Domnul a zis: „Eu văd prea bine, Când se apropie de Mine Poporu-acesta se vădește Că doar cu gura Mă cinstește. Inima, însă, el și-o ține, Mereu, departe-a fi de Mine, Iar teama ce-o împărtășește Față de Mine, se vădește Că este numai o măsură De omenească-nvățătură, Ținând de datina pe care Poporu-acesta doar, o are.
Și iată că ei vin, grămadă, Voind, în față, ca să șeadă, S-asculte ceea ce vorbești. Dar vorbele ce le rostești, Ei nu vor să le împlinească. Doar dulce, știu ca să vorbească, În timp ce inimile lor Se lasă pradă poftelor.
„Căci cel ce viața o iubește Și zile bune își dorește, Să știe, limba, să-și strunească Și, de la rău, să și-o oprească. Apoi, ferească-și fiecare, De vorbele înșelătoare, Buzele lui. În drumul său,
De-aceea zic, dragii mei frați, Ca bine, seama, să luați, Să nu aveți, cumva, în voi, O inimă, care apoi, Necredincioasă e, și care Poate, oricând, a fi în stare Să vă despartă-ntr-un târziu De Dumnezeul nostru viu.
Mișeii? Știu că i-ai sădit, În rădăcini s-au întărit Și astfel cresc oameni-acei, Fără ca să dea vreun rod ei. Ce-i drept, aproape Te-ai ținut De gura lor, dar am văzut Cât de departe Te vădești De ale lor inimi că ești.
Văzându-l, pe Natanael, Cu Filip, că vine la El, Iisus, în ăst fel, a vorbit: „Iată-l pe-acest Israelit! Aflați dar, că omul acel, N-ascunde vicleșug, în el!”
Privindu-i supărat, le-a spus: „Isaia, bine a vorbit, Atuncea, când a prorocit De voi toți, prefăcuților! „Cinstit sunt, de acest popor, Cu buzele. Însă, văd bine, Cât de departe e de Mine,
Pentru ca toți să Îl cinstească, Pe Fiu, și să Îl prețuiască, Precum, pe Tatăl, Îl cinstesc. Cei cari, pe Fiu, nu-L prețuiesc, Îl necinstesc – v-o spun deschis – Pe Tatăl, care L-a trimis.