Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Luca 6:23 - Biblia în versuri 2014

23 Fiți plini, atunci, de bucurie Și să săltați, de veselie, Căci mare e răsplata voastră, În ceruri! Înaintea noastră, Lumea, la fel, s-a comportat Cu toți prorocii, ne-ncetat.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

23 Bucurați-vă, în ziua aceea, și săltați de veselie, pentru că iată, răsplata voastră este mare în Cer! Căci tot așa făceau și strămoșii voștri cu profeții.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

23 Când se va întâmpla așa, să vă bucurați și să săriți de veselie având în vedere marea recompensă care vă așteaptă în cer. La fel a procedat și generația strămoșilor lor cu profeții.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

23 Bucurați-vă în ziua aceea și tresăltați de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! Pentru că așa făceau și părinții lor cu profeții.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

23 Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie în ziua aceea. Pentru că iată, plata voastră va fi mare în cer; fiindcă la fel făceau părinţii lor cu profeţii.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

23 Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu prorocii.

Gade chapit la Kopi




Luca 6:23
45 Referans Kwoze  

Celor care au biruit, Aceste lucruri minunate, Drept moștenire le sunt date; Căci Dumnezeu le voi fi Eu, Iar ei vor fi poporul Meu.


Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: Un stâlp, pe-acela, îl fac Eu, Al Templului lui Dumnezeu Și niciodată-apoi, din el, Nu va ieși omul acel; Iar Numele lui Dumnezeu, Pe el, atunci, am să-L scriu Eu. Am să mai scriu, de-asemenea, Și numele ce-l va avea Cetatea Lui – aceea care, Din ceruri o să se coboare Și care, precum bine știm, Va fi noul Ierusalim. De-asemenei, voi mai scrie Eu, În urmă, și Numele Meu, Și îl voi însemna anume – Atuncea – cu al Meu nou Nume.


Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: În haine albe, o să fie El, îmbrăcat, pentru vecie. Din cartea vieții, n-am să șterg Numele Său, ci am să merg Ca să-l mărturisesc, mereu, Apoi, față de Tatăl Meu Și față de-un întreg popor, Cari este al îngerilor.”


Și foarte mult s-au bucurat Fiindcă sunt învredniciți A fi și ei, batjocoriți, Pentru-al Lui Nume. Ne-ncetat,


Veseli va trebui să fiți Și bucuroși. Răsplata voastră E mare-n cer. ‘Naintea noastră, Prigoanele le-au suferit Prorocii care au venit.”


Acela care biruiește Și cari, pân’ la sfârșit, păzește, Lucrarea Mea, să aibă știre, Că peste Neamuri, stăpânire – Din parte-Mi – are să primească.


Cel care are urechi bune, S-asculte-atent, ceea ce spune Duhul, Bisericilor: „Iată, Răsplata care-i va fi dată, Celui ce o să biruiască: Acela are să primească Mana ascunsă și, din ea, Ca să mănânce, va putea. O piatră albă, la sfârșit, Omul acel va fi primit. Un nume nou are să fie, În ea, săpat, pe care-l știe Numai acela cari, firește, Piatra aceea, o primește.”


Cel care are urechi bune, S-asculte-atent ceea ce spune Duhul, Bisericilor: „Iată, Răsplata care-i va fi dată, Celui ce-nvinge: acel om Primi-va, din al vieții pom – Aflat în rai, la Dumnezeu – Dreptul de-a se-nfrupta, mereu.”


Ci dimpotrivă, încercați, Mereu, ca să vă bucurați Că parte ați avut apoi, De-a lui Hristos patimi, și voi, Ca-n urmă, bucuroși să fiți, Putând ca să vă veseliți, La arătarea slavei Lui, La revenirea Domnului.


Dragii mei frați, doresc să știți, Că trebuie ca să priviți, Cu bucurie, fiecare, Orișice fel de încercare, Ce se abate, peste voi,


Sărind, pe dată, în picioare, Putând să umble, după care Intră în Templu alergând Și, Domnului, laudă dând.


