3 Alături ei, era Ioana – Soața lui Cuza, cari fusese Ispravnic la Irod; mai merse Susana, iar alături ei, S-au mai aflat multe femei, Cari, pe Iisus, Îl însoțeau Și-L ajutau, precum puteau.
Să fie cunoscută ea, Prin lucrurile-nfăptuite, Cari, fapte bune, sunt vădite: Să fi crescut copii, să știe Precum că trebuie să fie O gazdă bună – primitoare – Cari, ale sfinților picioare, Întotdeauna, le-a spălat, Mereu să îi fi ajutat Pe cei care sunt dovediți – Cu-adevărat – nenorociți, Și-n ajutor, să fi sărit, La fapte bune, negreșit.
Cu toți cunoașteți, căci v-am spus, De harul Domnului Iisus: Bogat era, dar, pentru voi Sărac, El S-a făcut apoi, Pentru ca voi, îmbogățiți, Prin sărăcia Lui, să fiți.
El le va spune, imediat: „Când ăstora mici frați ai Mei – Neînsemnați, șterși, mărunței – Aceste lucruri, le-ați făcut, Atuncea – trebuie știut – Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”
Steaua, iar magii au intrat Și Pruncului s-au închinat. Apoi, ei – față de Maria – Au scos de la chimir tămâia, Smirna și aurul avut, Și-un dar, Pruncului, I-au făcut.
Dar plata și câștigul lui, Vor fi-nchinate Domnului. Averea astfel dobândită Nu va fi strânsă și păzită, Ci ea are să fie dată Pentru o hrană-mbelșugată Și pentru haine strălucite Ce au să fie folosite De toți locuitorii lui, Cari stau în fața Domnului.
Căci ce sunt oare, Doamne, eu? Sau ce este poporul meu, Încât – acuma – să venim Și daruri să Îți dăruim? Tot ceea ce Ți-am dăruit, Noi, de la Tine, am primit.
Cu ei. Cele care-au venit Și-apostolilor le-au vorbit, Au fost: Maria – cea numită Și Magdalina – însoțită De către a lui Iacov mamă – Pe care tot Maria-o cheamă – Și de Ioana. Cele trei Erau cu grupul de femei Care, de la-nceput, s-au dus, Pe urma Domnului Iisus.
Pe-atunci, Biserica avea, Acolo-n Antiohia, Niște învățători, precum Și-unii proroci. Iată-i acum: Barnaba, Simon – poreclit Și Niger; Luciu – cel venit De la Cirene; i-a urmat Cel cari Manaen s-a chemat – Acesta a copilărit Cu Saul și cu cel sortit A fi-n Iudeea împărat Și cari, Irod, a fost chemat.
Când, ziua de aniversare, Irod, cu fast, și-a celebrat, Încântătoare, a dansat – Spre admirația pleiadei De oaspeți – a Irodiadei Fată. Irod, cu jurământ,
Când înserarea s-a lăsat, Stăpânul viei l-a chemat Pe-al său ispravnic și, grăbit, Acestuia, i-a poruncit: „Du-te, cheamă-i pe lucrători, Să le plătești! Cei, cari din zori, S-au ostenit în a mea vie, La plată, ultimii să fie. Întâi, acei vor fi plătiți, Care în urmă sunt veniți.”