10 Dar îngerul a cuvântat: „Fiți fără teamă, căci sosesc, La voi, ca să vă-mpărtășesc O veste bună, ce-o să fie Prilej de mare bucurie, Pentru noroadele-ntristate!
Urcă pe vârful muntelui, Ca să vestești Sionului, Vestea cea bună. Strigă tare Să răspândești vestea, cea mare, Pân’ la Ierusalim. N-ai teamă, Ci strigă dar, de bună seamă, Să se audă-n fiecare Dintre cetățile pe care Le are Iuda-n țara lui. Spune așa, poporului: „Iată-L pe Cel care, mereu, Este al vostru Dumnezeu!
„Duhul Domnului Dumnezeu E peste Mine, tot mereu, Căci El M-a uns, ca să Mă duc În lume, bune vești s-aduc Celor sărmani și chinuiți, Celor ce sunt nenorociți. Domnul, atunci când M-a trimis Să vin pe-acest pământ, Mi-a zis Să-l vindec pe acela care O inimă zdrobită are, Să dau de veste robilor Că-i ceasul slobozirii lor Și să dau izbăvire-apoi Celor ce sunt prinși de război.
Frumoase sunt, pe munți, în zare, Picioarele acelui care Vești bune-aduce și grăbește Pentru că pacea o vestește. Frumoase sunt, în depărtare, Picioarele acelui care Aduce, peste-ntreaga fire, Vești bune, despre mântuire! Către Sion, el se grăbește Și-n felu-acesta îi vorbește: „Al vostru Domn și Dumnezeu Împărățește, tot mereu!”
Voi binecuvânta pe cei, Care, la rândul lor, și ei, Mereu, te-au binecuvântat. Dar o să fie blestemat, Necontenit, omul acel Care te-a blestemat și el.”
Sionului, Eu i-am vorbit – Eu, Cel dintâi – și am rostit: „Iată-i!” Ierusalimului I-am mai vorbit și i-am zis lui: „Am să-ți trimit un vestitor, De bune vești aducător!”
Acum, voi trebuie să știți Ca să rămâneți neclintiți, Pe mai departe, așezați Și pe credință-ntemeiați, Fără a pierde – dragii mei – Nădejdea Evangheliei, Care v-a fost împărtășită – Când fost-a propovăduită Făpturilor de pe pământ – Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt.
El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.
Iisus, de ucenici urmat, Porni la drum și-a colindat, Prin țară: a venit la sate Și – din cetate, în cetate – La toți pe care-i întâlnea, Vestit-a Evanghelia.
Mie, celui mai ne-nsemnat, Dintre toți sfinții care sânt, Îmi este dat, pe-acest pământ, Ca înspre Neamuri să mă duc, Pentru ca vești să le aduc, De bogății ce-s nepătrunse, Cari, în Hristos, au fost ascunse.
Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!
Dar îngerul, băgând de seamă Că e speriat, i-a zis: „N-ai teamă, Pentru că sunt trimis a-ți spune, Precum că a ta rugăciune, De Domnul, a fost ascultată. Soața-ți va fi însărcinată Și-un fiu o să îți zămislească. Ioan are să se numească Pruncul, care-ți va fi dat ție.
Domnul, astfel, a glăsuit: „E prea puțin să fii numit Drept Rob al Meu, ca să Te duci Și înapoi să Mi-i aduci Pe Iacov și pe cei pe care Israel rămășiță-i are. De-aceea-n vremea ce-o să vină, Am să Te pun să fii Lumină A neamurilor care sânt Pe fața-ntregului pământ, Pentru ca, astfel, mântuire S-aduci peste întreaga fire.”
Și cum să propovăduiască, Dacă nu-s puși ca să vestească? Din astă cauză, s-a zis Și, în Scripturi, apoi, s-a scris: „Frumoase-s, la înfățișare, Picioarele acelor care, Vești despre pace-mpărtășesc, Sau Evanghelia o vestesc.”
Apoi mi-a zis: „De bună seamă, Om prea iubit, să nu ai teamă! Frică, nu trebuie să-ți fie, Chiar de nimica! Pace ție!” Pe când el astfel îmi vorbea, A revenit puterea mea Și-n felu-acesta am zis eu: „Acum vorbește, domnul meu, Pentru că iată, am simțit, Puterea că mi-a revenit.”
Popoarele pământului Vedea-vor brațul Domnului – Vedea-vor brațul Său cel sfânt – Iar marginile de pământ Văd mântuirea cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are.”
Astăzi, la David, în cetate, Un mare fapt s-a petrecut: Mântuitorul S-a născut! El este Domnul! E Hristos! A coborât – din ceruri – jos, Să se-ntrupeze pe pământ! Iată de ce, aici, eu sânt!