Dar oameni-au batjocorit Prorocii care au venit Din partea Domnului; râdeau De vorbele ce le spuneau, Sporind mânia Domnului Față de-ntreg poporul Lui.


Chiar când chivotul Domnului Pătrunse în cetatea lui, Mical, acasă, se găsea Și pe fereastră, ea privea. Când l-a zărit pe împărat, Lângă chivot, cum a jucat, În inimă a și simțit Cum că dispreț i-a încolțit, Față de el. David a dus


Ocara lui Iisus Hristos, O socotea, neîndoios, O mult mai mare bogăție, Decât ar fi putut să fie Averile Egiptului; Țintă privit-au ochii lui, Către acea răsplată mare Care, din ceruri, va apare.


Fără credință, niciodat’, Nimeni, plăcut, Lui, n-o să-I fie. Cine se-apropie, să știe, Că trebuie-a crede mereu, Că El este, că Dumnezeu Îl răsplătește pe cel care Îl caută, fără-ncetare.


Dacă vom ști să suferim, Cu El o să împărățim. Dacă ne lepădăm de El, Și El va proceda la fel.


În suferința mea, apoi, Iată, mă bucur, pentru voi. În trupul meu, se împlinește Chiar suferința ce-I lipsește, Azi, lui Hristos – deci trupului – Adică, Bisericii Lui.


De-aceea, chiar îmi pare bine, Și simt plăcere-n încercări, În slăbiciuni, în defăimări, În prigoniri și în nevoi, Precum și-n strâmtorări apoi, Pe cari le sufăr, în Hristos. Căci dacă-s slab, neîndoios, Atunci, am o putere mare, Ce mă va face să fiu tare.”


Ba mai mult, am găsit cu cale, Că-i bine să ne bucurăm, Chiar și atunci când înfruntăm Necazurile, căci noi știm Că, prin acestea, dobândim, Răbdarea cea de trebuință,


De-aceea, zise, cu glas tare: „Hai, scoală-te drept, în picioare!” O săritură a făcut Ologul, și a început Să umble, fără greutate.


Dar voi trebuie să iubiți Pe-ai voști vrăjmași; să-nfăptuiți Doar binele; să-mprumutați, Și-n schimb, nimic să n-așteptați. De-i dați, sfatului Meu, urmare, Răsplata voastră-n cer e mare Și, fii, ai Celui Prea Înalt, Aveți să fiți, căci nu e alt’ Asemenea cu El. Vă spun Că El e și cu cel rău bun, Și cu cei nemulțumitori.


De bucurie-am simțit eu, În pântece, cum mi-a săltat Pruncul, atunci când mi-ai urat.


De bine. Cum a auzit, Urarea ei, a și simțit Că-n pântec, pruncu-i s-a zbătut Și, de Duh Sfânt, ea s-a umplut.


„Degeaba Eu M-am repezit Și pe-ai voști’ fii i-am pedepsit, Căci nimenea, mustrarea Mea, N-a vrut, în seamă, să o ia. Sabia voastră i-a mâncat Pe-ai voști’ proroci, neîncetat, Ca și un leu nimicitor, Picat asupra prăzilor.


Cel șchiop, atunci, va fi sărit Precum un cerb, căci va sălta De bucurie. Va cânta Și limba mutului atunci, Căci ale Domnului porunci Vor face, ape, ca să vie, Peste întinderea pustie.


În urmă, ei s-au răzvrătit În contra Ta și-au părăsit Legea pe care-ai rânduit-o, Pe cari, prin Moise, au primit-o. Pe-ai Tăi proroci, ei i-au ucis Și n-au păzit ce era scris. La mari ocări, față de Tine, Ei s-au dedat, văzut-ai bine.


