Matei 11:28 - Biblia în versuri 2014

²⁸ Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

²⁸ Veniți la Mine, toți cei obosiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁸ Veniți la Mine toți care ați obosit cărând poveri grele; și Eu vă voi oferi odihna de care aveți nevoie.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁸ Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă!

Română Noul Testament Interconfesional 2009

²⁸ Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁸ Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.

Matei 11:28 Referans Kwoze

Matei 11:29

Haideți! Luați toți, jugul Meu Și-asemeni Mie fiți, căci Eu Sunt blând, cu inima smerită. La Mine poate fi găsită Odihna-atât de necesară Pentru sufletul vost’. Ușoară

Ioan 7:37

Praznicu-aproape se sfârșise. Ultima zi, a sa, venise, Ea fiind ziua cea mai mare, A sărbătorii. În picioare, Iisus, atunci, S-a ridicat Și zise: „Cel ce-i însetat, Vină la Mine, ca să bea!

Ioan 6:37

Tot ceea ce-Mi dă Tatăl Meu, La Mine va ajunge; Eu Primesc, cu drag, pe orișicine Voiește a veni la Mine; Și nimeni nu e izgonit

Galateni 5:1

„Rămâneți tari! Nu vă lăsați Iar, de robie, subjugați!

Revelația 22:17

Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!

Ieremia 6:16

„Așa vorbește Dumnezeu: „Un sfat, voiesc să vă dau Eu: Ieșiți în drumuri, vă uitați Jur împrejur și întrebați: „Care este vechea cărare Și care-i calea bună, oare?” Umblați pe ea și-o să găsiți Odihna care o doriți, Odihna bună, cea de care, Sufletul vost’, nevoie, are!” Dar ei răspund, la vorba Mea: „Nu vrem ca să umblăm pe ea!”

Psalmi 116:7

Te-ntoarce suflete – nu sta – Și du-te la odihna ta, Pentru că iată, Dumnezeu Doar bine ți-a făcut, mereu.

Isaia 28:12

El îi zicea: „Iată dar, tihnă. Dați osteniților odihnă, Căci uite locul potrivit, Pentru odihnă rânduit!” Ei, însă, nu au ascultat

Matei 23:4

Dar ei nu fac. Ci omului, Îi pun, pe umeri, sarcini grele. Anevoios de dus sunt ele, Însă cei ce le-au așezat, Cu degetul, n-au încercat, Măcar, din loc, de-a le urni – Nici vorbă de-a le împlini.

Evrei 4:1

„De-aceea, vreau să ascultăm Și bine, seama, să luăm, La vremurile-acestea-n care, Încă se află, în picioare, Făgăduința Domnului, De a intra-n odihna Lui, Ca nu cumva, unii din noi Să vină prea târziu apoi.

Isaia 66:2

Iată că tot ce ați văzut, De către Mine s-a făcut, Căci toate-au căpătat ființă Numai după a Mea dorință. Spre cel ce suferă, voiesc – În vremea ‘ceea – să privesc Și spre cel care s-a vădit Că are sufletul mâhnit Știind ca de cuvântul Meu Teamă să aibă, tot mereu.

Psalmi 38:4

Fărădelegea mea, mereu, De-asupra-i, peste capul meu Și precum o povară grea, Neîncetat m-apasă ea.

2 Tesaloniceni 1:7

Și să ne dăruiască-apoi, Pace și-odihnă, atât vouă – Cei întristați – precum și nouă, Atuncea când, din cer, de sus, Va reveni Domnul Iisus, Cu îngerii puterii Lui,

Isaia 11:10

La împlinirea timpului, Vlăstarul – care o să vie De la Isai – are să fie Ca și un steag, pentru popoare, Iar neamurile, de sub soare, Se vor întoarce și-au să vie, Grabnic, la El, cu bucurie, Căci slava fi-va locu-n care, Vlăstarul locuință-și are.

Psalmi 94:13

Astfel, ca să îl liniștești În zilele necazului Ce se abat asupra lui, Până când groapa destinată, Pentru cel rău, va fi săpată!

Isaia 61:3

Vin și aduc celor pe care, Drept întristați Sionu-i are, Cununa cea împărătească, Cu care să-și împodobească Ale lor capete plecate Cari cu cenușe-s presărate. Ei n-au să plângă, pe vecie. Un untdelemn de bucurie, În locul plânsului le dau Și-a lor tristețe am s-o iau. În locul duhului mâhnit, Un strai de laudă-au primit, Ca „terebinți”, pe-ntinsul firii, Să fie, „ai neprihănirii” Și-apoi „un sad al Domnului, Spre a sluji spre slava Lui”.

Qohelet 1:8

În necurmată frământare Sunt lucrurile. Ochiul meu, Chiar dacă le-ar privi mereu, Nu se mai satură privind Și nici urechea auzind.

Qohelet 4:8

Un om e singur, singurel; Un fiu, un frate, după el Nu are. Totuși se trudește Și munca nu i se sfârșește, Iar ochii-i nu s-au săturat De bogății ce-a adunat. Nu se întreabă: „Pentru cine Muncesc, privându-mă pe mine, De tot ce poate fi plăcere?” Astfel, omul acela piere, Iar eu vă spun, cu-nțelepciune: Și-aceasta e deșertăciune.

Fapte 15:10

De ce aveți dar, rea voință, Și-L ispitiți pe Dumnezeu, Punând – acum – acest jug greu, Pe gâtul ucenicilor, Pe care – cum știți, fraților – Nici noi măcar, nu l-am purtat, Și nici ai noști’ părinți, vreodat’?

Iov 5:7

Ele-ncolțesc. Spre suferință, Se naște-a omului ființă, Precum scânteia, bunăoară, Se naște și-apoi, iată, zboară!”

Psalmi 32:4

Căci zi și noapte, mâna Ta, Apăsător, asupră-mi sta. Precum pământul însetat, De-a verii arșiță-i uscat, Așa simțeam și eu, în mine, Cum vlaga-mi se usucă-n vine. (Oprire)

Qohelet 1:14

Și eu, la rându-mi, m-am trudit În acest fel, căci am voit Ca să văd tot ce e sub soare – Tot ce se face – după care, Am judecat cu-nțelepciune Că totul e deșertăciune. Că tot ce este pe pământ E numai goană după vânt, E ceea ce am constatat.

Isaia 1:4

Vai ție, neam nenorocit, Popor rău și nelegiuit, Sămânță de copii stricați Și de păcate încărcați! Pe Domnul, ei L-au părăsit, Pentru că L-au disprețuit, Întorcând spatele la Cel Cari îi e Sfânt, lui Israel…”

Iov 14:1

„Omul care a fost născut Dintr-o femeie, a avut O viață scurtă, însă plină

Ieremia 31:25

Voi răcori sufletul care E chinuit de sete mare, Iar sufletul înfometat Are să fie săturat.” –

Fapte 20:35

În toate, pildă, eu v-am dat Și-n acest fel, v-am arătat Că trebuie să-i sprijiniți Pe cei slabi și să v-amintiți De ceea ce Domnul Iisus, Când fost-a pe pământ, a spus: „Mai bine e să dăruiești, Decât este ca să primești”.”

Ieremia 35:16

În schimb, fiii lui Ionadab – Cel ce-i feciorul lui Recab – Au împlinit cu scumpătate, Poruncile ce le-au fost date De către tatăl lor, mereu. Iată că doar poporul Meu, Să Mă asculte, n-a voit!”