15 Să nu faceți, la judecată, Vreo nedreptate, niciodată: Pe cel sărac, să nu-l priviți La față, ca să-i părtiniți, În schimb, pe toți aceia cari Sunt dintre oamenii cei mari; După dreptate, căutați, Pe toți ca să îi judecați.
15 Să nu faceți nicio nedreptate la judecată; să fii imparțial cu cel sărac și să nu-i favorizezi pe cei mari, ci să-l judeci cu dreptate pe semenul tău.
15 Să nu faceți nicio nedreptate la judecată. Să nu fii părtinitor cu cel sărac; și să nu favorizezi pe nimeni dintre cei mari. Ci să îți judeci semenul făcând dreptate.
15 Să nu faceți nedreptate la judecată: să nu disprețuiești fața săracului și să nu lauzi fața celui mare, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate!
15 Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu părtinești pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.
15 Să nu faceți nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului nici să nu te sfiești de fața celui mare, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.
Să nu priviți, la cei ce vin, În fața voastră: nu cătați, La cei pe care-i judecați. Să-i ascultați pe fiecare – Și pe cel mic și pe cel mare. Atunci când judecați – vă zic – Să nu vă temeți de nimic, Pentru că numai Dumnezeu E Cel ce judecă, mereu, Făcând dreptate. Când aveți, Vreo pricină ce n-o puteți S-o dovediți cum se cuvine, Veniți și-aduceți-o la mine.”
„Întotdeauna, blestemat Să fie cel ce-a cutezat Ca să atingă dreptul care, Străinul, printre voi, îl are, Dreptul orfanului apoi, Sau văduvelor de la voi!” Prin „Amin!”, întregul popor Va întări cuvântul lor.
Nu săvârșiți dar, niciodată, Voi, nedreptăți, la judecată, Când în lungime măsurați, Când greutatea o-ncercați, Sau poate-atunci când vi se cere Să măsurați vreo încăpere.
Să nu atingi vreun drept, cumva, Și să nu cate cineva, La fețele oamenilor. Să nu iei darurile lor, Căci darurile îi orbesc Pe înțelepți și răsucesc Apoi, cuvântul drepților.
Alege, din popor, îndată, Oameni destoinici cari arată Că-s temători de Dumnezeu Și-s de încredere, mereu. Să fie oamenii acei, Dușmani ai lăcomiei. Ei, De tine puși apoi, să fie, Peste popor, capi peste-o mie; Capi peste-o sută să așezi, Și tot așa ai să urmezi Ca să pui capi peste cinzeci Și peste zece-n urmă. Deci,
Pavel se-ntoarse, îl privi Adânc în ochi și i-a vorbit Aspru: „Părete văruit! De Dumnezeu, vei fi bătut, Pentru aceea ce-ai făcut; Căci, după al Legii temei, Mă judeci, și-mpotriva ei, Să mă lovească-ai poruncit!”
Pentru că Domnul Dumnezeu E Dumnezeul tuturor. El este Domnul domnilor. Doar El e Dumnezeul tare, Doar El este Domnul Cel Mare Și Dumnezeu-nfricoșat Care, nicicând, nu a cătat La fețele oamenilor Și nu primește darul lor.
Nu cată fața celor mari; Deosebiri, între cei cari Bogați sunt sau săraci, nu-ncap ‘Naintea Lui: la fel Îi plac; Ale Lui mâini i-a modelat Pe toți și-apoi, viață le-a dat.