Al lui Israel împărat A zis atuncea: „Dumnezeu, Cu toată-asprimea Lui, mereu, Pe mine să mă pedepsească, De am să-l las să mai trăiască Pe Elisei al lui Șafat! Azi, capul îi va fi tăiat!”


Ei să-l arunce-n închisoare, Să nu mai vadă-al zilei soare. Cu pâine, numai, să-l hrănească Și apă doar să-i dăruiască, Până atunci când, înapoi, Biruitori veni-vom noi.”


Al lui Israel împărat I-a zis atunci, lui Iosafat: „Mai este, în poporul meu, Un om prin cari, pe Dumnezeu, Noi am putea să-L întrebăm. De vrei, putem să îl chemăm. Eu îl urăsc pe omu-acel, Căci doar de rău vorbește el. Nimica bun, nu-mi prorocește. Acel om, Mica, se numește Și Imla este al lui tată.” „Cheamă-l pe Mica, de îndată” – Îi zise Iosafat. „E bine Să nu vorbești așa, când vine, Căci vreau – prin el – să aflu eu, Ce ne va spune Dumnezeu.”


Ilie, la Ahab, s-a dus, Făcând precum Domnul a spus. Ahab, când l-a văzut că vine, La întrebat: „Ce vrei cu mine, Vrăjmașule? M-ai urmărit, Încât și-aicea m-ai găsit?” Ilie-a zis: „Te-am căutat Și iată-acum că te-am aflat. Prea bine știu că te-ai vândut Și numai rău tu ai făcut, În fața Domnului, mereu.


„O râvnă mare mă pătrunse, Pentru cuvântul Domnului. Toți oamenii poporului Lui Israel s-au purtat rău, Atunci când legământul Tău, L-au părăsit. Eu am văzut Altarele ce le-ai avut. Pe toate, ei le-au doborât, Iar pe proroci i-au omorât, Cu sabia. Din rândul lor Rămas-am eu, și-acest popor Cată mereu – precum văd bine – Să mă omoare și pe mine!”


„O râvnă mare mă pătrunse, Pentru cuvântul Domnului. Toți oamenii poporului Lui Israel s-au purtat rău, Atunci când, legământul Tău, L-au părăsit. Eu am văzut Altarele ce le-ai avut. Pe toate, ei le-au doborât, Iar pe proroci i-au omorât, Cu sabia. Din rândul lor, Rămas-am eu, și-acest popor Cată mereu – precum văd bine –Să mă omoare și pe mine!”


Femeia-ndată a trimis, Un sol, prin cari astfel a zis, Către Ilie: „Iată, eu Vreau, pedepsită-a fi mereu, Cu toată-asprimea zeilor, Dacă nu am să te omor! Mâine, la ceasul acesta, Voi face eu, cu viața ta, Ceea ce și tu le-ai făcut Prorocilor ce i-a avut Bal, cel pe care îl slujesc! Mâine, am să te nimicesc!”


De-aceea, când a auzit Că Izabela-a poruncit Să fie șterși de pe pământ, Toți cei care proroci Îi sânt Lui Dumnezeu, a alergat Și-o sută-n grabă a luat, Dintre aceia. El i-a dus Și-apoi, la adăpost, i-a pus În două peșteri: i-a-mpărțit În două și-a adăpostit Câte cincizeci, în fiecare. Le-a adus apă și mâncare Și astfel, viața, le-a scăpat. –


În timp ce oameni-au să spună: „Da, este o răsplată bună Pentru cel care s-a vădit A fi un om neprihănit! Iată că Dumnezeu Prea Sfântul E Cel cari judecă pământul!”


„Iată dar că o zi anume Are să vină peste lume! Ea vine amenințător Și arde precum un cuptor! Când acea zi are să vie, Precum miriștea au să fie Cei cari trufași se dovedesc Și cei cari rele săvârșesc, Pentru că arși vor fi de ea. Nimic nu le va rămânea Când acea zi are să vină: Nici ramură, nici rădăcină” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite