17 Să n-o coacă, cu aluat, Căci astă parte, Eu le-am dat, Din darurile de mâncare, Cari ale Mele sunt și care, Anume fost-au pregătite Și sunt, de flăcări, mistuite. Darul acesta e prea sfânt, Așa precum, de-asemeni sânt Și jertfele de ispășire, Sau cele ce au drept menire De a fi jertfe pentru vină.
17 Să nu fie coapte cu aluat dospit. Aceasta este partea pe care Eu le-am dat-o din jertfele Mele mistuite de foc. Ea este preasfântă, la fel ca jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină.
17 Acele turte să nu fie făcute din cocă în care au existat fermenți. Aceasta este partea pe care Eu le-am dat-o din sacrificiile Mele consumate de foc. Ea este foarte sfântă, la fel cum este atât sacrificiul pentru păcat, cât și sacrificiul pentru vină.
17 Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfânt, ca și jertfa de ispășire și ca și jertfa pentru vină.
„Iată cuvântul Domnului, Pentru Aron și fiii lui, Cuvânt cari face referire La jertfa pentru ispășire. Acest cuvânt, se înțelege Că, pentru voi, are-a fi lege. Vita ce trebuie-a fi dată Ca jertfă, fi-va-njunghiată Doar într-un loc anume care E pentru astfel de lucrare – Deci pentru arderea de tot – Căci, prea sfânt lucru, o socot.
„Voiesc să știe fiecare, Că nici o jertfă de mâncare, Ce pentru Domnu-n dar s-a dat, Să nu fie cu aluat. De-asemeni, încă se mai cere Să nu se facă nici cu miere – A voastră jertfă de mâncare – Ci doar din a făinii floare. Ea fi-va-n fața Domnului, Arsă de para focului.
Apoi, ceea ce va rămâne Din daru-acesta, se cuvine Ca preoților a fi dat. Deci de Aron va fi luat, În urmă, restul darului, Precum și de feciorii lui. Din darurile câte sânt, Acesta e un dar prea sfânt, Adus în fața Domnului Și ars de para focului.
Carnea, din jertfa ce-a fost dată, Va trebui, apoi, mâncată, De toți cei care preoți sânt, Căci ea, un lucru e, prea sfânt. Atunci când vor mânca din ea, Într-un loc sfânt, voiesc să stea.
În șapte zile așadar, Faci ispășiri pentru altar Și îl sfințești, necontenit, Ca el să fie prea sfințit. Sfințit va fi atuncea dar, Cel ce se-atinge de altar.”
Jertfa aceasta, cu menire De jertfă pentru ispășire, De preot trebuie luată Și-n locul sfânt, apoi, mâncată. Locul acesta e aflat În curtea cortului, chemat
Cu jertfa care o să țină Locul de jertfă pentru vină, La fel este – să aveți știre – Ca jertfa pentru ispășire. Aceiași lege – vă spun vouă – Că este pentru amândouă: Vita jertfită, Domnului, Să fie a preotului, Cari – potrivit cu-a sa menire – Are să facă ispășire.
Moise, apoi, a căutat Țapul care fusese dat Ca jertfă pentru ispășit. Zadarnic: nu l-a mai găsit, Căci ars a fost țapul acel. Văzând că nu-l găsește, el S-a mâniat pe Eliazar Și-asemeni și pe Itamar. Plin de furie, i-a-ntrebat: