Apoi, un glas s-a auzit, Care, să scriu, mi-a poruncit. Eu am făcut precum mi-a zis Și iată ceea ce am scris: „Ferice de acei pe care, Oaspeți, la nuntă, Mielu-i are!” Apoi mi-a zis: „Acestea sânt, Cuvintele Tatălui Sfânt! Acestea sunt – să țineți minte! – Adevăratele cuvinte, Cuvintele lui Dumnezeu!”
Atunci, veți bea și-o să mâncați, La masa Mea, când judecați – Șezând pe jilțuri de domnie – Pe fiecare seminție, Din cele douășpe’, cari sânt În Israel, pe-acest pământ.”
Dar nu întreg norodului, Ci nouă, martorilor Lui, Care-am băut și am mâncat Cu El, după ce a-nviat. Pe noi, ‘nainte, Dumnezeu, Martori, ne-alese-a-I fi mereu.
Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”
Ferice de-acei robi, pe care, De veghe stând, în așteptare, Stăpânul are să-i găsească! Vă spun că o să-i răsplătească: Pe-aceia-i va pofti în casă Și-i va sluji, chiar el, la masă.