19 Pe scaunul de judecată, Ședea Pilat, iar sala toată, De-acuzatorii lui Iisus, Era ticsită. Un rob, pus De soața lui Pilat, grăbit, Intră în sală și șoptit – După ce la Pilat s-a dus – Aste cuvinte i le-a spus: „Soția ta așa a zis: „Iată că am avut un vis Și foarte mult m-am frământat! Să n-ai, cu-Acel nevinovat, Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”
19 În timp ce stătea pe scaunul de judecată, soția lui a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic de-a face cu Acel Om drept, pentru că azi am suferit mult în vis din cauza Lui!“.
19 În timp ce stătea pe scaunul de judecător, Pilat a primit un mesaj de la soția lui, care îi spunea: „Să nu te implici deloc în acest caz. Ține cont de faptul că ai de-a face cu un om corect; și din cauza Lui, noaptea trecută, am avut un coșmar în vis.”
19 Și, în timp ce ședea la judecată, soția lui i-a trimis vorbă: „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui!”.
19 Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, soţia sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu acest om drept, fiindcă azi am suferit mult în vis din cauza Lui.”
19 Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”
Când a văzut că nu mai poate Să-i liniștească, și că toate Eforturile întreprinse De el, de gloată-au fost respinse, Pilat, apă-ntr-un vas, a pus Și-a spălat mâinile și-a spus: „Acum, eu sunt nevinovat Și n-am să pot fi acuzat, De sângele neprihănit, Al Celui care, răstignit, Cereți să fie. Treaba voastră!”
Când auzi Pilat, ce-au spus, L-a scos afară, pe Iisus, Și-n jilțul de judecător, S-a așezat, tremurător, În locul care s-a numit, Atunci, cu „Pietre pardosit” – Care, „Gabata”, se numește, De-i tălmăcit în evreiește.
„De-aceea, copilașilor, Vă scriu acestea, tuturor, Ca încunoștințați să fiți Și-astfel, să nu păcătuiți. Dar dacă întâmpla-se-va, Ca să greșească cineva, Păcătuind, Îl avem, sus, Pe Domnul nost’, Hristos Iisus – Pe Cel ce e neprihănit – La Tatăl nostru, pregătit Să mijlocească mai apoi, În a Lui față, pentru noi.
Le-a spus dar: „Am păcătuit, Căci sângele nevinovat, Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat, La Iuda, batjocoritor. Râzând, i-au spus zeflemitor: „Ce ne spui nouă? Treaba ta! Pleacă, și-n cale, nu ne sta!”
Dar când află că în Iudeea Împărățea, pe vremea ‘ceea, Al lui Irod fiu – Arhelau – El, cu ai săi, atuncea s-au Întors – căci fost-a prevenit – Și-n Galileea-au poposit.
Pe când la aste se gândea, Un înger îi veni, în vis – Trimis de Domnul – și i-a zis: „Să nu te temi să-ți iei soția! Ia-o la tine pe Maria, Căci ce, în ea, s-a zămislit, E de la Duhul Sfânt venit.
Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!
El va vedea ce a rodit Sufletul Său, când a murit Și se va-nviora astfel. Prin cunoștința-aflată-n El, Al Meu Rob, Cel neprihănit, Pe mulți, îi va fi rânduit La starea care e cerută, Care-i lui Dumnezeu plăcută, Și va lua asupra Lui, Nelegiuirea omului.
Domnul le-a zis: „Ascultați bine Și să luați seama la Mine! Când un proroc are să fie Aflat la voi, vreau să se știe Căci am să Mă descoperesc În fața lui și-am să-i vorbesc Printr-o vedenie sau vis Și am să-i spun ce am de zis.
Să știi că mâna mea e tare. Să vă fac rău, mă simt în stare! Dar Dumnezeul lui Isac Mi-a spus azi-noapte, ce să fac: „Ai grijă, când îl vei vedea, Să nu îi spui vreo vorbă rea, Lui Iacov!” – zis-a Dumnezeu.
Dar Dumnezeu S-a arătat, Pe când Laban era culcat, Și-n vis, astfel i-a poruncit: „Ferește-te! Nesocotit, Să nu fii, când îl vei vedea! Să nu îi spui vreo vorbă rea, Lui Iacov, când ai să-l găsești! Ai grijă dar, cum îi vorbești!”
Pedeapsa ne e potrivită, Căci luăm plata cuvenită Pentru-ale noastre făr’ delegi. Dar omul-Acesta – înțelegi? – Din câte știm, din ce-am văzut Și-am auzit, rău, n-a făcut.”
Să-L izbăvească-ar fi dorit, Văzând cât e de pizmuit Iisus, de către cărturari, Bătrâni și preoții cei mari; Știa că din astă pricină I-a fost adus, fără vreo vină.
Când, în Ahaia, Galion Ocârmuia, la unison, Iudeii, toți, s-au răsculat; Pe Pavel, ei l-au înhățat Și l-au târât apoi, pe dată, La scaunul de judecată,
Doar opt sau zece zile-a stat Festus, cu ei, și a plecat Către Cezaria, de-ndată. Pe scaunul de judecată, A doua zi, s-a așezat Și-apoi, pe Pavel, l-a chemat.
Adânc, în ochi și i-a vorbit: „La scaunul Cezarului Stau eu, și doar în fața lui, Urmează să fiu judecat. Căci, pe Iudei, eu – niciodat’ – Nu i-am nedreptățit, știi bine.
Ei au venit aici, iar eu, Urcat-am pe scaunul meu – Acela de judecător – Și-am stat în fața tuturor. Apoi, ostașilor, le-am spus Ca acest om să fie-adus.