1 Când S-a născut, în vremea ‘ceea, În Betleemul din Iudeea, Iisus, Irod a-mpărățit Peste Israel. Au venit La el – deci la Ierusalim – Din est, trei magi și i-au spus: „Știm
1 Isus a fost născut în Betleem – un orășel din zona Iudeeii. Atunci, Irod era guvernator al acelei provincii. După un timp de la nașterea Lui, au venit la Ierusalim niște magi din Est.
Și tu, Efrata – Betleeme – Află că n-ai de ce te teme, Deși e mică-a ta cetate, Printre cetățile aflate În a lui Iuda țară, cari Se dovedesc cu mult mai mari, Iar pe al lui Iuda pământ, De frunte, toate-acestea sânt! Din tine, va ieși Acel Care, stăpân, în Israel, Se va vădi. Obârșia, În vremi străvechi, și-o va avea, Urcând până în veșnicie.
Astăzi, la David, în cetate, Un mare fapt s-a petrecut: Mântuitorul S-a născut! El este Domnul! E Hristos! A coborât – din ceruri – jos, Să se-ntrupeze pe pământ! Iată de ce, aici, eu sânt!
La împlinirea timpului, Vlăstarul – care o să vie De la Isai – are să fie Ca și un steag, pentru popoare, Iar neamurile, de sub soare, Se vor întoarce și-au să vie, Grabnic, la El, cu bucurie, Căci slava fi-va locu-n care, Vlăstarul locuință-și are.
În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.
După ce îngerii s-au dus, Păstorii, între ei, și-au spus: „Haidem, cu toți, la Betleem, Acum, degrabă, să vedem Tot ceea ce ne-a fost făcut, De către înger, cunoscut!”
Irod, tocmai în vremea ‘ceea, Împărățea peste Iudeea. La el, un preot, s-a aflat Cari, Zaharia, s-a chemat; Era din a lui Abia ceată, Iar soața sa era luată Din fetele lui Aron – ea, Elisaveta, se numea.
De Solomon, se poate spune Că întrecea-n înțelepciune, Înțelepciunea cea pe care Țara Egiptului o are, Precum și-a celor ce-au trăit În țările din Răsărit.
Găsi că este potrivit, Ca fiii ce i-au zămislit Toate-ale sale țiitoare, Să capete câte-un dar mare. Cum a gândit, a și făcut. Apoi, el grijă a avut, Ca de Isac, să-i depărteze. Și puse astfel, să se-așeze – ‘Nainte de a fi murit – În țara de la răsărit.
Avea și șapte mii de oi, Cămile vreo trei mii, iar boi, Cinci sute de perechi avea Și măgărițe-asemenea. De mulți argați era slujit, Iar dintre cei din Răsărit – Prin felu-n care s-a purtat – A fost cel mai apreciat.
Când Faraon s-a deșteptat, S-a simțit foarte tulburat. Chemă pe înțelepții lui – Pe toți magii Egiptului – Sperând că are să găsească Pe cineva, să-i tălmăcească Tâlcul ascuns al visului. Însă, nici unul dintre-ai lui, N-a fost atât de iscusit.
Irod, de magi, s-a pomenit, S-a mâniat și-a poruncit Ca pruncii care se aflau În Betleem – care erau Băieți – de la doi ani în jos, Să fie omorâți. Hristos, Spera că va cădea atunci Ucis, odată cu-acei prunci.