Matei 13:22 - Biblia în versuri 2014

²² Bobul din spini e potrivit Cu omul care-a auzit Cuvântul, însă n-a luat Seama, lăsându-L înecat În visele averii lui Și-a-ngrijorării veacului.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

²² Cel semănat între spini este acela care aude Cuvântul, dar îngrijorarea veacului și înșelăciunea bogățiilor sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²² Semințele căzute între spini reprezintă cazul omului care deși aude Cuvântul, lasă îngrijorările cotidiene și iluzia posesiunilor materiale să sufoce acest Cuvânt. Astfel, acea persoană va ajunge în final ca o plantă fără fructe.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²² Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija lumii și pofta amăgitoare a bogăției înăbușă cuvântul și rămâne fără rod.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

²² Sămânţa căzută între spini este cel ce aude cuvântul, dar grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest cuvânt şi el ajunge neroditor.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²² Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor.

Matei 13:22 Referans Kwoze

1 Timotei 6:17

Îndeamnă-i pe bogații care, Al nostru veac, acum, îi are, Să nu se umfle de trufie Și să nu-și pună-n bogăție, A lor nădejde viitoare, Căci se vădește trecătoare; Ci să și-o pună-n Dumnezeu, Cel ce ne dă totul, mereu, Pentru a noastră bucurie.

Luca 8:14

Bobul din spini e potrivit, Cu omul care-a auzit, Cuvântul, însă, n-a luat Seama, lăsându-L înecat De grijile nenumărate, De bogățiile-adunate, De tot ce dă, vieții, plăcere. Astfel, Cuvântul, în om, piere, Fără ca El să fi rodit.

Luca 12:15

Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Feriți-vă de lăcomie! Voiesc, acum, ca toți să știe, Că nu stă viața omului, În plinul avuției lui.”

2 Timotei 4:10

Pentru că Dima m-a lăsat; E în Tesalonic plecat, Căci a iubit lumea de-acum Și, singur, am rămas, pe drum. Crescens e în Galatia, Iar Tit e în Dalmația.

Matei 13:7

Alte semințe au căzut În spini. Aceștia au crescut, Și grâul care s-a-nălțat, Acolo, fost-a înecat.

Luca 12:21

La fel este și cu acel Care-și adună, pentru el, Comori, fără să se gândească Cum poate să se-mbogățească, Dacă-și va aduna, mereu, Averi, față de Dumnezeu.”

Psalmi 52:7

„Iată un om – biet muritor – Care nu-L ia ocrotitor Pe Dumnezeu, ci s-a-ncrezut – Mereu – doar în al său avut. Se bizuia omul acel, Pe răutatea-aflată-n el.”

Luca 21:34

La voi înșivă să vegheați Și, ne-ncetat, seama luați, Să țineți inimile treze, Să nu vi se îngreuneze De mult prea multă îmbuibare, De băutură și mâncare, De grijile vieții aceste, Ca nu cumva, fără de veste, Să vină acea zi apoi, Să năvălească peste voi.

Ieremia 4:3

„Căci Dumnezeu așa vorbește Și-n acest fel îl sfătuiește Pe cel ce-n Iuda-i așezat Sau în Ierusalim e-aflat: „Un nou ogor, desțeleniți, Iar după ce îl pregătiți, Sămânța ce o semănați, Nu între spini s-o aruncați!

Proverbe 11:28

Cine se-ncrede-n bogăție, Are să cadă; dar se știe Căci cel ce e neprihănit, Ca frunza fi-va înverzit.

Psalmi 62:10

Încredere în asuprire Sau vreo nădejde în răpire, Să nu vă puneți – cumva – voi. Dacă averea crește-apoi – Iar astfel vă îmbogățiți – De ea, voi să nu vă lipiți.

Fapte 8:18

Când a văzut că tuturor, Doar prin punerea mâinilor Apostolilor, le e dat Duhul Cel Sfânt, a alergat Simon, la ei, și le-a adus Bani, ca să-i cumpere, și-a spus:

Qohelet 4:8

Un om e singur, singurel; Un fiu, un frate, după el Nu are. Totuși se trudește Și munca nu i se sfârșește, Iar ochii-i nu s-au săturat De bogății ce-a adunat. Nu se întreabă: „Pentru cine Muncesc, privându-mă pe mine, De tot ce poate fi plăcere?” Astfel, omul acela piere, Iar eu vă spun, cu-nțelepciune: Și-aceasta e deșertăciune.

Proverbe 23:5

Căci bogăția, dragul meu, Își face aripi și-apoi zboară, Precum vulturul, bunăoară, Spre-albastrul cer s-a ridicat. Abia dacă ți-ai aruncat Ochii spre ea, și nu mai este. Dispare, făr’ să prinzi de veste.

Matei 12:32

Oricine spune-va, vreodată, Ceva-mpotriva Fiului, Iertat e de păcatul lui. Nicicând, însă, nu e iertat Cel ce-a vorbit necugetat – Potrivnic Duhului Cel Sfânt – De către Tatăl, pe pământ.

Matei 13:39

Satana-i cel ce-a semănat Neghina. Acel secerat, Sfârșitul e; iar lucrători Sunt îngerii secerători.

Matei 13:40

Deci, cum neghina se va smulge Și-apoi în foc ea va ajunge, La fel are să fie și Când acest veac se va sfârși.

Romani 12:2

Să nu vă potriviți apoi, Chipului veacului, ci voi – Prin înnoirea minții – fiți În stare să deosebiți Voia pe care Dumnezeu Are s-o aibă, tot mereu. Aceea trebuie făcută, Pentru că ea Îi e plăcută, E bună și desăvârșită – De-aceea trebuie-mplinită.

1 Corinteni 1:20

Unde e înțeleptul dar? Unde e cel ce-i cărturar? Sau unde-i vorbărețul, oare, Pe care, acest veac îl are? Înțelepciunea dovedită De lume, nu a fost prostită, Necontenit – vă întreb eu – De către Domnul Dumnezeu?

1 Corinteni 2:6

„Dar totuși, îndrăznesc a spune, Că este o înțelepciune Ceea ce noi vestim – să știți – Printre toți cei desăvârșiți. Ea nu este a veacului Și nici a oamenilor lui, Care-au să fie nimiciți.

1 Corinteni 2:8

Nimeni, dintre fruntașii care Veacul acesta-n frunte-i are, Iată, nicicând, nu au știut-o; Căci dacă ar fi cunoscut-o, Pe Domnul slavei, negreșit, Atunci nu L-ar fi răstignit.

1 Corinteni 3:18

Să nu se-nșele nimenea: Acela care va avea, Părere bună, despre el, Crezându-se-nțelept astfel, Nebun, întâi, să fie, dacă Vrea, înțelept, ca să se facă.

2 Corinteni 4:4

A căror minte, dovedită Necredincioasă, e orbită, De dumnezeul cel pe care, Acum, al nostru veac îl are, Ca să nu vadă, luminând, Lumina blândă, izvorând Din Evanghelia lui Hristos – A Celui care, ne-ndoios, A fost, e, și va fi mereu, Chipul ce-L are Dumnezeu.

Galateni 1:4

Pe Sine însuși, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat, Ca, din acest veac rău – pe noi – El să ne poată smulge-apoi, Prin voia Celui care, iată, Ne este Dumnezeu și Tată.

Efeseni 2:2

În cari trăiați odinioară, Prin mersul lumii, bunăoară, După puterea domnului Cari este al văzduhului – A duhului care-a ieșit Lucrând, mereu, neobosit, În lungul și în latul zării, În toți fiii neascultării.