Astfel, de Domnu-ați fost smeriți, Ați fost lăsați să suferiți De foame și-apoi, v-a hrănit, Cu mana care a venit Din cer – pe cari n-ați cunoscut-o Și nici părinții n-au știut-o – Pentru ca voi să învățați Și să fiți bine-ncredințați Precum că omul nu trăiește Cu pâine doar, ci viețuiește Cu orice lucru – negreșit – Din gura Domnului, ieșit.
Iisus, privind la el, a zis: „Uiți că-n Scriptură este scris Că „Nu doar pâinea îl hrănește Pe om”, și că „destul îi este Orice cuvânt ce-a fost rostit De Dumnezeu.” Descumpănit,
Pe cap, să vă mai puneți voi, Al mântuirii coif apoi, Și-n mâini, sabia Duhului Să fie arma orișicui – Căci ea este acel Cuvânt, Al Dumnezeului Cel Sfânt.
Voi trebuie, ca tot mereu, Să Îl slujiți pe Dumnezeu; Iar Eu voi binecuvânta, Mereu, pâinea și apa ta, Și toate bolile apoi, Am să le-ndepărtez de voi.
Apoi, și celorlalți, le-a zis: „Atuncea, când Eu v-am trimis, Spunându-vă să nu luați Pungi, traistă, și să nu purtați Încălțăminte, va lipsit Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit
Atunci, Satana a venit Și-a zis: „Ascultă ce-ți spun eu: De ești Fiul lui Dumnezeu, Ce mai aștepți?! De foame, scapă, Zicând ca, pâine, să se facă Aceste pietre! Poruncește!”