fie botezat apoi, Spre ștergerea păcatelor, În Numele mântuitor, Al Domnului Hristos Iisus, Urmând ca să primiți, de sus – Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt, În dar, dat vouă, pe pământ.


Iisus, ochii, Și-a ridicat, Spre ucenici, și-a cuvântat: „Ferice vouă, că sunteți Săraci, pentru că voi aveți Împărăția Domnului!


Iisus continuă: „Eu voi Asemăna pe acel care A-nvățat totul cu răbdare – Ce trebuie ca să se știe Despre acea Împărăție A cerului – cu-n gospodar Care va scoate, așadar, Din visterie, lucruri noi Și, de-o potrivă, vechi, apoi.”


„Împărăția cerului E-asemenea năvodului Ce-a fost, în mare, aruncat. Mulți pești, în el, a adunat.


Când astă pildă a sfârșit, O alta le-a istorisit: „Împărăția cerului E-asemeni aluatului, Ce de-o femeie-a fost luat Și în făină-a fost lăsat – În trei măsuri – de a dospit Tot ce fusese plămădit.”


Când va veni judecata, Bărbații din Ninive vor Ședea, lângă acest popor, Cari n-a vrut să se pocăiască Și, astfel, o să-l osândească; Fiindcă ei s-au pocăit Atunci când Iona le-a vorbit, Și-acum, aici, e Unul care E, decât Iona, mult mai mare.


Iar pe potrivnici, să-i învețe Și să-i îndrepte cu blândețe, Având nădejde, tot mereu, Că numai bunul Dumnezeu Le poate da, după voință – Și lor – starea de pocăință, Spre a putea cunoaște-apoi, Tot adevărul – ca și noi –


Din a tenebrelor putere, Ne-a izbăvit prin a Sa vrere, Dându-ne-n urmă – dragii mei – Împărăția dragostei Fiului Său. Acolo, El Ne-a strămutat, pe noi, astfel.


Cât și în case. Grecilor, Iudeilor, cu stăruință, Vorbitu-le-am, de pocăință În Dumnezeu și le-am mai spus Să creadă în Hristos Iisus, Care-I al nostru Domn. Acum,


La fel, este și-n ceruri, sus, Precum e-n pilda ce v-am spus: Dacă, un singur păcătos, De pe pământ – de-aici, de jos – La pocăință, va să vie, Cu mult mai mare bucurie Va fi în ceruri – vă spun vouă – Decât ca pentru nouă’șinouă De inși, ce sunt neprihăniți, Ce nu trebuiesc pocăiți.


Vă spun că nu! Însă, să știți, Că dacă nu vă pocăiți, La fel, o să pățiți și voi, Pierind cu toții, mai apoi!”


Când a sfârșit, Domnul Iisus, La ucenicii Săi, le-a spus, Să meargă și, norodului, Împărăția Domnului, Mereu, s-o propovăduiască, În orice loc; să lecuiască, Pe toți bolnavii, le-a mai dat În grijă-atunci când au plecat.


Discipolii s-au răspândit Și-apoi, au propovăduit, Mulțimii, despre pocăință.


Ioan, pe lume, a venit. A botezat și a vestit, Așa cum fost-a al său crez, Al pocăinței sfânt botez, Ca astfel, orice muritor, Iertare a păcatelor, Să dobândească. Au venit,


Ferice dar – seama luați – De-aceia care-s prigoniți Pentru că sunt neprihăniți, Căci dată are să le fie, A cerului Împărăție.


„De cei săraci în duh, ferice, Fiindcă a cerurilor Împărăție, e a lor.


Tu spune: „Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau, Pe păcătos, morții, să-l dau, Ci să se-ntoarcă înapoi, Din calea lui, trăind apoi! Întoarceți-vă și cătați, Pe calea rea, să nu călcați! De ce vrei ca să mori, astfel, Tu, casă a lui Israel?”


Simt, scârbă, cum mi s-a făcut De-a mea ființă și voiesc Îndată, să mă pocăiesc În sac, cenușă și țărână Căci mi-am văzut întreaga vină.”


I-am dat o vreme, să-și găsească O cale, să se pocăiască De relele ce le-a făcut, Dar ea, cu nici un chip, n-a vrut!


Iisus vorbea, mereu, ‘nainte, Și-a spus odată: „Țineți minte: Împărăția cerului E-asemenea grăuntelui Cel de muștar, ce-a fost luat De-un om, și-n urmă, semănat.


