Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Matei 13:21 - Biblia în versuri 2014

21 Dar mult, în el, nu o să-L țină, Pentru că n-are rădăcină. Când vor veni asupra lui, Din pricina Cuvântului, Necazuri și-l vor îngloda, În grabă Îl va lepăda.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

21 dar nu are rădăcină în el însuși, ci este temporar. Și când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, el cade imediat.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Dar pentru că nu are «rădăcini», va supraviețui până apare un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului. Atunci se dezice imediat de el.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuție din cauza cuvântului, imediat se scandalizează.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

21 dar n-are rădăcină, ci ţine doar o vreme şi, cum vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului, se leapădă repede de el.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.

Gade chapit la Kopi




Matei 13:21
47 Referans Kwoze  

De omu-acela, pentru care, Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”


Ce să fac, oare, pentru voi, Iudo și Efraime-apoi? Evlavia-n a voastră viață E ca un nor de dimineață, E ca și roua-n câmpuri stând, Care va trece încurând.


Să locuiască-n voi Hristos, Printr-o credință-adevărată, Cari e în inimi adunată, Având o temelie tare, Precum și-o rădăcină care Este, în dragoste, aflată; Și astfel să puteți, odată,


Omul nu va fi întărit Prin rău; dar cel neprihănit, Nicicând, nu se va clătina.


Veți întreba: „Pentru ce, noi, Pe acest om, l-am urmărit?” Căci adevărul dezvelit Va fi și-astfel, se va vedea Câtă dreptate cuprindea, Închisă-n ea, a mea pricină.


Cuvintele, de el rostite, Drept mincinoase-s dovedite Și pline de-nșelătorie, Pentru că el nu vrea să știe Ceea ce-nseamnă-nțelepciune Ca să lucreze-n fapte bune.


Să știi că toți cei care sânt Aflați pe-al Asiei pământ, Acuma dar, m-au părăsit. Printre aceștia, s-au găsit Figel, cari fost-a, de îndat’, De către Ermogen, urmat.


Încredințat sunt eu apoi, Căci Cel care-a-nceput, în voi, Să desfășoare-astă lucrare, Acela și putere are, Să o-mplinească, ne-ndoios, Până în ziua lui Hristos.


Căci, în Iisus Hristos – vă zic – Precum că nu-nseamnă nimic Tăierea împrejur făcută, Și nici tăierea nefăcută. Însemnătate – vă spun vouă – Are doar o făptură nouă.


Aceia care au să vrea Plăcerile oamenilor, Au să încerce – fraților – Să vă silească, să primiți, Tăierea împrejur, să știți. Ei vă silesc, ca nu cumva, Să-i prigonească cineva, Din pricine nenumărate, De crucea lui Hristos, iscate.


Căci în Iisus Hristos, tăiere – Sau dimpotrivă, netăiere – Cari, împrejur, se săvârșește, Nimic, nimic, nu prețuiește. Numai credința dovedită, Prin dragoste, e prețuită.


Anume, grijă va avea, Atuncea, El, ca să le dea, Viața cea veșnică, cerească, Celor ce au să dovedească Precum că ei au căutat, Prin stăruință, ne-ncetat, În bine doar – strunindu-și firea – Slava și cinstea, nemurirea.


La ei și-a zis: „Adevărat, Vă spun, că voi Mă căutați, Nu pentru că vreți să aflați Semne din cer – ieri le-ați văzut; Însă, ceea ce va plăcut, Pâinea a fost, ce Eu v-am dat, Din care, voi v-ați săturat.


Acea sămânță, dintre stânci, Cu rădăcini puțin adânci, E omul care-a auzit Cuvântul. Vesel, L-a primit, Însă, prea mult, nu L-a ținut, Căci, rădăcini, nu a avut. Puțin, numai, L-a găzduit, Dar când ispita a venit, Îndată, el L-a și pierdut, Căci, în ispită, a căzut.


Dar mult, în el, nu L-a ținut, Căci rădăcini, nu a avut. Când a venit, asupra lui – Din pricina Cuvântului – Necazuri, ce l-au înglodat, Îndată, el L-a lepădat.


Petru a spus: „Chiar când aceia, Cari sunt aflați cu noi, aici” – Și-a arătat spre ucenici – „Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc Motive, să mă poticnesc!”


Plecară-apoi. Ajungând sus, În vârf de munte, Domnu-a spus: „Iată, vreau să vă dau de știre, Că pricină, de poticnire – În mine – toți o să găsiți, În astă noapte. Căci, să știți, E scris: „Păstorul Îl voi bate Și risipite vor fi toate Oile turmei”. Dar apoi,


La cei mai mulți. Dar mântuit, Va fi cel cari, pân’ la sfârșit, Să rabde totul, va să știe.


Gândind dar, după a lor fire, O pricină de poticnire, În El, găseau. Când le-a vorbit, „Nu este mai disprețuit” – Iisus le spuse – „un proroc, Ca-n țara Lui, ca-n al Său loc.”


Când soarele s-a arătat – Fiind căzute între stânci, N-au avut rădăcini adânci.


Pe voi, lumea vă va urî Din pricina Numelui Meu, Însă acela – vă spun Eu – Cari va răbda pân’ la sfârșit, Are să fie mântuit.


Cel rău într-una a poftit Prada celui nelegiuit; Dar cel neprihănit sporește, Căci rădăcina îi rodește.


Puterea, de la Dumnezeu, Azi, prin credință, vă păzește Și ne-ncetat, vă ocrotește, Căci mântuirea pregătită, Gata-i a fi descoperită, În vremurile de apoi, Și-o veți putea primi și voi.


Pentru că Dima m-a lăsat; E în Tesalonic plecat, Căci a iubit lumea de-acum Și, singur, am rămas, pe drum. Crescens e în Galatia, Iar Tit e în Dalmația.


„Știu bine unde te găsești Și știu că, unde locuiești, Se află scaunul pe care – Satana – de domnie-l are. Mai știu de-asemeni, că mereu, Tu ai ținut Numele Meu. Credința nu ți-ai lepădat, Ci tare, tu te-ai arătat, Chiar și atunci când ți-a fost greu – Atuncea când martorul Meu, Cel cari Antipa s-a numit Și credincios s-a dovedit, A fost ucis, în locu-n care, Satana, locuință-și are.


Iată ce-nseamnă dar, acum, Acea sămânță dintre stânci, Cu rădăcini puțin adânci. Ea-i omul care-a auzit Cuvântul. Vesel, L-a primit,


În multe feluri, toți greșim; Un lucru, trebuie să știm: Dacă un om nu a greșit, În vorbă, e desăvârșit, Putând să țină-n mâna lui, Mereu, frâiele trupului.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite