De-aceea, spun, dragii mei frați: Nimica, să nu judecați, Mai înainte ca să vie Al nostru Domn, care-o să știe Ca lucrurile nepătrunse Și-n întuneric bine-ascunse, Cum să le facă și să vină, Să se arete, în lumină. El va descoperi apoi, Și gândurile-ascunse-n voi, Iar de la Dumnezeu, să știți, Că laude, o să primiți.
El, pașii oamenilor Săi, Îi va păzi, pe-ale lor căi; Însă cei răi sunt nimiciți Și-n întuneric risipiți. Căci omul n-o să biruiască Doar prin puterea-i omenească.
Așa precum sunt de uimiți Hoții, când sunt descoperiți, Mirați vor rămânea, la fel, Și cei ce sunt din Israel, Cu împărați, cu toți cei cari Se află-n neamul lor mai mari, Cu căpetenii, cu preoți, Precum și cu prorocii toți.
„Cum poți să zici: „Nu m-am spurcat Iar după Bali, nu am umblat!”? Privește-ți urma pașilor Pe drumurile văilor Și-n acest fel vei fi putut Să vezi ce rele ai făcut Tu, dromaderule, cel care Te areți iute de picioare Străbătând depărtările Și-ncrucișând cărările!
Legea vorbește – se-nțelege – Doar pentru cei ce sunt sub Lege, Ca orice gură, astupată, Să fie-apoi; și vinovată, Lumea – față de Dumnezeu – Să fie-aflată, tot mereu.
Aminte să luați acum: În cer, nu veți intra oricum! Neprihănirea voastră, dacă Nu are ca să o întreacă Pe cea a cărturarilor Și pe a Fariseilor, Cu neputință o să fie Să mergeți în Împărăție.”