29 Haideți! Luați toți, jugul Meu Și-asemeni Mie fiți, căci Eu Sunt blând, cu inima smerită. La Mine poate fi găsită Odihna-atât de necesară Pentru sufletul vost’. Ușoară
29 Luați jugul Meu, învățând de la Mine ce înseamnă să îl purtați; pentru că Eu sunt blând și practic o smerenie care provine din interior. Procedând și voi așa, veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
„Așa vorbește Dumnezeu: „Un sfat, voiesc să vă dau Eu: Ieșiți în drumuri, vă uitați Jur împrejur și întrebați: „Care este vechea cărare Și care-i calea bună, oare?” Umblați pe ea și-o să găsiți Odihna care o doriți, Odihna bună, cea de care, Sufletul vost’, nevoie, are!” Dar ei răspund, la vorba Mea: „Nu vrem ca să umblăm pe ea!”
Iar după ce a fost făcut Desăvârșit, El a putut, Ca pentru toți aceia care Aveau să-i deie ascultare, Să se transforme-n urzitor Al mântuirii dată lor – Cari veșnică s-a dovedit –
„Eu, Pavel dar, vă rog frumos, Prin bunătatea lui Hristos Și prin blândețea Lui, cea mare – Eu, „îndrăzneț, din depărtare În contra voastră, dar smerit, Atunci când sunt, la voi, sosit” –
Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”
Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!
Noi răsturnăm, necontenit, Tot ceea ce s-a izvodit În mințile oamenilor Și orice înălțime-a lor Care-mpotrivă-i stă, mereu, Cunoașterii lui Dumnezeu; Și orice gând – neîndoios – Rob, ascultării lui Hristos, Dorim ca să îl facem noi.
Când Petru, încă, mai vorbea, Un luminos nor a venit, Cu umbra i-a acoperit Și-un glas s-a auzit din nor, Înfiorând pe muritor: „El Îmi e Fiul Preaiubit! În El, plăcerea, Mi-am găsit, Iar voi, de El, să ascultați!”
În flăcările focului, Să-i pedepsească pe cei care N-au vrut să-I deie ascultare, Lui Dumnezeu – chemării Lui – Și Evangheliei Domnului Iisus Hristos. De-aceea, ei,
Și celor ce i-am întâlnit, Chiar dacă, lege, n-au avut. Asemeni lor, eu m-am făcut (Cu toate că aveam, mereu, O Lege, a lui Dumnezeu, Pentru că sunt, neîndoios, Aflat sub legea lui Hristos), Ca să-i câștig – se înțelege – Pe cei ce sunt, lipsiți, de lege.
Voi știți că acest Moise-a spus, Copiilor lui Israel: „Iată că Dumnezeu, chiar El, O să ridice – la soroc – Din frații voștri, un proroc, Ca mine. Seama să luați: De vorba Lui, să ascultați!”
Atuncea, lumea a ieșit, Să vadă ce s-a petrecut. Pe îndrăcit, toți l-au văzut, Șezând lângă Iisus, pe jos. Era-mbrăcat și sănătos. O frică mare i-a umplut
Eu n-am o inimă-ngâmfată, Nici – de trufie – încărcată Nu mi-e privirea. Domnul meu – Iată – un simplu om sunt eu. Nu mă ocup de lucruri cari Sunt prea înalte și prea mari.
Nenorociții au să vie, Găsind – în Domnul – bucurie, Iar cei săraci se îmbulzesc Căci veselie ei găsesc – Atunci – în Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.
Acum – așa cum ați văzut – Asupra voastră, un jug greu Fusese pus de tatăl meu, Dar vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare; Iar dacă bice v-au lovit Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat, Când voi ajunge împărat.”