15 De-atunci, vestea, despre Iisus, În tot acel ținut, s-a dus, Iar oamenii Îl căutau, Ca să-L asculte, căci voiau, De boli, a fi tămăduiți, De neputințe, lecuiți.
15 Dar vestea cu privire la El se răspândea tot mai mult, astfel că mulțimi mari de oameni se adunau să-L asculte și să fie vindecați de neputințele lor.
În vremea ‘ceea, mulți s-au dus, Ca să Îl vadă, pe Iisus. Atât de mulți se îmbulzeau În juru-I, încât se călcau, Unii pe alții, în picioare. Văzând acea mulțime mare, El zise ucenicilor: „Întâi, de-a Fariseilor Plămadă – de-al lor aluat – Să vă feriți, neîncetat. Fățărnicia e acea Plămadă – vă feriți de ea!
Dar omul, cum L-a părăsit, În gura mare, a vestit Tot ceea ce s-a petrecut. Astfel, Iisus n-a mai putut Să mai pătrundă în cetăți – Precum făcuse-n alte dăți – Ci în pustietate sta Și-acolo, lumea-L căuta.