13 Pe lângă turtele acele – Va fi și pâine, dăruită. Aceasta trebuie dospită, Pentru că pâinea, loc, își are, În darul său, pentru mâncare Și însoțește jertfa lui, De laudă a Domnului Și jertfa a cărui menire Este a fi de mulțumire.
13 Împreună cu sacrificiul de mulțumire, din sacrificiul lui de pace trebuie să aducă și pâine ca dar, de forma unor turte, crescută sub acțiunea fermenților.
Faceți să fumege, de-ndat’, Jertfele cari, cu aluat Făcute sunt și au menire De jertfe pentru mulțumire! Trâmbițe-n mâini să vă luați, Cu ele ca să trâmbițați! Vestiți-vă voi, fiecare, Ce daruri dați pentru mâncare, Precum și cele ce se-adună, Date fiind de voie bună! Vestiți ce daruri sunt făcute Și faceți-le cunoscute! Deci voi, fii ai lui Israel, Să faceți dar, în așa fel, Precum vă place, tot mereu!” – Spusese Domnul Dumnezeu.
Voi, două pâini, o să luați, Din case. Să le legănați Întâi, precum vă sunt cerute. Ele vor trebui făcute Numai din a făinii floare. Două zecimi de efă are Făina ce va fi luată, Pentru o pâine frământată. Când totul fi-va terminat, Coapte vor fi, cu aluat. Acestea-s roadele-ntâi date Și Domnului vor fi-nchinate.
Orice făptură – vă zic eu – Cari este a lui Dumnezeu – Indiferent de ce-o să spună Un om, să știți că este bună. Cu mulțumiri, dacă-i luat, Nimic nu e de lepădat.
Când astă pildă a sfârșit, O alta le-a istorisit: „Împărăția cerului E-asemeni aluatului, Ce de-o femeie-a fost luat Și în făină-a fost lăsat – În trei măsuri – de a dospit Tot ce fusese plămădit.”
Din ceea ce-ntâi a rodit Pământul, este-ngăduit Ca să aducă fiecare, Câte o jertfă de mâncare. Din ele, nu va fi făcut Un dar, de un miros plăcut, Și nu veți arde acest dar – Adus din roade – pe altar.
Afară de pâinile-aceste, O ardere de tot mai este De trebuință, Domnului. Astfel, Îi veți aduce Lui, Și șapte miei de-un an – miei care, Fără cusur, sunt, fiecare. Veți mai aduce un vițel Și doi berbeci, pe lângă miel. La toate-acestea, nu uitați Apoi, să mai adăugați Și darul vostru de mâncare; Să-l însoțească fiecare, Cu jertfa pentru băutură. Acestea fi-vor, ca măsură, Precum sunt cele-obișnuite Care, de foc, sunt mistuite, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.
Strigăte mari de bucurie Și chiote de veselie. Au să răsune-n orice casă Cântec de mire și mireasă, Precum și glasul celor care Îndeamnă: „Dați laudă mare, Celui ce-i Domn al oștilor, Căci este bun și iertător, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Are să se audă, iară, Și glasul celor cari, în țară, Jertfe aduc de mulțumire; O să răsune peste fire, Iarăși, glasul poporului Ce-aduce jertfe Domnului În Templul Său cel minunat Ce-i în Ierusalim aflat. Căci voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau, în a lor țară. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”