7 Aflând apoi, de la norod, Că-n stăpânirea lui Irod, Este Iisus, a cugetat – Chiar la Ierusalim aflat, Fiind Irod – că omu-Acel, Ar trebui trimis la el.
Era al cincisprezecelea An de domnie, ce-l făcea Tiberiu Cezar; dregător, Peste țara Iudeilor, Fusese pus Ponțiu Pilat; Irod era înscăunat Cârmuitor, în vremea ‘ceea, Peste micuța Galileea, Iar peste al Ituriei Ținut, și al Trahonitei – La fel, peste Lisania – Frate’ său, Filip, stăpânea, Căci le era cârmuitor, Și-al Abilenei domnitor;
În ziua ‘ceea, la Iisus, Câțiva din Farisei s-au dus, Ca să-I vorbească. „Te grăbește!”, Îi spuseră, „și părăsește, Locul acesta-n graba mare, Pentru că vrea, să Te omoare,
Când, ziua de aniversare, Irod, cu fast, și-a celebrat, Încântătoare, a dansat – Spre admirația pleiadei De oaspeți – a Irodiadei Fată. Irod, cu jurământ,
Irod era, în vremea ‘ceea, Stăpânitor, peste Iudeea. Despre Iisus, a auzit, Căci multe i s-au povestit. „Este Ioan Botezătorul” – Își zise-n gând, stăpânitorul. „Din morți, pare că a-nviat; Așa poate fi explicat Felul în care-a săvârșit, Tot ceea ce am auzit.”
Potrivnici, lui Iisus al Tău, Rob Sfânt pe care Tu L-ai uns Și care, la noi, a ajuns, S-au însoțit cu-adevărat – Așa precum ne-ai înștiințat – Aici chiar, în astă cetate: Pilat și Neamurile toate, Al nostru împărat, Irod, Și al lui Israel norod.