32 Atuncea, stă și se socoate, Cum că mai bine o să fie, De va trimite o solie, Prin care să îi ceară pace, Dușmanului, și-așa va face: De-ndată-i va trimite carte, Cât, încă, el este departe.
32 Dacă va constata că nu are șanse să învingă, renunță la luptă; și în timp ce este departe de celălalt (rege), își trimite reprezentanții, propunându-i pacea.
Pe al Sidonului norod Și pe al Tirului, Irod, Fusese foarte supărat. Dar gloatele au câștigat, De partea lor, pe Blast, cel care Era, atuncea, cel mai mare Peste odaia de dormit, A lui Irod. Deci, au venit Trimiși – din partea Tirului, Precum și a Sidonului – Să-i ceară pace, lui Irod, Căci al cetăților norod, Hrană, primea, din țara lui.
Iată ce-i bine ca să faci: Cu-al tău pârâș, să te împaci, Cât încă, ești, pe drum, cu el; Să nu te dea omul acel, Cumva, pe mâna judelui, Și-acesta, temnicerului, Apoi, să te încredințeze, Și-n urmă, să te-ntemnițeze,
Așa e bine ca să faci: Cu-al tău pârâș să te împaci Cât, încă, ești pe drum, cu el. Să nu te dea, cumva, altfel, În mâini, judecătorului, Care, apoi, la rândul lui, Străjii să te încredințeze, Și-aceasta să te-ntemnițeze;
Sau, cine-i acel împărat, Cari, până încă n-a plecat, La un război, nu chibzuiește, Nu șade și se sfătuiește Cu sfetnicii, de poate oare, Cu oastea pe care o are, Pe altul, de a-l înfrunta? Poate, cu zece mii, a sta, În fața împăratului Ce vine împotriva lui? Cu douăzeci de mii? Nu poate.
Dar, cetățenii îl urau Și, împărat, nu îl voiau; De-aceea, au trimis solie, Să-i spună: „Nu vrem ca să fie Omu acesta-nscăunat, Asupră-ne, ca împărat.”