„Doar vouă vi s-a-ngăduit, Aceste taine, să le știți, Ale Împărăției. Fiți


Voi, mai întâi, să căutați Împărăția Domnului Și cu neprihănirea Lui, Căci astfel, aste lucruri – toate – În plus, apoi, vă vor fi date.


Acum, de unde ai căzut, Te sfătuiesc să-ți amintești Și-ți spun ca să te pocăiești. La prima dragoste apoi, Întoarce-te tu, înapoi. Așa să faci, și va fi bine, Căci altfel, voi veni la tine Și am să iau sfeșnicul tău, Ca să îl mut din locul său. Ăst lucru, ai să îl pățești, În caz că nu te pocăiești.


„Deci, să renunțe fiecare, La adevărurile care Hristos, al nostru, le-a avut, În vremurile de-nceput, Și să înaintăm apoi, Către desăvârșire, noi, Fără a fi nevoie dar, Să punem temelie iar, La pocăința, de acele Fapte ce, moarte, au fost ele, A crezului în Dumnezeu,


Ci început-am să vorbesc, Celor cari, în Damasc, erau Și-apoi celor ce se aflau Chiar la Ierusalim. M-am dus Și prin Iudeea și am spus, În urmă, și Neamurilor. Deci, eu vorbit-am, tuturor. La pocăință-am îndemnat Și, tuturor, le-am arătat Că trebuie, la Dumnezeu, Să se întoarcă și, mereu, Să facă fapte-orice ființă, Cari vrednice-s de pocăință.


„Împărăția cerului E-asemeni împăratului, Care o nuntă-a pregătit, Când fiul și-a căsătorit.


„A cerului Împărăție, Iată că poate ca să fie Asemeni cu zece fecioare, Cari candele au fiecare. Când a fost timpul potrivit, Cu candele au ieșit, Toate, în calea mirelui – Deci, în întâmpinarea lui.


„Vai vouă, vă zic, Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care-ați închis, oamenilor, Intrarea-n a cerurilor Împărăție. Nu intrați Nici voi, dar nici nu îi lăsați Pe alții, ca să intre-n Ea.


„Împărăție cerului E-asemeni gospodarului, Care, în grabă, a ieșit, De dimineață, de-a tocmit Oameni, la lucru, ca să vie Și să lucreze-n a sa vie.


„Căci de aceea, cum v-am spus, A cerului Împărăție, Asemănată o să fie, Cu-n împărat, care-a venit Și cu-ai lui robi s-a socotit.


Iisus, minuni, a săvârșit, În lume. Nu s-au pocăit, Însă, acei ce le-au văzut – În fața căror s-au făcut. Iisus, atuncea, a mustrat Cetățile-n care-a lucrat:


Și dacă, în a lui robie, Poporul Tău are să știe, În sine, să pogoare-apoi Și să se-ntoarcă înapoi, La Tine-n ceasu-acela greu, Creându-Ți sprijinul, mereu, Spunându-Ți: „Am păcătuit Și făr’delegi am săvârșit!”,


La fel, când se vor fi-ntâmplat Toate câte vi le-am spus Eu, Să știți că, a lui Dumnezeu Împărăție-atunci, sosește, Că lângă voi, ea se găsește.


„O, nu, tată Avram!” – a spus Bogatul – „ci de s-ar fi dus Unul din morți și-ar fi vorbit, Atunci doar, s-ar fi pocăit!”


„A cerului Împărăție Asemănată o să fie, Cu un om care a plecat În altă țară. Și-a chemat Robii, și-apoi, le-a împărțit Averea sa. A dăruit,


După ce-a tălmăcit, Iisus, Încă o pildă, le-a mai spus: „Împărăția cerului, Asemenea e omului, Care-n ogorul său, a pus Sămânță bună. El s-a dus, Când a sfârșit de semănat – Trudit fiind – și s-a culcat.


Iisus, pe-atuncea, străbătea, Cu-ai Săi, toată Galileea. Cu-nțelepciune S-a purtat Și-n sinagogi a învățat, Norodul. Propovăduia, Mulțimii, Evanghelia Împărăției, vindecând Pe toți bolnavii, până când


Pe mulți fii, ai lui Israel, La Domnu-i va întoarce el.


Pentru căratul rodului Cules de pe aria ta, Pe el oare-l vei aștepta?


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite