12 Deci tot ce-a mai rămas din el, Adică din vițelu-acel – Și duse fi-vor, într-un loc, Unde-au să fie arse-n foc. Din tabără, veți scoate dar, Toate aceste resturi, iar Locul unde le-ați aruncat Trebuie-a fi un loc curat.”
12 adică ce a rămas din taur, să le ducă într-un loc curat în afara taberei, acolo unde se aruncă cenușa de la grăsime, și să le ardă într-un foc făcut din lemne. Trebuie să fie arse acolo unde se aruncă cenușă.
12 adică ce a rămas din vițel, să le ducă într-un loc curat în afara taberei, acolo unde se aruncă cenușa; și să le ardă într-un foc făcut cu lemne. Deci ele vor fi arse în zona în care se aruncă cenușa.
12 tot vițelul să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat unde se varsă cenușa, și să-l ardă pe lemnele care sunt pe foc; să fie ars pe locul unde se varsă cenușa!
12 adică tot vițelul care a mai rămas, să le scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenușa, și să le ardă cu lemne pe foc; să fie arse pe grămada de cenușă.
Într-adevăr, un dobitoc Are să fie ars în foc, După ce e înjunghiat Și sângele i s-a luat, De către preotul cel mare, Care apoi, să-l ducă are, În Locul cel „prea sfânt” chemat, Drept ispășire de păcat. Trupul de dobitoc jertfit, „Din tabără, e – negreșit – Afară scos și ars în foc Va fi, într-un anume loc”.
Carnea, precum și pielea lui Și baliga vițelului, Vor trebui a fi luate – Din tabără – și aruncate, Afară-n urmă, într-un loc, Unde ai să le arzi în foc. Acest vițel înjunghiat, O jertfă e, pentru păcat.
Va trebui, în urmă, iară, Din tabără, să iasă-afară, Pentru-a lua atunci cu el Și țapul și vițelu-acel Cari dați au fost, de ispășit – Al căror sânge, folosit Fost-a, la cortul întâlnirii, La săvârșirea ispășirii. Aceste trupuri, într-un loc, Duse vor fi și arse-n foc, Cu pieile și carnea lor Și cu baliga jertfelor.
Vaca aceea, să știți voi Că trebuie arsă apoi, Sub ochii lui. În focu-acel, Pielea, să i-o arunce el, Carne și sânge-asemenea. Nimic nu va mai rămânea – Și baliga va fi luată Și-n flăcări, fi-va aruncată.
Să luați vaca, așadar, Căci la preotul Eleazar Va trebui s-o duceți voi; Iar el o va lua apoi Și-afară are să o scoată, Din tabără, ca-njunghiată Să fie ea, în fața lui.
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Omul să fie pedepsit Cu moartea! Astfel, fiecare Pietre să ia și să-l omoare. Din tabără, să-l scoate-ți voi Și-afară-l veți ucide-apoi.”
Cu ce rămâne, din vițel, Aveți a proceda la fel, Precum cu primul ați lucrat. Deci ce rămâne, e luat Și dus e-ntr-un anume loc, Pentru că, ars, va fi, în foc. Aceasta este jertfa care E pentru-ntreaga adunare, Dată – precum v-am dat de știre – Drept jertfă pentru ispășire.”
Dar să mănânce, sunt opriți, Din ceea ce voi dăruiți Ca jertfă pentru ispășire Și-n cortul pentru întâlnire Sângele ei a fost adus Când ispășirea – cum v-am spus – Se face în locașul sfânt. Aceste jertfe, arse, sânt.”
Sfârșind, în urmă, a strâns el, Tot ce rămas-a din vițel: Carnea, precum și pielea lui Și baliga vițelului. Toate aceste-au fost luate, Din tabără, și aruncate Afară-ntr-un anume loc, În care fost-au arse-n foc. Ceea ce Domnu-a poruncit, Moise, în ăst fel, a-mplinit.
Să iei vițelul cu menire De jertfă pentru ispășire, Căci într-un loc anume-apoi, Va trebui să-l ardeți voi, Chiar lângă Casă, pe-un pământ Afară din Locașul sfânt.
Să dea-napoi lucrul luat Cu sila, sau acaparat Cu-nșelăciuni, sau lucrul care Dat îi fusese în păstrare, Ori lucrul ce s-a prăpădit Însă pe care l-a găsit;
Voiesc să știe fiecare, Precum că darul de mâncare, Pe care preotul l-a dat, Nu va putea a fi mâncat; Ci ars să fie acest dar, În întregime, pe altar.”