1 Pe muntele Măslinilor, Din rândul ucenicilor – Sosind – Iisus, doi a ales Și, înainte, i-a trimes: „Suntem lângă Ierusalim Și, în curând, o să sosim, În Betfaghe. ‘Naintea noastră,
Pe muntele Măslinului, Va sta piciorul Domnului În ziua ‘ceea, negreșit. Muntele e la răsărit, Privind din înălțimea lui Fața Ierusalimului. Muntele fi-va despicat. În două el va fi tăiat: O parte către răsărit, Iar alta către asfințit Și se va face-o vale mare. Jumate muntele-apoi are Spre miazănoapte-a se lăsa, Iar cealaltă parte a sa, Spre miazăzi va fi lăsată.
În fiecare zi, ședea Iisus, în Templu, și dădea Învățătură, gloatelor. În Muntele Măslinilor, Apoi, spre seară, se ducea, Și-acolo, noaptea-Și petrecea.
Pe muntele Măslinului, Iisus, cu ucenicii Lui, S-a așezat și-a odihnit. Atunci, ai Săi au îndrăznit Și câteva-ntrebări I-au pus: „Toate, pe care ni le-ai spus, Când, oare, au să se-mplinească? Ce semn are să ne vestească Venirea Ta? Să ne mai spui, Pentru sfârșitul veacului, Ce fel de semn ne va fi dat?”
Ei, spre Ierusalim, apoi, Luară drumul, înapoi, Din Muntele Măslinilor. Ajuns-a, iute, ceata lor, Căci muntele – așa cum știm – E chiar lângă Ierusalim, Cam la lungimea drumului, Din zilele Sabatului.
E satul, iar menirea voastră Este să mergeți până-n sat. În el, găsi-veți, imediat, O măgăriță cu-al ei pui. Să n-aveți grija nimănui! Voi trebuie să-i dezlegați Și-apoi, la Mine, vă-nturnați Cu măgărușii. De cumva,
Pe Muntele Măslinului, Iisus și ucenicii Lui, Urcară-apoi. Când s-au oprit, Cu toți, spre Templu, au privit. Acolo, Petru și Andrei, Ioan și Iacov au fost cei Cari, după ce s-au așezat, Lângă Iisus, au cuvântat: