45 L-a ucenici, a revenit, Spunându-le: „Acum, dormiți! Puteți ca să vă odihniți! Timpul, Fiului omului, S-a împlinit, iar soarta Lui E-n mâinile oamenilor, Căci e lăsată-n seama lor.
45 Apoi a venit la discipoli și le-a zis: „De acum încolo puteți să dormiți și să vă odihniți! – A venit momentul în care Fiul Omului va fi predat păcătoșilor…
Era în prag de sărbătoare – Se-apropia praznicul mare, Cel ce, de Paști, e prăznuit. Iisus știa că I-a sosit Ceasul, când o să părăsească Această lume pământească, Urmând să fie înălțat, La Tatăl, de unde-a plecat. El, pe ai Săi – care erau Din lume și-n ea rămâneau – Îi iubea mult și i-a iubit, La fel de mult, pân’ la sfârșit.
E tulburat sufletul Meu. Și-acuma, ce voi zice Eu?… Tată al Meu, Mă izbăvește De ceasul ce se pregătește?… Dar pentru-acest ceas, am venit, Pentru-acest ceas, M-am pregătit!
În toate zilele, mergeam La Templu și, cu voi, ședeam; Dar nu ați pus mâna, pe Mine! Al vostru timp, acuma, vine. Al Meu, e gata. A rămas Al întunericului ceas.”
El zise: „Mergeți în cetate Căci gata sunt, acolo, toate. Un om anume-o să-ntâlniți, Căruia, astfel, să-i vorbiți: „Învățătorul nostru vine Aici, și ne-a trimis la tine, Să-ți spunem: „Iată, vremea Mea Se-apropie. Acum, aș vrea, În casa ta să mă așez, Ca Paștele să le serbez, Cu ucenicii.” Ei s-au dus
Atunci, Ilie a venit La ei și i-a batjocorit: „Strigați mai tare, vă-ndemn eu, Căci Baal – al vostru dumnezeu – Poate că are treabă multă Și de aceea nu v-ascultă. Poate-i în vreo călătorie, Sau se gândește. Cine știe? Poate că doarme, dar să știți Că, de strigați, o să-l treziți.”
Fii vesel tinere! Nu sta, Posac, în tinerețea ta. Bucură-ți inima, cât ești Tânăr și vesel să pășești Pe căile ce sunt plăcute Ochilor tăi. Tinere, du-te! Însă să ții minte, mereu, Că pentru toate, Dumnezeu Te va chema la judecată.
Apoi, puțin, S-a-ndepărtat Și, la pământ, S-a aruncat, Rugându-Se, de-i cu putință – Și pe a Tatălui voință – Să fie-ndepărtat, de El, Paharul ceasului acel.